URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 02 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Oradea este un oraș frumos ziua, iar noaptea de-a dreptul spectaculos. Asta, datorită iluminatului arhitectural care scoate în evidență splendoarea clădirilor Art Nouveau. De aceea, nu e totuna cum ne jucăm cu luminile în orașul care, de o bună bucată de vreme, se pretinde turistic.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vinerea trecută, în dimineața când Administrația Fondului de Mediu a lansat sesiunea pentru depunerea cererilor în Programul Casa Verde, pentru finanțarea instalării de panouri fotovoltaice și, în premieră, și a dotării cu acumulatori, am simțit gustul frustrării. Nu al invidiei față de cei care le-au înregistrat în mai puțin de 2 minute (am prieteni care au reușit), ci al frustrării că n-am priceput unde am greșit...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, cu unele excepții, accesul la justiție nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. Dincolo de avocaţi sau de cheltuielile conexe procesului, de multe ori simplele taxe care sunt datorate statului pentru demararea unui proces fac iluzoriu accesul efectiv la justiţie...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
02 Octombrie 2024, 10:50

IQ Digital, joi, la Oradea: Cine va fi pe scenă și ce trebuie să știi dacă participi la eveniment

IQ Digital, joi, la Oradea: Cine va fi pe scenă și ce trebuie să știi dacă participi la eveniment Foto: Facebook / Upgrade 100
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

IQ Digital Summit Oradea, cel mai mare eveniment dedicat transformării digitale și noilor tehnologii organizat până acum în Oradea, se va desfășura joi, 3 octombrie, începând cu ora 09:00, la Teatrul de Stat "Regina Maria".

„Timp de 9 ore, evenimentul va aduce pe scenă personalități cu viziune și cu soluții ce pot genera progres în comunitate, prin tehnologie cu impact social pozitiv”, au transmis organizatorii.

Invitații IQ Digital Summit Oradea

Unul dintre momentele cheie va fi oferit de Riaz Shah, profesor de inovație și leadership la Hult International Business School, unde predă megatendințe globale și inovație digitală, care va vorbi despre succesul în business într-un mediu în continuă schimbare, începând cu ora 10.15.

Cassie Kozyrkov, primul Chief Decision Scientist al Google și un consilier AI foarte căutat, care a lucrat de-a lungul anilor inclusiv pentru Lenovo, NASA sau Gucci, va urca pe scenă începând cu ora 15.30 și va vorbi despre inteligența decizională (DI), ce combină psihologia comportamentală, știința datelor și inteligența artificială pentru a îmbunătăți felul în care se iau decizii la toate nivelurile unei organizații.

Un alt vorbitor va fi, începând cu ora 12.15, orădeanul George Haber, considerat „părintele DVD-ului”, într-un moment special realizat de Dragoș Stanca, fondator Upgrade 100, sau artistul-antreprenor Marius Moga, care, începând cu ora 16.40, va arăta impactul tehnologiilor în industriile creative și își va prezenta cel mai nou proiect tech, „Revocalize AI”, un “Photoshop pentru voci”.

Dezbaterile vor fi diverse și vor atinge inclusiv teme locale, una dintre ele arătând, de pildă, cât de mult se remarcă Oradea pe “harta” companiilor tech din România. Se va vorbi despre Make IT in Oradea, primul program din România care este finanțat din bani publici și e menit să ajute la accelerarea dezvoltării startup-urilor tech locale. 

De altfel, pe scenă vor urca și mai mulți orădeni, precum Gabriel Ciordaș (Creatopy, Flipsnack, SVGator), Alin Mercheș (Mobiversal) sau Cătălin Rus (Prime Dash). Detalii, în articolul „Make IT in Oradea: Cine sunt orădenii care urcă pe scenă la cel mai mare eveniment dedicat transformării digitale și noilor tehnologii organizat până acum la noi în oraș”.

Primarul Florin Birta se numără și el printre invitați, alături de alți reprezentanți ai administrației locale și ai mediului de afaceri, începând cu ora 13.20, în cadrul dezbaterii „Digitalination”, unde, între altele, va fi prezentat modelul Estoniei în digitalizare, dar și particularitățile dezvoltării digitale a Oradiei și a regiunii de Nord-Vest. 

Ce trebuie să știi

Cei care au fost selectați pentru a participa la evenimentul de la Teatrul Regina Maria sunt sfătuiți să urmeze un set de reguli, primit pe adresa de mail pe care au făcut înregistrarea, pentru a nu rata momentele de care sunt interesați, dar și pentru o bună organizare.

„Programul va începe la ora 9:45. Filmăm în regim TV, deci ne vom ține de program dacă nu apar situații neprevăzute”, au transmis organizatorii.

Între altele, pentru eficiență, participanții sunt rugați să aibă la îndemână QR code-ul primit la înregistrare, cod care este unic și netransmisibil.

Cei care nu mai pot ajunge la eveniment sunt rugați să anunțe de dinainte, răzpunzând mesajului primit de la organizatori, pentru ca locul lor să fie realocat persoanelor de pe lista de așteptare.

După cum BIHOREANUL a mai scris, cererea la IQ DIGITAL Summit Oradea a fost peste capacitatea sălii teatrului Regina Maria, astfel că organizatorii au deschis o listă de așteptare.

„Pentru cei câteva sute care sunt încă pe lista de așteptare: dacă apare anulări, vă vom informa, punctual. Încercăm să găsim soluții pentru a avea un public cât mai numeros, cu condiția să fie o experiență plăcută pentru toată lumea. Mulțumim mult pentru primirea peste așteptări - o să ne străduim să nu dezamăgim”, a transmis Dragoș Stanca, promotorul evenimentului, care a definit Teatrul „Regina Maria” din Oradea ca fiind „cea mai frumoasă locație IQ Digital Summit de până acum”.

Agenda IQ Digital Summit Oradea poate fi consultată AICI!

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4857 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0125 RON