URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
06 Iunie 2018, 09:30

Inginerie la max! Lucrările la promenada de pe malul stâng al Crişului trec prin cea mai spectaculoasă fază (FOTO)

Inginerie la max! Lucrările la promenada de pe malul stâng al Crişului trec prin cea mai spectaculoasă fază (FOTO) CRIŞ "ÎMBLÂNZIT". La comanda constructorului Repcon, subantreprenorul Dewatering & Pilling, subsidiara bucureşteană a unei companii ce activează în ţări dezvoltate precum Franţa, Italia şi Emiratele Arabe Unite, a făcut "prizonier" Crişul Repede înfigând în albie palplanşe care formează o incintă din care apa va fi evacuată pentru ca în albia astfel golită să poată fi turnată "la uscat" fundaţia promenadei
Inginerie la max! Lucrările la promenada de pe malul stâng al Crişului trec prin cea mai spectaculoasă fază (FOTO) MAGNET PENTRU PIETONI. Aşa cum arată proiectul de amenajare făcut public de Primărie la finele anului trecut, promenada de pe malul stâng al Crişului în zona centrală a oraşului va putea fi o atracţie nu doar pentru pietonii şi bicicliştii orădeni, ci şi pentru turiştii aflaţi în trecere prin Oradea
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Autorizate şi demarate în vara anului trecut, lucrările pentru amenajarea promenadei de pe malul stâng al Crişului Repede în zona ultracentrală a oraşului, între Podul Ladislau şi viitorul Pod al Centenarului, au intrat în cea mai spectaculoasă fază, în care executantul foloseşte o tehnologie extrem de rară pentru România.

Orădenii care trec pe lângă şantierul din dreptul Primăriei până peste drum de policlinica din strada Tudor Vladimirescu au ocazia, poate unică în viaţă, să vadă cum pe un tronson de câteva sute de metri din albia râului apa, pur şi simplu, va dispărea. Fireşte, temporar şi sub supraveghere ecologică, până şi peştii urmând să fie "transferaţi" pe durata lucrărilor...

Folositoare...

Intitulat "Amenajare râu Crişul Repede - judeţul Bihor, intravilan Oradea, tronson pod Centru - pasarelă Centrul de Calcul, malul stâng" este unul dintre cele mai ambiţioase proiecte ale Administraţiei Bazinale de Apă Crişuri în colaborare cu Primăria, urmând să completeze lucrări realizate anterior pe malul stâng, de la Podul Dacia atât în amonte, până în cartierul Dragoş Vodă, cât şi în aval, până la pasarela de la "Nuiele".

Autorizat în vara anului trecut, proiectul vizează amenajarea malului stâng ca zonă de promenadă de la Podul Ladislau  până la viitorul Pod al Centenarului, urmând ca ulterior aceasta să fie completată de la Podul Ladislau, pe lângă viitoarea parcare subterană din strada Independenţei, până la "Nuiele".

... şi frumoasă

Lucrările constau în consolidarea zidului de sprijin din dreptul Primăriei printr-o tehnică modernă, de asemenea rar folosită în România, în suprabetonări ale elevaţiei zidului pe o lungime de 642 metri, refacerea aleii pietonale pe coronamentul zidului, inclusiv montarea de noi balustrade, refacerea protecţiei prin înierbare taluzuri, realizarea de rampe şi scări pentru asigurarea accesului pietonal.

Lucrările proiectate de SC Aquaproiect SA sunt executate de SC Repcon SA, fiind suportate de Administraţia Bazinală de Apă Crişuri şi Ministerul Mediului, iar Primăria Oradea urmând să finanţeze restaurarea balustradei, a zidului şi stâlpilor originali, precum şi pavarea cu piatră a trotuarului.

Promenada a fost proiectată şi va fi construită astfel încât să poată fi folosită de pietoni şi biciclişti, urmând să fie lărgită prin realizarea de console peste malul Crişului, iar din loc în loc vor fi amplasate bănci, astfel încât să constituie şi o atracţie turistică.

Spectaculos...

