Deputatul PNL Ioan Cupşa a anunţat, vineri, că a depus la Camera Deputaţilor un proiect de lege pentru modificarea şi completarea unui articol din Legea Educaţiei Naţionale, care se referă la admiterea la liceu şi şcoli profesionale. Proiectul legislativ a fost iniţiat de Cupşa şi este sprijinit de 30 de deputaţi.
"În procesul de educaţie, un moment deosebit de important este cel de selecţie la licee şi şcoli profesionale. Selecţia este imperfectă, însă măcar să o facem să fie obiectivă", a declarat Ioan Cupşa într-o conferinţă de presă.
Acum, media de admitere la liceu este calculată între media celor patru ani de gimnaziu şi media de la examenul de evaluare naţională. "Media claselor V-VIII este una subiectivă, cu caracter particular, de care nu ar trebui să se ţină cont. Caracterul particular al acestei medii ţine de doi factori. În primul rând, există diferenţe foarte mari între cerinţele de la şcolile generale din mediul rural şi cel urban şi între şcoli generale şi colegii naţionale", a afirmat deputatul PNL.
Fără să o spună cu voce tare, Cupşa a făcut referire şi la influenţele, chiar şi financiare, pe care părinţii le-ar avea asupra profesorilor pentru ca elevii să primească note mari şi astfel să-şi crească media. "Un alt factor este cel uman, adică profesorii şi cum rezistă aceştia în faţa presiunii sociale, mai ales cea a părinţilor, care sunt într-o goană nebună după note mari. De asemenea, există o presiune din partea directorilor şi chiar inspectorilor pentru ca şcoala respectivă să dea bine în societate", a afirmat Ioan Cupşa.
Aşadar, în locul modalităţii actuale, Cupşa propune ca selecţia să fie făcută printr-un Concurs Naţional de Admitere, care să fie organizat de minister şi nu de fiecare şcoală în parte, şi care să înlocuiască atât media celor patru ani cât şi examentul de evaluare naţională.
"Concursul ar fi organizat pe structura actualei evaluări naţionale, cu subiecte unice şi barem de corectare. Probele ar fi: limba şi literatura română, scris, limba maternă scris, acolo unde este cazul şi matematică. În plus în cazul liceelor vocaţionale să existe şi unele probe de aptitudini, la fel şi la şcolile profesionale. Acestea din urmă ar putea şi ele cere organizarea unor probe speciale pentru selectarea elevilor", a spus Cupşa.
În funcţie de rezultatul obţinut la Concursul Naţional de Admitere, elevul ar urma să fie repartizat la unul dintre liceele pe care şi le-a trecut ca opţiuni. "De peste un an am discutat cu toţi oamenii cu care m-am întâlnit, cu profesori, cu inspectori şi niciunul nu s-a opus unei astfel de schimbări. În felul acesta selecţia la licee nu ar mai fi falsificată şi fiecare copil, la modul ideal, şi-ar găsi locul", a spus PNL-istul, subliniind că la ora actuală notele mari în clasele V-VIII sunt un scop în sine atât pentru părinţi cât şi pentru profesori.
"Proiectul acesta de lege este dovada că lucrurile pot fi schimbate în România cu demersuri punctuale şi fără a supune întregul sistem la o reformă", a spus Cupşa. Proiectul care ar introduce Concursul Naţional de Admitere a fost depus la Camera Deputaţilor. În cazul în care ar trece de votul Parlamentului, ar putea fi pus în practică începând cu generaţia care termină gimnaziul în 2015.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.