Interviu cu Mircea Pricăjan: "Aroganţa şi tupeul celor care conduc sunt foarte mari"

Cu cercel în ureche şi trei inele argintii pe mâna dreaptă, îmbrăcat casual şi încălţat cu converşi, Mircea Pricăjan e un intelectual atipic pentru provincie: relaxat, dar foarte atent la ce se petrece în România, şi defel infatuat, chiar dacă ar avea motive de fală. La 17 ani a debutat într-un ziar duminical cu proză scurtă, iar cinci ani mai târziu, în 2002, şi-a lansat primul roman, "În umbra deasă a realităţii". Adevăratul debut, însă, îl consideră a fi un alt roman, "Calitatea luminii", publicat în 2016, povestea unui cuplu debusolat de venirea pe lume a primului copil.

Acum, scriitorul în vârstă de 37 de ani pregăteşte lansarea primului roman pentru copii, mărturisind că în ultimul deceniu a scris mai puţin decât ar fi vrut. În schimb, a tradus din engleză zeci de cărţi. Această muncă a dedublării şi "contopirii" cu autorii originali i-a adus faimă şi o bună reputaţie la nivel naţional, dar nu i-a lăsat răgaz pentru propria creaţie. "Vreau, totuşi, să fiu reţinut mai mult ca scriitor decât ca traducător", spune orădeanul, care de 15 ani este şi redactor al prestigioasei reviste de cultură Familia.

În plus, Mircea Pricăjan se manifestă şi ca un cetăţean activ. Anul trecut, a participat la protestele anti-PSD din Oradea, iar acum, tot din dorinţa de a face ceva, s-a înscris în USR. Vrea să opună rezistenţă celor care, spune el, duc ţara spre o nouă dictatură, profitând de educaţia precară a multor români. "Dacă din anii ‘90 se investea masiv în educaţie, ţara s-ar fi dezvoltat biologic: oamenii s-ar fi dus spre cultură în mod natural", consideră literatul.

În interviul acordat BIHOREANULUI, Mircea Pricăjan explică de ce a devenit membru de partid, din ce bani trăieşte un om de litere şi dacă se mai citeşte prin România. De asemenea, îşi mărturiseşte şi un regret: acela că în urmă cu 11 ani s-a mutat la Paleu, convins că Oradea nu era potrivită pentru creşterea unui copil. Acum crede fix pe dos...

Fiul comandă, tatăl scrie!

- Sunteţi scriitor şi traducător, chiar unul dintre cei mai buni din ţară. Se poate trăi din asta, în România, în Oradea?

- Din tradus literatură nu se mai poate trăi. S-a putut până prin 2008, anul marii crize economice, dar apoi n-a mai mers. În schimb, se trăieşte - e şi cazul meu - din traduceri tehnice: manuale de utilizare despre strunguri, defibrilatoare, maşini de tipărit, tot felul...

- Câte cărţi aţi tradus până acum? Care v-a plăcut cel mai mult?

- Numărul sare de 60, dar nu îl ştiu exact. Cel mai mult mi-a plăcut să traduc Stephen King (n.r. scriitor american celebru pentru genul horror), el m-a şi prins în capcana traducerilor, după ce am găsit traduceri de mântuială. M-am oferit să-i traduc eu cărţile, pentru că îi cunosc toată opera şi tocmai îmi dădusem licenţa din Stephen King. Una, două, trei cărţi, până s-au adunat vreo 17. Pe el îl învinovăţesc şi pentru inhibarea scriitorului din mine. Traducând două-trei cărţi pe an, m-a "vampirizat". Dacă aş fi încercat să mai scriu ceva atunci, ar fi semănat prea tare cu ce scria el.

- Cel mai recent roman al dvs., "Calitatea luminii", a adunat recenzii laudative. Ce mai pregăteşte scriitorul Mircea Pricăjan?

- Săptămâna aceasta va apărea un roman pentru copii, "Pumn de fier", pe care l-am scris la insistenţele fiului meu. Soţia mea şi cu mine îi citim în fiecare seară, iar la un moment dat am ajuns la cartea "O vară cu Isidor", scrisă tot de o traducătoare-scriitoare, Veronica Niculescu, despre o fetiţă care salvează din grădina zoologică un condor pe nume Isidor. Pe fiul meu l-a prins, dar a spus că ar prefera o carte "mai pentru băieţi". Mi-a cerut să scriu eu cartea respectivă şi să-i spunem "Pumn de fier". Seri la rând am dezvoltat cu el o intrigă, cine e Pumn de fier, ce face el. Practic, am primit de la băiat "scheletul" cărţii. Editura Polirom m-a anunţat că ar vrea să o publice în colecţia pentru copii, o onoare pentru mine. Ştiu că există o piaţă foarte mare a literaturii pentru copii, ceea ce este fantastic şi îmbucurător. "O vară cu Isidor" a ajuns, dacă nu mă înşel, la al treilea tiraj, iar un tiraj la cartea pentru copii este de cel puţin patru ori mai mare decât la literatura mainstream. Am mare încredere în generaţia asta mică!

"Citim haotic şi lucruri neimportante"

- În România se citesc tot mai puţine cărţi, nici măcar articolele de presă nu au succes dacă sunt mai lungi de 20-30 rânduri. De ce ne este lene să citim?

- Citim, dar nu literatură. Citim haotic şi lucruri neimportante, din comoditate şi pentru că am pierdut deprinderea. Cititul nu e ca mersul pe bicicletă. Dacă luni bune nu citeşti o carte, când te reapuci, o uiţi uşor. Cred că este nevoie de o campanie de promovare. Autorii ar trebui duşi în licee, să-i vadă elevii că sunt oameni. Şi ar trebui sprijinite editurile şi bibliotecile, pentru că în România se tipăreşte foarte multă literatură bună. E păcat să o pierdem.

- Dacă aţi fi profesor, cum i-aţi determina pe elevi să citească?

- Aş fi un profesor foarte atipic, nu s-ar uita cu drag la mine colegii în Cancelarie. Aş încerca să citim împreună, pasaje care vorbesc despre prezent, despre copii de vârsta lor, despre problemele pe care ei le au...

- Cum apreciaţi textele care se studiază în şcoala generală şi liceu? Nu sunt cumva "expirate" pentru generaţiile de acum?

- Trebuie să recunosc că nu prea ştiu ce se studiază acum, dar cred că proza are mai multă priză la elevi decât poezia. Ştiu însă că din generaţia noastră, dar şi printre cei mai tineri, avem o mulţime de scriitori care ar putea fi aduşi în faţa elevilor.

La Familia, o onoare

- Cum apreciaţi literatura română de azi?

- Avem literatură de nivel european. Nu degeaba mulţi autori sunt prezenţi la toate festivalurile europene de literatură şi la târgurile de carte, sunt traduşi, şi nu cu sprijinul Institutului Cultural Român, ci pentru că traducători din ţările respective au fost convinşi de fragmentele puse la dispoziţie de edituri.

- Sunteţi cel mai tânăr redactor al revistei de cultură Familia. Mai e "cool" să fii "Familist"?

- Da, cum să nu? Mai mult, este o onoare. Când am terminat facultatea şi am avut ocazia să aleg între a da concurs pe post ca redactor la Familia sau pentru un post la Facultatea de Litere, n-am stat pe gânduri. Revista Familia de astăzi îşi continuă foarte bine tradiţia şi foarte multă lume trimite texte. Pe lângă cele refuzate, avem un dosar mare cu texte păstrate. Dacă ne-ar lovi lenea la un moment dat, câteva numere avem asigurate. Şi lumea încă o vede ca pe o revistă de calitate, ceea ce mă bucură.

- De asemenea, sunteţi fondatorul Revistei de suspans, dedicate literaturii poliţiste, thriller şi fantasy. Cum supravieţuieşte o asemenea publicaţie?

- Din pasiunea celui care o face. Şi din nevoie, pentru că este singura revistă dedicată literaturii suspans.

"O nouă formă de rezistenţă"

- Aţi fost unul dintre orădenii care au ieşit la proteste anul trecut, împotriva Guvernului PSD-ALDE. Cum vedeţi acum situaţia? Şi-au pierdut vremea protestatarii?

- Nu, nici vorbă. Fără proteste, lucrurile stăteau mult mai sumbru, OUG 13 ar fi rămas în picioare şi azi l-am fi avut premier pe Liviu Dragnea. Datorită protestelor, au avut o frână. Şi astăzi există aceste forţe care stau în recul, iar la un moment de emoţie puternică se vor reactiva în stradă. E singurul lucru care îţi dă speranţe, să nu pleci din ţară. Oamenii acumulează acum multe frustrări şi mă cam tem pentru momentul în care se vor exprima în stradă. Aroganţa şi tupeul celor care conduc sunt foarte mari şi, dacă până acum acceptau o critică, făceau paşi în spate, cred că acum ar răspunde urât.

- În februarie 2017 spuneaţi că vă doriţi ca ţara măcar să nu meargă înapoi şi să nu se distrugă ce s-a construit. Mai credeţi în şansa României?

- Cred în şansa pe care ne-o facem acum, implicându-ne în diverse partide sau organizaţii. Este noua formă de rezistenţă, de care e nevoie.

- Cum apreciaţi mişcarea civică din Oradea? Pare că orădenii sunt, totuşi, greu de urnit...

- Sunt foarte greu de urnit şi eu nu găsesc o explicaţie, fiindcă toţi vedem ce se întâmplă, unii ne şi dăm seama că se constituie o dictatură de catifea. Sunt convins că spre asta ne îndreptăm. Sunt paşi ca mutările de şah, converg spre aceeaşi redută, iar reduta suntem noi, cei care ne opunem. Din păcate, societatea a ajuns aici şi pentru că nu avem un program prin care să păstrăm vie memoria păcatelor şi a nenorocirilor. Toţi elevii ar trebui să ajungă la Memorialul de la Sighet. Greşelile ne aparţin mai mult decât victoriile.

Bestia care rage...

- Dar despre dezvoltarea Oradiei ce părere aveţi? Vă place ritmul, direcţia?

- În 2007 am ales să mă mut din Oradea în Paleu pentru că în oraş nu puteam să-mi cresc copilul, nu aveam unde să-l duc la un loc de joacă, aşa că am preferat o curte unde să-l ţin sub supraveghere. Acum îmi pare rău că nu locuiesc în oraş, există locuri unde să se ducă, chiar noi venim din Paleu să ne plimbăm. Privesc cu ochi foarte buni Oradea şi la marginea oraşului mă simt prizonier.

- Ce nu vă place la Oradea?

- Seara se aude un vuiet dinspre oraş, ca o bestie care rage.

- Sunteţi membru USR. De când şi de ce? Ce ambiţii politice aveţi?

- De trei luni sunt membru. Cred că trebuie să contribuim cumva de pe acelaşi plan cu cei care conduc, nu doar să stăm pe margine şi să chibiţăm. N-am nicio ambiţie politică, vreau să fiu un simplu membru care, atunci când are vreme, ajută cu ce poate. O consider o formă de civism, nu neapărat o contribuţie politică. Dacă nu era situaţia atât de gravă în ţară, nu m-aş fi gândit la asta.