În cadrul Galei Voluntarilor din Domeniul Asistenţei Sociale, eveniment organizat de Direcția de Asistenţă Socială Oradea, sportul a avut şi el un reprezentat. Este vorba despre Daniel Bîrneț, instructor al clubul ACS White Lion Oradea.
În vârstă de 29 de ani, acesta a fost premiat pentru că face antrenamente de taekwondo WT cu membrii Asociației Down Oradea, îmbunătățind echilibrul, coordonarea si forța musculară a acestora.
Fiecare asociație și-a nominalizat voluntarul anului, iar Daniel Emanuel Bîrneț a fost ales de către Asociația Down Oradea, ONG la care Daniel ține antrenamente de săptămânal pentru tinerii dornici de mișcare.
„Suntem onorați că instructorul clubului nostru, Daniel Bîrneț, a fost nominalizat pentru această distincție și dorim să mulțumim doamnei președinte Lucia Ciobanu și întregii conduceri A.D.O.R. pentru că apreciază sportul și s-au gândit la Daniel. De asemena, clubul nostru apreciază munca pe care A.D.O.R. o face pentru persoanele care au nevoie de sprijinul lor”, a declarat Zoltan Mureșan, președintele ACS White Lion Oradea.
Desfăşurată cu sprijinul municipalității, la Sinagoga Neologă Sion, Gala DASO a adunat peste 100 de persoane, voluntari care, prin activitatea lor, sprijină orădenii aflaţi în nevoie, reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale din domeniul social, reprezentanții instituţiilor publice care îşi desfăşoară activitatea în municipiu, colaboratori ai Direcției de Asistenţă Socială Oradea și reprezentanți ai societății civile.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.