Criza vaccinurilor împotriva Sars-Cov-2 îi afectează şi pe cei care fac parte din etapa 1 de vaccinare, cum sunt şi studenţii de la Facultatea de Medicină din Oradea.
Circa 600 de studenţi s-au înscris pe listele persoanelor care doresc să se vaccineze şi trebuiau să fie imunizaţi vineri şi sâmbătă. Cei care au optat pentru ziua de sâmbătă, însă, nu au mai primit prima doză, pentru că, între timp, numărul dozelor de vaccin fiind prea mic, autorităţile au sistat vaccinările, cu excepţia vârstnicilor şi bolnavilor cronici.
"Am primit instrucţiunea că nu vom mai vaccina nici persoanele din etapa 1. Circa 100 de studenţi au apucat să fie vaccinaţi vineri, ceilalţi vor fi reprogramaţi, când vor fi disponibile doze de vaccin", a declarat directorul DSP Bihor, dr. Daniela Rahotă, pentru BIHOREANUL.
În aceeaşi situaţie sunt şi farmaciştii din Bihor, dar şi medici de familie care, de asemenea, erau programaţi la vaccinare după 29 ianuarie.
Pe drumuri degeaba
Puşi pe drumuri degeaba, unii studenţi ai FMF Oradea s-au revoltat. Sub protecţia anonimatului, un tânăr a reclamat BIHOREANULUI că a străbătut 200 de kilometri ca să ajungă sâmbătă la Spitalul Militar din Oradea, unde trebuia să fie imunizat împotriva Covid-19, şi abia după ce a ajuns şi a aşteptat în curtea unităţii medicale, alături de alţi colegi, a aflat că nu va mai primi doza de vaccin.
"După o perioadă lungă de aşteptare, un reprezentant al spitalului ne-a anunţat că au primit ordin de la DSP să sisteze vaccinarea studenţilor. De ce? Nu am primit răspuns la această întrebare. Acest lucru mi se pare inadmisibil, măcar să ne anunţe din timp, să nu mai venim, având în vedere că încă suntem în "sfânta sesiune" şi puteam folosi timpul pierdut pentru a învăţa", a spus studentul.
Aceste situaţii confuze au apărut şi pentru că, în niciuna dintre declaraţiile de presă, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, sau coordonatorul campaniei de vaccinare, dr. Valeriu Gheorghiţă, nu au declarat explicit că vaccinări nu se mai fac nici măcar pentru cei din etapa 1, lăsând să se înţeleagă că au fost amânaţi doar lucrătorii esenţiali din etapa a doua.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.