La trei zile după un transport similar, încă 15 tone de haine second-hand, deşeuri textile, au fost oprite să intre în ţară vineri, prin punctul de trecere a frontierei de pe autostradă – Borş II.
Conform unui comunicat al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea, descoperirea a fost făcută vineri dimineaţă la ora 06.55, după controlul specific al unui automarfar, condus de un român de 52 de ani.
"Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, deşeuri constând în haine second hand, de la o societate comercială din Germania pentru o firmă din România. Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Comisariatului Judeţean Bihor din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu", se explică în comunicat.
La verificări, oamenii legii au constatat că automarfarul era încărcat cu deşeuri de haine second-hand, pentru care şoferul nu a prezentat documentaţia necesară prevăzută de lege pentru importul de astfel de produse.
"În total, vehiculul transporta 15.000 de kilograme de deşeuri. În urma celor constatate, autorităţile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a mărfurilor transportate", se mai menţionează în comunicat.
Luni, alte 16 tone de gunoaie care urmau să intre în ţară au fost oprite în vama Borş de poliţiştii de frontieră bihoreni şi comisarii Gărzii de Mediu, tot pentru că şoferul nu a prezentat documentaţia necesară prevăzută de lege pentru importul de deşeuri.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.