Guvernul României a aprobat o investiție de 114 milioane lei, adică 23 de milioane de euro, în reabilitarea digurilor mai multor râuri din Bihor și amenajarea pe ele a aproape 200 de kilometri de piste pentru bicicliști.
Lucrările sunt comandate de Administrația Bazinală de Apă Crișuri și vor fi finanțate prin Planul național de redresare și reziliență, după cum se arată într-o Hotărâre de Guvern aprobată pe 18 decembrie 2024 și publicată ulterior în Monitorul Oficial.
Potrivit documentului, realizarea infrastructurii cicloturistice se va face prin împărțire în cinci pachete de lucrări, denumite „obiecte”.
Primul vizează digul de pe malul stâng Valea Ier, sector Andrid-Ianca, care va trece prin localitățile Santău și Pir (județul Satu Mare), respectiv Sălacea, Tarcea, Cherechiu, Săcueni, Diosig din judeţul Bihor.
A doua pistă va fi amenajată pe digul de pe malul drept al Barcăului și pe valea Înot, sector Marghita-Frontieră, trecând prin localitățile Marghita, Abrămuţ, Chişlaz, Sâniob, Sălard, Roşiori, Tămăşeu, iar a treia pe malul drept al Crișului Repede, între Oradea și frontiera cu Ungaria (Sântandrei, Borș, Girișu de Criș, Toboliu).
Al patrulea pachet de lucrări va fi pe digul de pe malul stâng al Crișului Repede, sector pod Tărian - Dig mal drept Canal colector, respectiv pe Dig mal drept Canal colector - confluenţă Valea Culişer (localităţile Girişu de Criş, Toboliu, Sânnicolau Român, Cefa, Mădăras, Salonta, judeţul Bihor), iar al cincilea pe dig mal drept Canal colector, la confluenţa cu valea Culişer - Dig mal drept râul Crişul Negru; Dig mal drept râul Crişul Negru sector confluenţă Canal colector - pod Zerind şi Dig mal stâng râul Crişul Negru, sector pod Zerind - Frontieră, pe teritoriul localităţilor Salonta, Ciumeghiu, Avram Iancu din Bihor şi Mişca și Zerind din județul Arad.
Hotărârea de Guvern mai prevede că lucrările se vor desfășura pe durata a doi ani, iar în total vor fi 191 km de diguri reabilitate.
Toate pistele vor fi construite din macadam (îmbrăcăminte rutieră formată din mai multe straturi de piatră spartă) şi beton. Lăţimea lor va fi variabilă, între 2 şi 2,40 metri. Pe Ier, Barcău şi Crişul Repede, ABA Crişuri va construi şi pasarele acolo unde râurile se intersectează cu afluenţi.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.