URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 03 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De curând, prin zona Beiușului au apărut lupii, alți protejați, un fel de pensionari speciali ai regnului animal. Mănâncă vaci, porci, ba chiar și câinii care au curajul să-i latre. Aici treaba este și mai încurcată. Lupii sunt protejați și de ecologiști, dar și de votanții suveraniștilor, dacă aduc adeverință că sunt lupi dacici.
Zic şi eu
Adrian Cris
De vinerea trecută numai proștii, conspiraționiștii și haterii mai pot spune că șeful DGASPC Bihor, Călin Puia - despre care BIHOREANUL a dezvăluit că a patronat furtul unor mari cantități de carne de bizon donate pentru centrele de copii și adulți cu dizabilități, dar transformate în produse din carne de porc, mai ieftine și în cantitate mai mică -, ar fi „ținut în brațe” de cineva, că are „spate” politic, așa cum se laudă, pentru că are carnet de membru PNL (ca și cum în partide, inclusiv în PNL, n-ar fi și lichele).
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public despre demararea, de către unele partide politice, a procedurii de suspendare a Președintelui României. În acest context, este important de înțeles cât de legală (constituțională) și mai ales cât de eficientă poate fi o asemenea procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
07 August 2024, 14:37

Inculpat de DNA după o dezvăluire a BIHOREANULUI, directorul tehnic al ABA Crișuri, PSD-istul Dorel Dume, a intrat „de musai” în concediu și a rămas fără funcție

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Pus sub inculpare pentru săvârșirea unor infracțiuni de corupție pe durata mai multor ani, PSD-istul Dorel Dume a intrat de nevoie în concediu de odihnă și va rămâne fără funcția de director tehnic al Administrației Bazinale de Apă Crișuri, în care fusese numit cu doar două săptămâni în urmă, dar pe care a deținut-o și acum câțiva ani.

BIHOREANUL a aflat că Dume a fost numit cu semnătura directorului general al ABA Crișuri, Pásztor Sándor, dar „la propunerea” șefilor Administrației Naționale Apele Române, unde de asemenea Dume a fost director general adjunct pe vremea lui Liviu Dragnea.

„Nu poate”

La doar câteva ore după ce, așa cum a relatat BIHOREANUL, DNA a anunțat marți că Dorel Dume, director tehnic al ABA Crișuri, a fost pus sub inculpare pentru fapte de corupție săvârșite în perioada 2017-2022, acesta a fost „rugat” de directorul general al instituției, Pásztor Sándor, să își ia concediu de odihnă, în condițiile în care procurorii anticorupție l-au pus sub control judiciar, interzicându-i, între altele, să exercite funcția pe care o deține.

„Practic a fost scos de ieri din orice funcție, a fost rugat, am vorbit cu dânsul, să-și execute concediul de odihnă. Momentan are concediu de odihnă, iar ulterior vom vedea pe ce funcție va fi pus, pentru că este clar că 60 de zile este sub control judiciar și nu poate avea nicio funcție de conducere în ABA Crișuri sau SGA (n.r. - Sistemul de Gospodărire a Apelor Oradea). Juriștii acuma lucrează, ne-au venit multe acte de la DNA și vom vedea pe ce poziție poate fi pus după concediu”, a declarat BIHOREANULUI, miercuri, directorul general al ABA Crișuri, Pásztor Sándor.

Fost consilier județean PSD și candidat pe lista acestui partid la Consiliul Județean Bihor și în alegerile din 9 iunie 2024, Dume a fost numit director tehnic al ABA Crișuri cu doar două săptămâni în urmă, până atunci el fiind șef al SGA Oradea.

„Eu am semnat numirea, dar pe baza propunerii venite de la București, prin ANAR”, a declarat directorul general al ABA Crișuri, Pásztor Sándor.

Anterior, Dume a fost, pe rând, director tehnic și director general al ABA Crișuri, dar și director general al ANAR pe vremea guvernărilor PSD conduse de Liviu Dragnea.

Dezvăluirea BIHOREANULUI

Potrivit comunicatului DNA ce anunța punerea sub inculpare a lui Dume, procurorii anticorupție îl acuză de „efectuarea de operațiuni financiare incompatibile cu funcția”.

Dosarul a fost deschis ca urmare a unui articol în care BIHOREANUL a făcut dezvăluiri clare despre afacerile lui Dume cu ABA, încă în 2019. Articolul „Dorele, te-am prins” arăta că Dume, pe atunci director general al ABA Crișuri, și-a făcut o firmă, SC Gold Deraclean SRL, pusă pe numele unui fost vecin pensionar, prin care a încheiat cu instituția nu mai puțin de 98 de contracte pentru a-i vinde de la servicii de curățenie la tacâmuri, televizoare, lenjerie de pat și materiale de construcții, la preț peste cel al pieței.

Practic, cumpăra televizoare de la Metro, de exemplu, și le revindea către ABA la preț mult mai mare, a aflat BIHOREANUL.

La acea vreme, ziarul a demonstrat că Dume controla în realitate firma, iar fostul său vecin, Gheorghe Iernea, era patron doar în acte, neîncasând niciun ban, ci doar primind de la șeful ABA Crișuri promisiunea că îi va plăti azilul la bătrânețe, când nu se va putea întreține singur. De altfel, „patronul” scriptic al firmei trăia dintr-o pensie modestă și din sume mici de bani pe care le primea ocazional de la vecini, pentru a le plimba câinii.

BIHOREANUL a pus dovezile - acte de achiziție și filmarea cu mărturia „patronului” firmei - la dispoziția DNA Oradea, care a deschis în baza lor dosarul penal al lui Dume.

„Date și probe”

În comunicatul de marți, DNA a precizat că „există date și probe” potrivit cărora „în perioada decembrie 2017-noiembrie 2022, inculpatul Dume Dorel (...) ar fi înființat și administrat prin interpuși mai multe societăți comerciale și ar fi efectuat prin intermediul acestora operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția și atribuțiile sale, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani sau alte foloase necuvenite”.

Concret, firmele lui Dume ar fi încheiat mai multe contracte cu ANAR și ABA Crișuri, prin care au furnizat bunuri și servicii, „ceea ce ar fi dus la obținerea pentru sine și pentru societățile în cauză de foloase necuvenite în cuantum total de 2.981.664 lei”.

Din acești bani, peste un milion de lei „au fost retrași de inculpat, direct sau prin interpuși, din conturile deschise de societățile comerciale la diferite bănci”.

Procurorii DNA au stabilit că, atât timp cât se află sub control judiciar, Dorel Dume nu mai poate ocupa nicio funcție de conducere.

„Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte o serie de obligații între care: să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar și să nu desfăşoare niciun fel de activitate de conducere în cadrul ABA Crișuri sau ANAR”, se arată în informarea DNA, care precizează că dacă Dume va încălca aceste obligații poate fi arestat preventiv.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
No problem
inJustiția îl va spala sau se vor prescrie faptele.
Postat 07 August 2024, 23:37 de PureStupidity
"Fiecare pasăre pe limba ei piere".
După un social-democrat urmează un liberal. Ăsta din urmă e unul foarte mare. E chel și încrâncenat ... și e președinte la CJ Bihor.
Postat 07 August 2024, 17:42 de KP
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7959 RON
  • 1 EUR = 4.9767 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON