URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 30 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu cred că există un cetățean care ar dori să-și vadă casa distrusă numai pentru că acolo trebuie să treacă un drum ori să se facă un pasaj sau un sens giratoriu. Și chiar dacă sumele oferite drept despăgubire sunt generoase, ceea ce nu e cazul la scârțara Primărie Oradea, tot mai rămâne disconfortul de a-i scoate pe oameni din rutina zilnică.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
06 Iulie 2017, 17:58

În premieră, confiscare extinsă: Judecătorii din Oradea i-au luat șefului Finanțelor Satu Mare zeci de mii de euro pe care nu îi putea justifica

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Fostul şef al Finanţelor Satu Mare, Mircea Ardelean (foto), trimis în judecată în februarie 2015 de procurorii DNA Oradea pentru corupţie, a fost condamnat definitiv, miercuri, la 4 ani de închisoare cu executare de Curtea de Apel Oradea.

Este vorba despre dosarul în care fostul finanţist a fost judecat alături de doi subalterni, Soos Istvan, fost şef al Biroului Colectare şi Executare Silită Persoane Juridice, respectiv Becski Daniel, fost inspector în cadrul Serviciului de Inspecţie Persoane Juridice al Finanţelor Satu Mare, şi omul de afaceri Mihai Crişan, patronul unui complex turistic din judeţul Satu Mare şi milionarul sătmărean George Moiş, fondatorul grupului de firme Castrum Grup, 

Potrivit DNA, omul de afaceri Mihai Crişan i-a remis lui Ardelean mai multe bunuri alimentare şi 4.000 euro, iar în contrapartidă, acesta a oprit un control al Inspecţiei Fiscale din care făcea parte şi inspectorul Becski. Acesta din urmă a fost recompensat separat de Crişan, care a plătit consumaţia la ziua de naştere a finanţistului, iar apoi l-a mai şi împrumutat cu bani.

"În schimbul oferirii şi remiterii acestor foloase materiale, inculpatul Becski Daniel Gheorghe a efectuat un control fiscal formal la societatea comercială administrată de inculpatul Crişan Mihai, fără a constata nereguli majore, în ciuda faptului că existau evidente dubii cu privire la legalitatea relaţiilor comerciale supuse controlului", se arată într-un comunicat al DNA.

Procurorii mai spun că Ardelean ar fi pretins şi primit de la Crişan şi obiecte de mobilier, care i-au fost trimise prin intermediul fostului şef al Biroului Colectare Soos Istvan, iar Moiş a renovat apartamentul fiicei finanţistului, beneficiind în schimb de rambursări de TVA în regim de urgenţă.

Început la Tribunalul Bihor, procesul celor cinci sătmăreni s-a întins pe doi ani şi s-a finalizat, miercuri, prin verdictul definitiv pronunţat la Curtea de Apel Oradea. Astfel, cei doi finanţişti, Mircea Ardelean şi subalternul său, Soos Istvan, s-au ales cu câte 4 ani de închisoare cu executare, iar colegul lor, Daniel Becski, a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare.

Cei doi afacerişti au scăpat cel mai uşor: Moiş a fost condamnat la 1 an şi 6 luni. iar Crişan a primit 1 an de închisoare, ambele pedepse fiind cu suspendare.

Instanţele au dispus, de asemenea, confiscarea specială a şpăgilor luate de Ardelean, contravaloarea mobilei primite de la Crişan (7700 lei) şi a serviciilor prestate de firma de construcţii patronată de Moiş (23.614 lei), dar şi confiscarea extinsă a celor 25.000 euro şi a celor 36 de monede de aur, în valoare de aproximativ 37.000 euro, găsite de procurori în timpul percheziţiilor, şi pe care acesta nu le putea justifica din veniturile legale.

Dispoziţia, dată iniţial la Tribunalul Bihor şi menţinută la Curtea de Apel Oradea, este prima de acest gen pronunţată de instanţele bihorene şi este permisă de Codul Penal pentru infracţiuni grave, cum sunt cele de criminalitate organizată, de corupţie, trafic de droguri, de persoane sau terorism.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6036 RON
  • 1 EUR = 4.9747 RON
  • 1 HUF = 0.0123 RON