Voluntarii fundaţiei Habitat pentru Umanitate Beiuş împreună cu cei ai fundaţiei Cireşarii au lucrat, în Săptămâna Mare, de luni şi până miercuri, la construcţia unei locuinţe pentru o familie nevoiaşă, cu trei copii, din Căpâlna.
Cei 30 de voluntari au ridicat locuinţa, inclusă în programul "Casă de Paşti", până la nivelul acoperişului. "Deocamdată atât putem să construim. Cât de curând, cum reuşim să mai adunăm fonduri şi materiale, vom finaliza şi finisa construcţia", a declarat Emil Popa, directorul de programe al Habitat pentru Umanitate Beiuş.
Beneficiarii locuinţei sunt nişte oameni sărmani din Căpâlna. "În ultimii ani ei au trăit permanent cu teamă că locuinţa veche se va surpa peste ei şi peste cei trei copii. După ploile abundente ce au avut loc în 2005 casa a început să se degradeze accentuat an de an pentru că nu avea fundaţie, ci fusese construită acum 50 de ani din vaioagă direct pe pământ", a mai afirmat Emil Popa.
Astfel că, în urma unei campanii de strângere de fonduri, Habitat a început lucrul la construcţie. De data aceasta, ei au lucrat cu alţi voluntari români, dar şi cu beneficiarii proiectului. "Emoţia, uimirea şi bucuria se citea pe chipurile lui Ioan şi Catrina, care n-au mai avut atâţia oameni în curte în viaţa lor. Ei au lucrat ca furnicile cot la cot cu ceilalţi voluntarii", a mai precizat acesta.
Alături de voluntari au lucrat şi directorul Habitat Beiuş, Mircea Jurcan, precum şi trei din membrii fondatori ai asociaţiei: Adrian Ciorna, Marcel Coroiu şi Vladimir Pustan.
Săptămâna trecută, voluntari din România, Germania şi Irlanda de Nord au ridicat trei garsoniere pentru tineri crescuţi în familii adoptive.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.