Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Crişana a anunţat, duminică seară, că pompierii militari au reuşit să stingă incendiul de mare amploare care a izbucnit la depozitul de deşeuri din Nojorid după o intervenţie care a durat două ore şi au rămas la faţa locului, pentru a se asigura că nu va izbucni un nou foc.
"În jurul orei 20.00 incendiul a fost localizat, forţele de intervenţie acţionând pentru lichidarea acestuia, până în jurul orei 20.20. Echipajele de pompieri militari acţionează în continuare pentru identificarea eventualelor focare ascunse şi înlăturarea efectelor negative", a transmis maiorul Camelia Roşca, purtător de cuvânt al ISU Crişana.
Potrivi acesteia, intervenţia a fost dificilă pentru că, atunci când militarii au ajuns la locul incendiului, flăcările ardeau violent pe o suprafaţă de aproximativ 350 de metri pătraţi, "iar din cauza vântului puternic s-au extins pe o suprafaţă de circa 1.000 de metri pătraţi, existând totodată riscul propagării acestora la întreaga cantitate de deşeuri depozitate pe o suprafaţă de peste 20.000 metri pătraţi".
În plus, numeroasele materiale combustibile din depozit (materiale plastice, lemne, deşeuri din carton) au determinat dezvoltarea, pe timpul arderii, a unor temperaturi înalte şi degajări masive de gaze şi fum, de vântul puternic. Munca pompierilor a fost îngreunată şi de lipsa surselor de apă de la depozitul de deşeuri.
Coordonaţi de colonelul Sorin Caba, şeful ISU Crişana, la incendiu au intervenit 48 de militari cu 11 autospeciale şi un echipaj de prim ajutor calificat. Din fericire, nu au existat persoane rănite.
"Cauza probabilă a incendiului urmează a fi stabilită de către o comisie numită în acest sens", a mai transmis Roşca.
Citeşte pe această temă şi articolele:
Incendiul de la Nojorid s-a extins, din cauza vântului. Şeful Gărzii de Mediu Bihor: „Firma riscă să rămână fără autorizaţie” (FOTO / VIDEO)
Arde iar depozitul de gunoaie de la Nojorid! Fumul negru şi dens se vede de la depărtare, bihorenii au fost avertizaţi prin Ro-Alert să stea în case (FOTO / VIDEO)
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.