URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 02 NOIEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când fostul primar Ilie Bolojan a introdus supraimpozitarea imobilelor nerenovate cu 500%, au intrat la bugetul local bani cu nemiluita, mai ales pe seama unor fabrici sau clădiri monumentale.Poșta Română are în buricul târgului o hardughie care zace în paragină de ani buni. Și cam tot de atunci, onor Poșta plătește anual un milion de lei bugetului local, ca taxă de dărăpănătură.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
27 Mai 2021, 13:41

În marș, la IȘJ Bihor: Elevi, profesori și părinți din Oradea au protestat împotriva demiterii directorului de la Gojdu (FOTO / VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Peste 150 de elevi, profesori şi părinţi s-au strâns joi la prânz în Piaţa Unirii din Oradea, pentru a protesta faţă de demiterea directorului Florin Nicoară de la conducerea Colegiului Naţional Emanuil Gojdu. 

Demersul a fost iniţiat de elevi de la Gojdu, însă la protest au participat şi elevi de la alte şcoli, precum colegiile naţionale Mihai Eminescu, Onisifor Ghibu sau Iosif Vulcan.

În cătuşe

Participanţii au avut pancarte cu mesaje precum "Blage, nu uita va veni şi ziua ta", "Uniţi pentru Nicoară", "Excelenţa călcată în picioare", "Premianţi şi olimpici, batjocoriţi, nu susţinuţi", "Gojdiştii deţinuţi îşi vor demnitatea înapoi".

Printre protestatari s-a aflat şi un părinte, Dacian Meza, care s-a îmbrăcat în haine cu dungi, interpretând astfel rolul unui puşcăriaş (făcând astfel o referire la faptul că şeful IŞJ Bihor, Virgil Blage, a afirmat că elevii sunt ţinuţi la Gojdu ca în puşcărie). Meza a ţinut în mână şi o diplomă obţinută de fiica sa, pe care scria "Medalia de aur" pentru rezultatele obţinute la Concursul online de Lingvistică 2021. "Atâta vreau să spun doar: Faptele vorbesc (n.r. arătând diploma fetei sale). Fata mea s-a simţit jignită de spusele inspectorului șef. El nu mai face cinste învăţământului bihorean, aşa că îi cerem demisia", a declarat el pentru BIHOREANUL.

De asemenea, în Piaţa Unirii au fost prezenţi şi directoul Şcolii Gimnaziale Nicolae Bălcescu, dar şi reprezentanţii ai Consiliul Judeţean al Elevilor, care au venit să susţină mişcarea colegilor lor de la Gojdu.

Unii tineri, pe lângă pancarte, şi-au adus şi alte obiecte de recuzită. O elevă în clasa a XI-a, Carolina Jurcău, şi-a pus pe mâini cătuşe, tot cu referire la remarca lui Blage.

La manifestare a fost prezent şi ex-directorul Florin Nicoară. "I-am cerut şi eu public demisia (lui Blage - n.r.), după abuzurile pe care le face. Aceste abuzuri nu sunt numai de acum, au fost şi anul trecut. Dânsul doreşte ore de 50 de minute, dar şcoala nu e condusă de Inspectorat, ci de Consiliul de Administraţie. Dacă dorea să facă şcoală cu 50 de minute, trebuia să rămână director", a spus ex-directorul de la Gojdu.

"Jos, Blage!"

Merită menţionat şi că, în paralel, în Parcul Traian, a fost organizat un mini-protest, cu 9 persoane, părinţi de la Gojdu.

Protestul mare, organizat de Consiliul Elevilor de la Colegiul Gojdu, coordonat de preşedintele Ştefan Abrudan, a adunat inițial 150 de persoane, al căror număr a depășit 200 în marș. Din Piaţa Unirii, nemulţumiţii au plecat spre sediul Inspectoratului Şcolar, de pe strada Mihai Eminescu.

Pe drum elevii nu au scandat, însă, odată organizaţi în faţa instituţiei, Ştefan Abrudan a vorbit despre nemulţumirile elevilor, iar mulţimea a strigat "Demisia", "Jos, Blage!" şi "Hai, Nicoară!". Vorbitorul a criticat faptul că liceul a fost batjocorit de Inspectorat, fără să se fi cerut scuze publice, dar și acela că instituția nu pune accentul pe elev.

Abrudan le-a cerut adolescenţilor prezenţi să strige "Gojdu", dar şi numele celorlalte licee ale căror elevi au fost prezenţi la protest "Eminescu", "Peda" (n.r. prescurtare a Colegiului Pedagogic), "Ghibu" şi "Bălcescu".

Protestul a continuat până la ora 14.10, când majoritatea elevilor prezenţi au spus că "se duc la terase", aluzie la declaraţiile şefului IŞJ, Virgil Blage, care a afirmat între altele că, datorită orelor scurte, unii elevi de la Gojdu sunt la ora 12 pe terase.

