Între satul Tărcăiţa şi Moneasa există un drum forestier pe care, de când lumea, localnicii din comuna bihoreană îl folosesc pentru a face excursii, la sfârşit de săptămână, în staţiunea din judeţul vecin.
Drumul a fost ca-n palmă până să fie distrus de camioanele cu lemne care coboară din păduri, dar e circulat şi în prezent, mai ales de către proprietarii de case de vacanţă, biciclişti, iubitori ai muntelui şi, la sfârşit de săptămână, de celebrul primar Aurel Ille, care tot pe acolo urcă la conacul pe care și l-a ridicat ilegal în vârful muntelui.
Puţini iau în serios indicatorul de la ieşirea din sat ce anunţă că pe drum circulaţia publică e, de fapt, interzisă. Nimeni nu ţine cont de interdicţie, căci, după cum a aflat şi Bihorel, tabla a fost montată de angajaţii Primăriei Tărcaia pentru... poliţiştii rutieri.
S-a întâmplat în 2016, la câteva zile după ce un pilos din zonă a fost prins de o patrulă de Poliţie conducând fără permis şi s-a ales cu dosar penal.
Ca atare, edilul a rezolvat problema „românește”, astfel că acum oricine poate „volăni” după bunul plac în zonă, chiar băut ori fără permis, căci nu-l opreşte nimeni. De fapt, a împuşcat doi iepuri, căci aşa nu-l deranjează nici pe el...
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.