Ești pasionat de cărți, lectură și film? Te așteptăm la Biblioteca Județeană Gheorghe Șincai! În plină vacanță de vară, la noi poți descoperi ceva nou în fiecare zi, transformând această perioadă într-una de dezvoltare.
Ești interesat de una dintre personalitățile locale, naționale sau internaționale? Te putem ajuta. Sau poate vrei să participi la concursul nostru de cultură generală, de la Secția de tineret, care să-ți testeze abilitățile. Dacă ești un autor sau un artist la început de drum, ori deja consacrat, și vrei să organizezi o lansare de carte sau să vernisezi o expoziție, Biblioteca Județeană poate fi gazda ta. Dacă încă mai ai de lucrat la o lucrare de licență, master sau doctorat, noi suntem aici pentru tine, ajutându-te să accesezi toate instrumentele necesare pentru reușită.
Înainte să pleci undeva în vacanță, treci și pe la bibliotecă. Ia cu tine o carte oriunde mergi, s-ar putea să-ți fie un bun prieten în călătorie.
De-a lungul verii, bibliotecarii și invitații lor au pregătit o sumedenie de activități și expoziții, față în față sau online: poți să te înscrii la activitățile educative organizate de Librăria Cair Paravel, poți colora mandale, poți răspunde la ghicitori, poți completa diferite fișe de lucru, care să-ți antreneze mintea, sau poți intra în clubul nostru de lectură Synesthesia. Treci și pe Centrul de Informare Comunitară, dacă ai preocupări în probleme de legislație națională și europeană!
Tot la Bibliotecă, în fiecare luni între orele 10 și 12, are loc un atelier de cusut ie, la care oricine poate participa, indiferent de vârstă. Iar dacă vrei să faci ceva pentru semenii tăi, hai cu noi la un centru de vârstnici din Șoimi, unde mergem să le citim bunicilor o carte.
Pe toată perioada vacanței de vară, Biblioteca are același program de funcționare: de luni până vineri între orele 8 și 19, iar sâmbăta între orele 9 și 13. Fă din bibliotecă cea de-a doua ta casă!
Ancuța Șchiop
directoarea Bibliotecii Județene Gheorghe Șincai
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.