Chestorul Marin Bondar a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă că sediul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea, format din cinci corpuri de clădire, va fi reabilitat cu fonduri europene, printr-un proiect cu o valoare totală de 10,4 milioane lei, adică aproape 2,2 milioane euro.
Sediu vechi, investiţii noi
Este vorba despre clădiri vechi, ridicate în perioada 1880-1885, care de-a lungul timpului au mai fost reabilitate, dar nu din 1990 încoace, drept urmare au nevoie urgentă de intervenţie.
"Din păcate, până acum nu am putut să facem reabilitarea clădirilor, din lipsă de fonduri. Acum am profitat de faptul că am putut accesa acest proiect", a precizat chestorul Marin Bondar, şeful ITPF Oradea.
Proiectul "Reabilitare termică corpuri de clădire C1, C3, C4, C5 şi C10 – Sediul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea" este finanţat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, obiectivul principal fiind creşterea eficienţei energetice a celor cinci corpuri de clădire.
Din cei 10,4 milioane lei, contribuţia Uniunii Europene este de 8 milioane lei, restul banilor fiind asiguraţi de Poliţia de Frontieră.
Cu apă geotermală şi panouri fotovoltaice
Potrivit comisarului şef Radu Parasca, adjunct al şefului ITPF Oradea, lucrările vor fi complexe şi vor presupune înlocuirea reţelei electrice aeriene cu o reţea subterană nouă, introducerea unui sistem de iluminat cu LED-uri, înlocuirea instalaţiilor sanitare, instalarea unor sisteme de detecţie şi alarmare la incendii şi montarea de camere de supraveghere în interiorul şi exteriorul clădirilor.
Reabilitarea presupune şi izolarea termică a unor părţi ale clădirilor, înlăturarea igrasiei, înlocuirea tâmplăriei şi trecerea pe încălzire cu pompe de căldură pe apă geotermală şi cu panouri fotovoltaice, care vor fi montate pe acoperişurile clădirilor. De asemenea, vor fi reabilitate faţadele celor cinci construcţii.
Contractul de finanţare a fost semnat pe 19 septembrie 2018. La prima licitaţie pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor, însă, nu s-au prezentat doritori. Drept urmare, ITPF Oradea a cerut Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră suplimentarea bugetului pentru co-finanţare, dat fiind faptul că, între timp, la nivel naţional a crescut preţul manoperei în construcţii. Potrivit chestorului Bondar, în maximum o lună documentaţia pentru licitaţie va fi publicată din nou în sistemul de achiziţii SICAP.
În curând, în şantier
După semnarea contractului, este posibil ca cei peste 120 de angajaţi ai ITPF Oradea care îşi desfăşoară activitatea la sediul de pe Calea Aradului să se mute în încăperi de la Sectorul Poliţiei de Frontieră Borş. Totuşi, poliţiştii speră că vor găsi înţelegere din partea constructorului, care să-i lase să rămână în două din cele cinci clădiri, cel puţin o perioadă. Data finalizării proiectului este 30 octombrie 2020.
Merită precizat că proiectul nu presupune investiţii la clădirile Şcolii Agenţilor Poliţiei de Frontieră "Avram Iancu" din Oradea, acestea fiind construite recent.
Pe de altă parte, ITPF Oradea a câştigat un proiect similar care vizează reabilitarea sediului Poliţiei de Frontieră Arad, în valoare de 12,2 milioane lei.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.