Un arţar din curtea Cetăţii a devenit atracţie turistică.
Mai multe orădence specialiste în croşetat şi care săptămânal se întâlnesc la Casa meşteşugărească, un atelier din fortăreaţă, l-au îmbrăcat frumos cu piese croşetate chiar de ele.
Arborele a fost "îmbrăcat" până la înălţimea de 6 metri, cu zeci de piese croşetate şi colorate, aşa că nu-i de mirare că oricine trece prin Cetate îşi găseşte timp să-l fotografieze.
La Casa meşteşugărească, un atelier înfiinţat de meşterul popular Pázmán Ida, în fiecare săptămână se ţin ateliere de croşetat, la care oricine poate participa.
Articole pe aceeași temă:
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.