Discuţii aprinse

La final, o delegaţie condusă de Ştefan Abrudan a urcat în sediul IŞJ Bihor. Tinerii au fost primiţi în biroul şefului Inspectoratului, Virgil Blage. Atmosfera de la discuţii a fost una încărcată, elevii cerând explicaţii pentru demiterea lui Nicoară. Şeful IŞJ Bihor a încercat să le explice cum şcoala a încălcat mai multe legi, o problemă majoră fiind şi cea a transferurilor îndoielnice.

"Vreau să vă aduc la cunoştinţă că vom avea discuţii şi despre transferurile elevilor din ultimii doi ani, care au ajuns la Gojdu. A unor elevi cu medii mai mici decât cei care au intrat ultima dată. Ţine tot de spiritul vostru? Credeţi că ceea ce aţi strigat afară vă face cinste unor elevi?", le-a spus Blage.

Mai mult, Blage le-a spus tinerilor că au organizat protestul în timpul programului, pentru că ei nu trebuia să-şi fi încheiat cursurile la ora 12.30, încălcând astfel scenariul de funcţionare al şcolilor în Bihor. "În nicio unitate de învăţământ programul nu se încheie la 12. La voi s-a terminat pentru că aţi încălcat scenariul", le-a spus directorul.

Tinerii i-au răspuns că deciziile privind orele de studiu de 40 de minute au fost luate de Consiliul de Administraţie al şcolii, deci este o decizie internă şi, în urma unui sondaj făcut de ei şi adresat părinţilor elevilor din liceu, 81% din respondenţi s-au declarat mulţumiţi de durata orelor şi a pauzelor (câte 5 minute). "Legea e lege, trebuie aplică tuturor", le-a răspuns inspectorul general.

Discuţiile s-au aprins în momentul în care Ştefan Abrudan l-a întrebat pe Blage ce calitate are pentru a lua aceste decizii, moment în care şeful IŞJ nu a mai vrut să discute cu acesta, continuând să vorbească cu ceilalţi trei reprezentanţi.

Întebat dacă își asumă declarațiile făcute BIHOREANULUI în care a vorbit despre elevii de la Gojdu că „sunt ținuți ca în pușcărie” și că sunt văzuți pe terase la ora 12, lucruri care par să îi derajeze foarte mult pe tineri, Blage a recunoscut că „într-adevăr eu am spus alea”, în urma relatărilor unor părinți nemulțumiți, și că nu își schimbă părerile, declarație care a pus capăt dialogului.

La final, tinerii s-au arătat nemulţumiţi de întâlnirea cu Virgil Blage, ei comentând că a fost "un monolog excepțional".

Contestaţii, acuzaţii

După cum se ştie, în acest caz, scandalul a pornit după ce Florin Nicoară, directorul celei mai renumite şcoli din Oradea, Colegiul Naţional "Emanuil Gojdu", a fost demis vineri, prin votul Consiliului de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor, pe motiv că, în ciuda faptului că oraşul este în scenariul I, fiecare clasă din această şcoală are o zi în care stă acasă, cu lecţii online.

În plus, în această şcoală, orele au în continuare 40 de minute, iar pauzele au fost scurtate la 5 minute, timp în care elevii oricum nu au voie să iasă din clasă. "Este regretabil că elevii sunt ţinuţi ca în puşcărie, profesorii se schimbă la clasă ca gardienii", a declarat şeful Inspectoratului, Virgil Blage.

În replică, Nicoară a susţinut că decizia inspectorului general Virgil Blage este o răzbunare personală, pentru că a criticat măsuri luate de acesta.

Mazilirea lui i-a nemulţumit pe mulţi dintre profesorii şi elevii şcolii. Pe lângă faptul că pe Facebook, gojdiştii afişează mesaje de susţinere a lui Nicoară, aceştia au organizat, deja, un protest pentru susţinerea directorului, luni, în curtea şcolii. Atunci, peste 200 de elevi, atât din clase gimnaziale cât şi de liceu, precum şi mai mulţi profesori, au protestat, purtând pancarte cu semnificaţie, cum ar fi "Elevii de la terasă nu se lasă", "Uniţi pentru Nicoară" sau "Gojdu protestează".

Între timp, scandalul pare să ia amploare. Nicoară a contestat decizia de demitere în instanţă, în vreme ce şeful Inspectoratului Şcolar, Virgil Blage, a dezvăluit că, anterior acestei decizii, a reclamat la Ministerul Educaţiei mai multe transferuri "neclare" din şcoală. Şi ministrul Sorin Cîmpeanu a cerut IŞJ Bihor lămuriri scrise despre demiterea lui Nicoară.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Felicitari !
Incet, pe nesimtite, taranoii cu ifose de mari conducatori s-au instalat la conducerea judetului. Rezultatul se poate observa in filmare. In cazul de fata, lipsit total de argumente si prins cu minciuna sfruntata, taranoiul a adoptat discursul in forta si strategia "iesi afara daca nu esti de acord cu mine" . In capul taranoiului, biroul este "al lui", inspectoratul este "al lui". Pentru ca .... inspectoratul scolar s-a inmatriculat pe persoana fizica. FELICITARI COPII, PANA LA CAPAT !!!
Postat 27 Mai 2021, 19:21 de Silver_Cat
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5757 RON
  • 1 EUR = 4.9745 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON