URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 30 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Oradea este un oraș frumos ziua, iar noaptea de-a dreptul spectaculos. Asta, datorită iluminatului arhitectural care scoate în evidență splendoarea clădirilor Art Nouveau. De aceea, nu e totuna cum ne jucăm cu luminile în orașul care, de o bună bucată de vreme, se pretinde turistic.
Zic şi eu
Adrian Cris
Susținătorii sunt dezamăgiți, adversarii jubilează. Ilie Bolojan chiar candidează la Parlament, chiar pleacă „între mitici”. Nu s-a mai pus simbolic în coada listei, ci deschizător, pe prima poziție.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, cu unele excepții, accesul la justiție nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. Dincolo de avocaţi sau de cheltuielile conexe procesului, de multe ori simplele taxe care sunt datorate statului pentru demararea unui proces fac iluzoriu accesul efectiv la justiţie...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
26 Ianuarie 2012, 12:01

Inspecţia muncii în 2011: duşmanul public nr. 1 a rămas tot munca la negru

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Flancat de Nadia Racz, inspector general adjunct responsabil cu relaţiile de muncă, şi de Eugen Cârmaciu, responsabil cu securitatea şi sănătatea în muncă, şeful ITM Bihor, Nicolae Hoduţ, a prezentat joi bilanţul activităţii instituţiei pe anul trecut, un an important în condiţiile în care intrat în vigoare un nou Cod al Muncii, care instituie ca infracţiune, pedepsită cu închisoarea, folosirea de către firme a mai mult de cinci angajaţi "la negru".

"Anul trecut, inspectorii au depistat 502 angajatori care practicau munca fără forme legale, având 1.679 persoane angajate fără forme legale. Am aplicat 5,3 milioane lei amenzi, nu pentru că ne-a făcut nouă plăcere, ci pentru că aşa ne obligă legea, iar în cazul a 24 de angajatori am iniţiat demersuri pentru întocmirea de dosare penale fiindcă aveau mai mult de cinci angajaţi fără forme legale", a explicat jurnaliştilor şeful ITM Bihor.

Hoduţ a precizat că au fost găsiţi 114 angajatori care foloseau forţa de muncă a unor minori, dintre aceştia 19 fără forme legale, şi a amintit că minorii pot lucra în condiţii legale, dar între 15-16 ani numai cu acordul părinţilor, cu un program zilnic de lucru de 6-8 ore, fără posibilitatea unor ore suplimentare, şi - evident - cu forme legale.

În ce priveşte securitatea şi sănătatea în muncă, şeful ITM Bihor a arătat că în cursul anului trecut inspectorii au făcut 1.797 de controale, iar pe de altă parte s-au înregistrat 87 de accidente de muncă, din care 8 au fost mortale (5 fiind accidente rutiere, în timp ce victimele se deplasau între locul de muncă şi domiciliu).

Întrebat de BIHOREANUL ce anume îi motivează pe angajatori să rişte amenzi uriaşe sau chiar pedepse penale pentru a continua să utilizeze forţa de muncă fără forme legale, şeful ITM Bihor a afirmat că este vorba, în marea majoritate a cazurilor, de dorinţa acestora de a păcăli nu angajaţii, ci statul.

"La 100 de lei oferiţi salariu unui angajat, angajatorul mai plăteşte statului încă 66 de lei", a spus Hoduţ, concluzionând că şi folosirea forţei de muncă fără forme legale este "tot o formă de evaziune fiscală", astfel încât este necesară o prezenţă mai activă a Gărzii Financiare, pentru ca angajatorii să nu mai aibă rezerve "la negru" din care să-şi plătească angajaţii fără forme legale.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
aveti grija
aveti grija la doamna HRISCU te pune sa dai declaratie si te ameninta ca daca nu scrii ce vrea ea,iti da amenda mare,si daca scrii ce vrea ea atunci iti minim,adica3000 de lei.Apoi iti spune ca iti esaloneaza amenda pe ani......o mare minciuna e parsiva rau,aveti grija la ea IMI PARE RAU CA NU AM INREGISTRAT O,DAR LUNA VIITOARRE VINE IAR cu amenintari,si asta voi face,sa vada lumea cum se efectueaza controalele de catre ITM bihor
Postat 27 Mai 2012, 11:52 de mihai
Bosumflatul"EU"
Mai "TU" care te semnasi"eu",... daca vrei poti sa-l pupi in ....pe H.Da nu cred ca meriti privilegiul asta! Ce nu-ti convine despre el? Zi ceva ! Ai fi vrut tu oarece fonctie si n-ai pupat? Poate ca nu meriti!
Postat 26 Ianuarie 2012, 15:10 de Mina
hodorut
uitati la el ce fata de ...........destept are................faina oricum halal guvernare e din partidul ,,hai sa DA-M mana cu mana,, asa cum au scris pe pangkica coroanei depuse de ziua unirii
Postat 26 Ianuarie 2012, 14:47 de eu
susutineti privatul.
daca dorim starpirea muncii la negru amendati doar prestatorul de servicii adica salariatul la negru si o sa vedeti ca nimeni nu mai munceste la negru , plateste mai mult decat incaseza la negru in mana.Fara munca nu exista munca la negru.
Postat 26 Ianuarie 2012, 12:58 de schimbati legea
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4612 RON
  • 1 EUR = 4.976 RON
  • 1 HUF = 0.0125 RON