După ce vreme de trei ani consecutiv Direcţia Agricolă Bihor a autorizat cultivarea de cânepă pentru mai multe firme din judeţ şi, vară de vară, inspectorii instituţiei s-au trezit, la vizitele în teren obligatorii, că plantaţiile dispăreau taman când butonii florali ai cânepii pot fi folosiţi pentru producţia de substanţe psihotrope, anul acesta au schimbat foaia.
Bihorel a aflat că, în urma unei solicitări adresate săptămâna trecută Prefecturii, Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea şi Inspectoratul Judeţean de Jandarmerie Bihor vor supraveghea două plantaţii de cânepă rămase în judeţ, una de 0,16 hectare la Mădăras şi o alta de 2,50 hectare la Păuşa.
Patrulele formate din jandarmi urmează să observe dacă proprietarii recoltează inflorescenţele din care pot fi extrase substanţele stupefiante şi psihotrope. Pe arşiţa asta, o misiune cum nu se poate mai puţin plăcută...
UPDATE:
După apariţia acestui text, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi a ţinut să precizeze că, deocamdată, instituţia nu a fost informată în acest sens.
"Până în acest moment, la nivelul Jandarmeriei Bihor nu există nicio solicitare de acest sens", a precizat sâmbătă lt. Valeriu Macovei.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.