Înveliții în drapel mândri îs ca beteșigu’

Dacă și Țiriac și-a întâmpinat filfizonii miliardari, la mistrețiadele de la Balc, încotoșmănat cu bundă mițoasă, poate fi acceptabilă și o doamna Șoșoacă bălaie-bucălaie, în cojoc de oaie. Asta cu condiția să nu se simtă lezați ciobanii adevărați de așa asociere…

Dar când, având încă în memorie o sprintenă Gabriela Szabo fluturând drapelul la tura de onoare, vezi o Șoșoacă acoperită de tricolor ca de-o foaie de cort, îți pot răsări felurite întrebări.

O fi fost rănită glorios de-un obuz în Kandahar, alături de soldații români care-și riscă viața în cadrul forțelor de menținere a păcii?

O fi primit vreun Premiu Nobel ori Pulitzer?

O fi inventat un vaccin anti-cancer sau o soluție la criza globală?

O fi cucerit titlul Mondial la săritura cu prăjitura?

Sau de unde atâta mândrie tricoloră de sine?

Fiindcă pentru un om de bun-simț, înainte să te fudulești că ții de România, te asiguri că și România are motive, dacă nu să fie mândră, măcar să nu se rușineze cu tine. Cam la fel și cu “mândru-mi-s că-s ardelean”…

Căci nu-i vorba doar de Șoșoacă, de vreme ce are ciraci cam prin toată țara. Și pe la noi i-am zărit camuflându-se sub stindarduri și cocarde tricolore, probabil ca să nu-i caute Poliția. Căci, în rest, pentru pumni dați la colț de stradă fără fir de fair-play, nu ți se intonează Imnul și ridică steagul la fel ca pentru campioni mondiali precum Feri Vaștag, Mihai Leu sau Doroftei.

Poate și datorită ultra-românilor exacerbați n-am auzit, de pildă, ca laureatele Premiului pentru Literatură 2009 și 2020, Herta Muller, născută în Banat, și Louise Elisabeth Gluck, cu familie din zona Valea lui Mihai, să-și fi afirmat originile parțial românești. Sigur, pentru ultrași asta nu contează.

Important e că afară-i vopsit gardul în roșu, galben și albastru, iar înăuntru e românu’ verde. Însă doar viitorul ne va arăta dacă nu cumva lângă românul verde sunt și ceva omuleți verzi, genul de prin Crimeea.