Încep emoţiile pentru elevii care în această vară au terminat gimnaziul şi pentru părinţii lor deopotrivă. Marţi, 22 iunie, va avea loc primul examen din cadrul Evaluării Naţionale, cel scris la limba şi literatura română.
Evaluarea va continua joi, cu proba la matematică, şi vineri, 25 iunie, cu cea la limba maternă, pentru elevii care au învăţat în aceste clase.
Potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul Şcolar, în Bihor au absolvit clasa a VIII-a 3.917 elevi, din care 3.668 s-au înscris la Evaluarea Naţională.
„Diferența o reprezintă elevii din învățământul special, respectiv cei care optează pentru învățământul profesional de stat și dual”, se arată în comunicatul IŞJ.
În judeţ, vor fi amenajate 50 de centre de examene, iar candidaţii la examen vor intra în săli până cel târziu la 8.30. Probele vor începe la ora 9, iar timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore.
„În organizarea și desfășurarea Evaluării Naționale se aplică toate prevederile legale actualizate, în vigoare, pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu SARS-Cov2”, a mai transmis IŞJ Bihor.
Astfel, elevii vor trebui să poarte măşti şi să-şi dezinfecteze mâinile, iar o dată ce vor intra în centrul de examen, vor trebui să meargă direct în sala în care au fost repartizaţi.
Din motive medicale, 26 de elevi au cerut să susţină probele în condiţii speciale, solicitări aprobate de comisia judeţeană de examen.
Primele rezultate se vor afișa pe data de 29 iunie, până la ora 14,00, iar rezultatele finale pe data de 4 iulie. Numele elevilor vor fi anonimizate.
La simularea Evaluării Naţionale, care a avut loc în aprilie, aproape 65% dintre elevii bihoreni au obţinut medii peste 5.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.