URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 02 NOIEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când fostul primar Ilie Bolojan a introdus supraimpozitarea imobilelor nerenovate cu 500%, au intrat la bugetul local bani cu nemiluita, mai ales pe seama unor fabrici sau clădiri monumentale.Poșta Română are în buricul târgului o hardughie care zace în paragină de ani buni. Și cam tot de atunci, onor Poșta plătește anual un milion de lei bugetului local, ca taxă de dărăpănătură.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În situația în care cererea introdusă nu este timbrată, judecătorul îi va pune reclamantului în vedere că, în termen de maximum 10 zile de la data primirii notificării, are obligația să achite suma respectivă, sub sancțiunea anulării cererii. În această situație, însă, pe lângă plată, cetățeanul mai are două posibilități: fie să conteste modalitatea de stabilire a taxei, dacă aceasta este greșită, fie să formuleze o cerere de ajutor public judiciar, dacă se încadrează în limitele de venit legale pentru a obține această facilitate.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
01 Februarie 2024, 13:08

Încă o comună din Bihor primește bani de la Consiliul Județean ca să-și extindă rețeaua de gaz

Încă o comună din Bihor primește bani de la Consiliul Județean ca să-și extindă rețeaua de gaz foto generic, arhivă BIHOREANUL
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Aleșii bihorenilor au aprobat în prima reuniune din acest an, desfășurată miercuri, o nouă alocare de fonduri pentru cofinanțarea lucrărilor de extindere a rețelei de gaz într-o comună a județului, a cincea care beneficiază de o asemenea susținere.

În baza hotărârii adoptate în unanimitate de consilierii județeni, rețeaua de gaz din comuna Abram va fi prelungită și în satele Iteu și Iteu Nou, iar în localitate va fi instalat și un dispozitiv SRM, adică o stație pentru măsurarea și reglarea presiunii gazului distribuit către consumatori, în acest scop CJ Bihor alocând comunei suma de 1 milion de lei.

De asemenea, administrația județeană va sprijini Primăria și prin consiliere juridică și financiară, pentru obținerea avizelor necesare și întocmirea documentațiilor tehnico-economice, precum și prin asistență la implementarea proiectului.

În condițiile în care valoarea totală a acestui proiect este de 2,8 milioane lei, Primăria Abram va asigura diferența de 1,8 milioane lei și va organiza licitația pentru executarea lucrărilor.

„Până în prezent, comuna Abram a realizat din resurse proprii 18 kilometri de rețele de distribuție a gazului și alți 6,5 kilometri cu ajutorul concesionarului”, adică al firmei care operează rețeaua, a precizat CJ Bihor printr-un comunicat transmis după reuniunea de miercuri.

Din anul 2021, CJ Bihor derulează un program multianual prin care sprijină orașele și comunele interesate de introducerea sau extinderea rețelelor de gaze naturale, alocând în fiecare an 1 milion de euro pentru susținerea a câte 5 sau 6 primării. Până în prezent, cu cofinanțare de la județ au fost realizate rețele de gaz în Ștei, Lunca, Sânnicolau Român și Cefa.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Intrebare..
Pt Bolovan...Pe Decebal linga piata cind aprobi gazul la blocuri?Aloo?Se aude?
Postat 03 Februarie 2024, 14:56 de grigore
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5757 RON
  • 1 EUR = 4.9745 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON