URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 03 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De curând, prin zona Beiușului au apărut lupii, alți protejați, un fel de pensionari speciali ai regnului animal. Mănâncă vaci, porci, ba chiar și câinii care au curajul să-i latre. Aici treaba este și mai încurcată. Lupii sunt protejați și de ecologiști, dar și de votanții suveraniștilor, dacă aduc adeverință că sunt lupi dacici.
Zic şi eu
Adrian Cris
De vinerea trecută numai proștii, conspiraționiștii și haterii mai pot spune că șeful DGASPC Bihor, Călin Puia - despre care BIHOREANUL a dezvăluit că a patronat furtul unor mari cantități de carne de bizon donate pentru centrele de copii și adulți cu dizabilități, dar transformate în produse din carne de porc, mai ieftine și în cantitate mai mică -, ar fi „ținut în brațe” de cineva, că are „spate” politic, așa cum se laudă, pentru că are carnet de membru PNL (ca și cum în partide, inclusiv în PNL, n-ar fi și lichele).
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public despre demararea, de către unele partide politice, a procedurii de suspendare a Președintelui României. În acest context, este important de înțeles cât de legală (constituțională) și mai ales cât de eficientă poate fi o asemenea procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.

Investiţie de 32,3 milioane euro pentru înlocuirea vechiului cazan al CET Oradea cu motoare termice nepoluante

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Primarul Florin Birta și ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, au semnat marți contractul de finanţare pentru proiectul în valoare de 157,6 milioane lei, cu TVA inclus,  echivalentul a 32,3 milioane euro, care vizează înlocuirea vechiului cazan pe gaz al CET cu patru motoare termice în cogenerare.

Cu termen în 2023...

Potrivit unui comunicat al municipalităţii, Oradea va beneficia din partea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, de o finanţare de 134 milioane lei, reprezentând 85% din valoarea proiectului.

Diferenţa de 15% urmează să fie acoperită din bugetul local cu titlu de contribuţie proprie (23,6 milioane lei) şi cheltuieli neeligibile (10,1 milioane lei).

Investiţia, amânată din 2020 în absenţa unei oportunităţi de finanţare, urmează să fie implementată începând de anul acesta, cu termen limită în 2023.

"Calitatea serviciului public de alimentare a populaţiei cu energie termică în sistem centralizat, precum şi volumul acestui serviciu prestat influenţează în mod major calitatea vieţii populaţiei oraşului. De funcţionarea adecvată a sistemului de încălzire local depinde asigurarea apei calde menajere şi confortul termic pe durata sezonului rece pentru mai mult de 70% din populaţia municipiului Oradea", se menţionează în comunicat.

Patru motoare pe gaz

Concret, investiţia vizează înlocuirea grupului energetic de cogenerare G1 din CET (foto), format dintr-un cazan şi o turbină pe gaz, ambele cu durata normată de viaţă expirată.

Echipamentele grupului au fost date în folosinţă în 1966. Cazanul a adunat peste 320.000 ore de funcţionare, iar turbina cam 310.000 ore de funcţionare.

Cele două utilaje sunt uzate, încalcă actualele normele privind poluare, fapt pentru care Termoficare a şi fost amendată de Garda de Mediu Bihor, şi nu mai prezintă siguranţă în exploatare.

Vechiul grup G1 va fi înlocuit cu patru motoare termice în cogenerare, cu funcţionare pe gaze naturale, cu capacitate electrică de 25 MW,  şi două cazane cu apă fierbinte (CAF) cu capacitatea de 25 MW fiecare.

După finalizarea lucrărilor, noile cazane vor fi puse în funcţiune după necesităţi împreună cu noua turbina pe gaz a orașului pusă în funcţiune de municipalitate în 2016 cu finanţare europeană.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
17 Comentarii
............
Despre cum s-au furat sute de milioane de euro cu un kkt de motor de avion (si cu multa gargara inclusiv din partea lui Chirila & gascam, dezinteresat, of course!) s-ar putea scrie zeci de lucrari!
Postat 29 Ianuarie 2021, 05:19 de pinonel
B 90=1011010=234=ALCOOR=1234
Pai daca tu si altii, aveti alte aspiratii puteti pleca. Doar sa te uiti la Oradeanbihor care inca si acum merge pe Clujului sa-si incarce butelia, cu caruciorul dupa el. Unii inca mai traiesc la oras cu impresii de tarani, inadaptati suparati pe Bolojan ca nu-i mai lasa, sa-si mai creasca vacile si caprele in Rulikowsky
Postat 28 Ianuarie 2021, 20:45 de Sandu2100
@ prostu satului
Pe ce lume traiesti băi lingaule? Oradenii inca se plimba cu butelia in spate in orasul cel mai cel. Care gaz gratis mă, că in Oradea nici pe bani nu ai voie!?! Faptul ca sunt cateva zone de case cu gaz e exceptia de la regula si oricum se descotorosea primaria de acele case din cauza costurilor mari cu termia. Asa ca hai, eject, țărane!
Postat 28 Ianuarie 2021, 20:01 de oradeanbihor
Szandu2100 sau insul cu timp liber nelimitat
Ofera expertiza 24 de ore din 24, 24/7. Voi alegeti domeniul iar el va ofera expertiza. Astea cu CET-ul si centralele individuale de apartament/casa, le are la degetul mic.
Postat 28 Ianuarie 2021, 19:50 de B90
Lasati-l doar pe Szandu2100 la comentarii
Nenena asta "expert" in toate, incepand cu buda din fundul gradinii, pe care o foloseste el, si terminand cu rachetele balistice intercontinentale, plus navetele spatiale trebuie sa aiba exclusivitate pe site. El decide si in legatura cu cine are dreptul sa locuiasca in oras, si cine nu.
Postat 28 Ianuarie 2021, 19:24 de B90
B 90=1011010=234=ALCOOR=1234
Te simti bine EMBERE
Postat 28 Ianuarie 2021, 19:04 de Sandu2100
Eu zic sa-l lasati doar pe Szandu2100 la comentarii
De ce ? Ca sa poata idiotul sa-i injure pe toti, fara probleme, in functie de ce-i trece lui prin capul ala sec.
Postat 28 Ianuarie 2021, 18:58 de B90
Schmecker vs schmuck
Termoficare oradea taxeaza suplimentar oradeanul captiv cu o taxa inclusa in fiecare gigacalorie,de 5 ani de cind e turbina.Nu stim ce procent,ca nu avem pe cine intreba si nu are cine intreba...Taxa se numeste redeventa,si se justifica prin faptul ca primaria a accesat fondurile pentru tevile si racheta termoficarii. Scopul redeventei este/era sa avem fonduri pentru achizitia de noi utilaje,bunaoara cum ar fi cazanul din articol.Aflam ca AM obtinut o finantare de "85% din valoarea proiectului", din partea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei condus de ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.Aplauze.Deci raminem cu redeventa necheltuita,lucky men. Sau o f*tem pe altceva? Sau renuntam la ea,ca ne-a lovit norocul, si ,in consecinta ,reducem pretul gigacaloriei? Bis.Sa ne luam CET-ul inapoi...
Postat 28 Ianuarie 2021, 16:07 de excalibur
Oradeanbihor
E cazul sa te muti in estul extrem
Postat 28 Ianuarie 2021, 15:05 de Sandu2100
Vio_427
In '94 inca mai blocam bulevardul Dacia cu butelii, si de atuci fiecare casa trebuie sa aiba 2 butelii . Asta e cultura la noi, la inceput au fost costul mare de a trage gaz in casa, acum e gratuit dar nimeni nu vrea.
Postat 28 Ianuarie 2021, 15:04 de Sandu2100
inca
Inca o belea pe capul oradeniloR!
Postat 28 Ianuarie 2021, 12:59 de scortosul
@ tanar
Parerea mea ca aici ar trebui sa ramana doar lingai si idioti ca tine si sandu, ca sa continuam tendinta pornita pe vremea bolovanului.
Postat 28 Ianuarie 2021, 09:41 de oradeanbihor
bihoreanu taie-i pe idioti !!
bihoreanu scoate-i pe imbecili de pe site.... nu i mai lăsa sa dezinformeze si sa improaste cu * orice...... nu vezi ca astia se exprima pe orice tema ca expertii curului nesters... da-i naibii afara pe putorile astea imbecile
Postat 28 Ianuarie 2021, 09:03 de TanarSiNelinistit
prostalailor opriti-va!!
prostalailor si prostovanilor de comentatori de kk opriti-va si nu mai aberati... centrala la fiecare apartament sau casa din oras ar insemna o poluare mai mare decat cea din creierele voastre imbicsite de la atita prostie... viitorul nu inseamna un arzator in fiecare locuinta... asa am ajunge sa nu mai putem respira... pentru voi stiu ca n ar fi bai ca voi sinteti fiinte anaerobe... va rog nu mai intrati aici pentru ca sinteti extraordinar de timpiti.. pierdeti timp util in care ati putea face agricultura de subzistenta... sau sa mulgeti vaca
Postat 28 Ianuarie 2021, 09:00 de TanarSiNelinistit
Sandu
Total de acord. Stau la casă cu centrală pe gaz. Pornește, se oprește când trebuie, nu se compară la cum era la bloc. Stai să îți dea apă caldă sau căldură că să scadă sub x grade x nopți consecutive sau avarie pe instalație, etc. În urmă cu vreo 8 ani stăteam la bloc și o lună întreagă m-am spălat la lighean încălzind apă pe aragaz. În 94 am venit din cj în Oradea. Acolo la bloc aveam gaz, nu văzusem butelie până să ajung în Oradea. În oradea pe când gaz la bloc? De ce nu le-a oferit independența energetică tuturor? În loc să investească primăria banii în centrală nouă, înlocuirea a kilometrii de instalație, (aduceți-vă aminte ce trafic a fost vreo câțiva ani prin oraș), acum iar câteva milioane de euro, mai bine extindeau rețeaua de gaz prin oraș și la blocuri. Acum evident că nu își mai doresc asta la câți bani s-au investit în instalația de încălzire a municipalității.
Postat 28 Ianuarie 2021, 08:46 de Vio_427
CrisDumi
Cazanul nu sa inlocuit. Eu as dori centrala termica in fiecare locuinta, dar oare ce ai comenta daca CL ar da o dispozitie in sensul ??
Postat 27 Ianuarie 2021, 20:57 de Sandu2100
L-au mai înlocuit odată ...
... cu un motor Boeing, de avion !?! Ăsta-i cel ținut în rezervă, care trebuie înlocuit pentru că avionul nu poate decola, având o aripă cam frântă !?! Cu banii ăștia o să ajungem fix la suma la care tot orașul, de la vlădică la opincă, ar fi putut avea gaz racordat la robinetul din locuință, casă, spațiu comercial, etc ... nu doar 40% din locuitorii urbei !?! Studiul de impact din anul 2008 a unui grup de "universitari" spunea atunci că e nevoie, pentru gaz la ușa oricui din Oradea, de cca. 135.000.000 Euro !?! Cu "parandărăt" cu tot se ajungea la vreo 150.000.000 Euro ... adică cât cuantifică municipalitatea pentru sistemul de termoficare aflat în veșnică lucrare.
Postat 27 Ianuarie 2021, 19:46 de CrisDumi
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7959 RON
  • 1 EUR = 4.9767 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON