Jos masca!

Dacă ați crezut, citind titlul, că am trecut cumva în tabăra negaționiștilor și conspiraționiștilor, să știți că v-am fentat din nou. Despre un alt fel de mască voi vorbi mai jos, una mult mai ticăloasă și perversă decât virusul de care ne protejăm cu micile bucăți de pânză.

E vorba de masca imposturii și a mediocrității, ridicate la rang de virtuți în societatea românească, cu consecințele bine știute: democrație „originală”, înapoiere economică, corupție generalizată, emigrație masivă, răsturnarea ordinii valorilor, o sănătate publică și o educație tot mai precare, proliferarea mafiilor și a baronilor de tot felul.

Pornind de la o constatare evidentă, că vreme de 30 de ani statul n-a fost condus de adevăratele elite, o sumă de intelectuali au lansat, săptămâna trecută, un document remarcabil. Scrisoarea deschisă, semnată de personalități precum Ana Blandiana, Mircea Cărtărescu, Andrei Pleşu sau Gabriel Liiceanu, le cere viitorilor parlamentari să oprească „dezastrul contraselecţiei”, această „boală letală a României”, şi să nu mai sprijine agramaţi, impostori şi proşti în funcţii publice.

Pe cât de clară, pe atât de anevoioasă e o asemenea întreprindere. Cum ar putea, oare, o clasă politică, clădită ea însăși pe impostură și mediocritate, să instituie norme și criterii de selecție pe care chiar ea le-ar pica, cu brio? Răspunsul este, totuși, la îndemână: prin simpla transparentizare, pe care o cerem cu toții, și noi, cei din mass-media, și generațiile mai tinere, și Uniunea Europeană, în care ne-am zorit să intrăm, atrași de avantaje, nu de rigori.

Scrisoarea vine cu câteva propuneri de bun-simț: să se înfiinţeze un Registru Naţional al Diplomelor disponibil online (sfertodocții cu doctorat își ascund lucrările de frica descoperirii plagiatelor); angajaţii din instituţiile publice să dea declarații că au acte de studii autentice (e plin de falsuri); să se elimine sporul de doctorat pentru bugetari (doar aceștia se folosesc de el); să se publice CV-urile şefilor instituţiilor publice, după un model unic și strict; să fie emis un Statut al Demnitarului, cu standarde de etică obligatorii.

Mi-am amintit, citind scrisoarea, cum am cerut și noi, odată, Justiției să ne furnizeze CV-ul unui judecător, iar solicitarea ne-a fost respinsă, pe motiv că astea nu-s date de interes public. Am revenit, explicând că poate tocmai în asemenea informații biografice stau pricini de incompatibilitate și recuzare, care subminează încrederea în imparțialitatea judecății. Nici măcar n-am mai primit răspuns.

De impostorii Universității orădene, ce să mai zic? De un Florian Bodog, care își ascunde lucrările de doctorat de presă și își ia adeverințe de la adevărații autori, prin care vrea să-și demonstreze „bagajul intelectual” prin instanțe? De o Simona Cavalu, care, prinsă că „a tras la xerox” cartea unui profesor englez, a fost în stare să tipărească o alta, „originală”, și a încercat să înlocuiască furăciunea din biblioteci, ca să-i prostească pe judecători?

Noi, cei de la BIHOREANUL, semnăm cu două mâini scrisoarea adresată politicienilor. Și le vom cere candidaților să-și asume (sau nu, dar să o spună răspicat) un asemenea demers. Altminteri nu vom ieși degrabă din mocirla minciunii în care ne afundăm de trei decenii.