Părinţii lui Sebastian Secară sunt disperaţi. Băiatul lor a dispărut de acasă în aprilie, fiind găsit mort pe malul Crişului Repede la începutul lunii mai. Oamenii nu ştiu dacă a fost accident, sinucidere sau crimă. Se şi tem să se gândească.
Au oricum cu ce îşi bate capul, căci după înmormântare au rămas cu datorii pe care nu ştiu cum să le achite. "Ce să facem? Să ne vindem casa ca să plătim înmormântarea?", întreabă tatăl, Iacob Secară.
Durere de tată
Sebastian împlinise 22 de ani în martie. Tânărul, mecanic auto, lucrase doi ani în Belgia, iar pe 9 aprilie s-a întors în ţară fiindcă îi expirase cartea de identitate. "Cei de la buletine l-au programat peste o lună, pentru că nu aveau plastic pentru cărţile de identitate. Dacă lucrurile mergeau ca într-o ţară normală, acum era înapoi în Belgia. Aşa, şi-a pierdut locul de muncă, a rămas blocat aici, iar acum nu mai este", povesteşte Iacob Secară (foto).
Ultima dată când tatăl şi-a văzut fiul în viaţă a fost pe 20 aprilie. "Pe la 9 seara a vorbit soţia cu el la telefon, apoi n-a mai răspuns". Familia l-a dat dispărut a doua zi.
"Anchetăm"
Cadavrul tânărului a fost descoperit întâmplător pe 5 mai, în stare avansată de descompunere pe insuliţa din zona Silvaş. "Eu bănuiesc că ar fi fost ucis. Probabil cineva ştia că a venit din Belgia şi credea că are bani", spune tatăl. Omul admite că înainte de a pleca în străinătate băiatul avusese legături cu persoane care se ocupau "cu prafuri" şi bănuieşte că, întors acasă, le-ar fi reînnodat.
Procurorii Parchetului Bihor fac şi acum cercetări. "În cauză se desfăşoară acte de urmărire penală pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs decesul, până în prezent nefiind înaintat raportul de autopsie", a transmis BIHOREANULUI purtătorul de cuvânt al Parchetului, prim-procurorul adjunct Gligor Sabău (foto).
Anchetatorii au prelevat probe toxicologie şi le-au transmis Institutului de Medicină Legală Timişoara pentru a se stabili dacă tânărul fusese sau nu sub influenţa drogurilor în ziua decesului, iar până la aflarea rezultatelor cercetările sunt blocate.
Pe bani împrumutaţi
Durerea părinţilor e cu atât mai mare cu cât s-au împrumutat pentru a-şi înmormânta băiatul. "Înmormântarea am făcut-o la Vârciorog, pentru că-i mai ieftin ca în Oradea. Cu sicriu, transport, pomeni, coroane, flori şi ale lucruri, ne-a costat 8.000 lei. Banii i-am luat împrumut, că n-aveam suma asta", povesteşte tatăl.
Familia a rămas apoi cu datoria neplătită. "I-am scris email domnului Ilie Bolojan la Consiliul Judeţean, m-am adresat şi Primăriei, care mi-a răspuns că nu are cum mă ajuta. Nu mai ştiu ce să fac", zice Iacob Secară.
Şefa Direcţiei de Asistenţă Socială Oradea, Anca Grama (foto), spune că familia nici nu poate fi ajutată. "Nu există ajutor de înmormântare, cum nu există nici primă de căsătorie, nici ajutor pentru primul copil. Există doar un ajutor de circa 5.400 lei acordat pensionarilor prin Casa Judeţeană de Pensii Bihor, unul dat prin AJOFM pentru şomeri şi sprijinul acordat de firme angajaţilor, dacă s-a stabilit prin contractul colectiv de muncă", spune Grama.
De altfel, obligaţiile legale ale Primăriei se limitează numai la înmormântarea decedaţilor fără aparţinători. "În 2019 am avut 12 astfel de cazuri, anul trecut 20, iar anul acesta am plătit către Administraţia Domeniului Public pentru 5 înmormântări", zice Grama.
"Mulţi sunt şocaţi"
Dramele precum cea a familiei Secară sunt, totuşi, relativ dese. "Oamenii nu ştiu, dar legea spune clar că ajutorul de înmormântare este doar pentru pensionari şi persoanele asigurate. Mulţi aparţinători sunt surprinşi să afle că pentru ceilalţi trebuie să ne plătească serviciile prestate", spune reprezentantul unei firme de pompe funebre din Oradea.
Legea 263/2010 prevede că doar pensionarii şi asiguraţii pot beneficia de ajutor de înmormântare pentru un membru de familie - soţ, părinţi, bunici sau copii minori ori inapţi de muncă. Or, nu era cazul lui Sebastian, care nu avea nicio asigurare în România.
"Cazuri ale celor care au lucrat pe-afară şi pe care i-a adus acasă pandemia şi apoi au murit aici fără ca familiile să primească ajutor de înmormântare sunt frecvente", afirmă reprezentantul firmei de pompe funebre. Rudele răposaţilor n-au însă ce face şi plătesc din economii sau din împrumuturi. De parcă nu le-ar ajunge durerea pierderii celor dragi...
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.