Începute în toamna anului trecut, de două săptămâni lucrările au intrat în cea mai spectaculoasă fază, care va putea fi remarcată şi de trecători: "golirea" apei Crişului dintr-o parte a albiei, în care va fi turnată fundaţia viitoarei promenade. Inginerul Cristian Dragu, manager de proiect din partea subantreprenorului Repcon, Dewatering & Pilling, explică de ce.

"Am "înfipt" în albie aşa-numite palplanşe care se îmbină una într-alta cu scopul de a crea o incintă etanşă, în care apa nu mai intră, iar cea existentă va fi evacuată complet, pentru a turna "la uscat" betonul pentru fundaţia promenadei".

Tehnologia este extrem de rar folosită în România, deoarece sunt necesare utilaje speciale, dar absolut necesară având în vedere că în aval de Podul Ladislau debitul râului este cel mai rapid, iar în albie se află, peste stratul de marnă, adică argilă tare şi impermeabilă, un strat de roci care permite trecerea apei, deci trebuie înlăturat pentru "uscarea" incintei înaintea turnării betonului, în scopul obţinerii stabilităţii maxime a solului.

... şi complex

"Nu este doar o lucrare spectaculoasă, pe care curioşii o vor putea urmări pe măsură ce avansează, ci şi extrem de complexă din punct de vedere tehnic, deoarece conţine toate elementele unei construcţii hidrotehnice şi se realizează cu utilaje, cu materiale şi cu tehnologii de lucru speciale, greu de egalat în România în condiţiile actuale", spune şi directorul adjunct al Repcon, Mircea Pol.

Practic, după finalizarea incintei prin montarea completă a palplanşelor, orădenii vor putea vedea cum va fi scoasă complet apa din această incintă, cu faună cu tot (care va fi "transferată" în râu sub supravegherea unei asociaţii ecologiste), iar apoi în locul uscat va fi turnat beton "în scări", cu cofrare sub nivelul apei şi până la nivelul proiectat al promenadei.

Rezultatul final, asigură toţi cei implicaţi, va fi nu doar o funcţionalitate şi o estetică deosebită, ci şi o trăinicie de care se vor bucura multe, multe generaţii de acum încolo...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
"Inginerie la maxim "!!??
Dorel,renumitul Dorel am impresia că iar ne dă târcoale.Pilotii sau palplanșele,cum îi/ le denumiți acum,înfipți/înfipte în albia Crișului și îmbinați/îmbinate să realizeze o incinta etanșă,nu reușesc ,cu toată strădania constructorului,să oprească infiltrarea apei,cu toate că pompele au evacuat apa trei zile și trei nopți, funcționând continuu.Pai ingineria aceasta ,de maximă performanță și tehnologiei,folosite rar în România,de ce nu ați folosit-o și pentru realizarea parcării de pe Independentei,dacă tot avem atâtea garanții favorabile. Ei,da,probabil că încă nu și-au făcut apariția renumitele"utilaje speciale"... .Problema este că incinta "etanșă" nu poate fi evacuată de apa infiltrată, încontinuu,cu toată strădania constructorului și a motopompelor . Cetățenii curioși au putut observa, spectaculoasa negolire a incintei pregătite special ,cu o "tehnologie de vârf,rar utilizată în România".Referitor la podul Sf.Ladislau,"spectaculosul " acestuia rezidă si înn soluția găsită de proiectant pentru scurgerea apei pluviale : cunductele PVC folosite și de instalatori la rețeaua de apă canal menajer,,foarte vizibile la acest edificiu.Dar totuși e de bine,Oradea se dezvoltă nu-i așa?Cum ? Cu cine ? Cu Dorel de la Primărie ? Nu are importanță !Avem tehnologia"de vârf" și alogenii de partea noastră.Tot înainte,spre........
Postat 06 Iunie 2018, 23:50 de platona
pacat de pod
e absolut minunat si fantastic ce se realizeaza acolo. pacat, mare pacat ca podul refacut nu permite o buna vizibilitate a raului din cauza inaltimii si formei alese pt balustrade. mi se pare atat de rigid si lipsit de orice atractivitate podul, incat habar nu am cine e tantalaul care a ales balustradele alea lipsite de armonie si eleganta.
Postat 06 Iunie 2018, 10:04 de roger
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON