Sute de persoane au intrat, vineri seară, în atmosfera specifică Evului Mediu, în Cetatea orădeană, unde au fost aşteptaţi de sute de luptători, menestreli, scutieri, domni şi domniţe de la curţile regeşti.
Cele mai atractive momente ale primei seri de Festival medieval a fost campionatul european de full contact (turnirul) şi un spectacol cu foc susţinut de tinerii de la Ordinul Solomonarilor.
Lupte ca-n filme
De la ora 20, Șanţul Cetăţii a devenit câmpul de bătălie al cavalerilor care au fost prezentaţi în urmă cu o zi, la Parada coifurilor din Piaţa Unirii.
Aceştia au fost prezentaţi în limba franceză de Emeline, membră a trupei medievale "Les Écuyers de l’histoire", adică Scutierii istoriei, venită tocmai din Franţa pentru a găzdui acest turnir în Cetate. Cuvintele sale au fost traduse de un membru al Asociaţiei Deus Vult, unul dintre organizatorii festivalului din Oradea.
Cei doi amfitrioni le-au explicat privitorilor că jucătorii în turnir pot primi puncte dacă reuşesc să-şi rupă lancea în timp ce ating armura sau coiful adversarului.
Publicul a mai aflat şi că armurile sunt reale şi cântăreasc până la 50 de kilograme.
Pentru ca participanţii să aibă o vizibilitate cât mai bună, Asociaţia pentru Promovarea Turismului în Oradea şi Regiune (Visit Oradea), organizatoarea evenimentului, a amplasat patru tribune, câte două pe ambele părţi ale câmpului de luptă. În centru a fost amenajată şi o tribună specială, de unde un "rege" a privit întreaga bătălie.
Caii au fost de multe ori nărăvaşi, dar cavalerii au reuşit să impresioneze prin măiestria lor. Cel mai brav s-a dovedit a fi cavalerul Thomas Menou (34 de ani), călare pe al său El Ferrari, care a adunat 6 puncte.
Din patru zări
Odată încheiat turnirul, orădenii au vizitat şi corturile din Șanţul Cetății, unde au putut vedea cum trăiau foştii voievozi şi tătarii în corturi, în timpul expediţiilor. În această zonă se află mai multe spaţii decorate cu mobilier, blănuri, paturi, covoare şi arme întocmai ca în Evul Mediu.
Cei care s-au oprit în curtea Palatului princiar pentru o gustare au avut parte de muzică medievală interpretată de trupa Hollóének Hungari, care a reuşit să impresioneze publicul cu ritmurile celtice.
După ora 21, unii petrecăreţi s-au mutat la intrarea principală în Cetate, unde pe scenă a urcat trupa HARA, care a interpretat piese precum "Cine", "Totaya Ye" şi "Muro shavo". Peste 300 de orădeni au cântat şi dansat pe ritmurile trupei în faţa scenei.
Seara s-a încheiat cu un spectacol cu foc susţinut de Ordinul Solomonarilor, o trupă din Suceava care îşi doreşte să promoveze folclorul şi mitologia românească. De altfel, în primul lor număr artistic, artiștii au dansat Ciuleandra ţinând beţele cu focuri în mâini.
Povestea medievală va continua şi sâmbătă, când menestrelii de la curte le vor cânta din nou orădenilor, iar cavalerii vor oferi noi spectacole "crâncene".
PROGRAMUL FESTIVALULUI:
SÂMBÂTĂ, 2 iulie
Locaţie - Cetatea Oradea
10:00
Competiţie de tir cu arcul tradiţional
12:00
Skill at Arms – Jocuri vânătoreşti – Les Écuyers de l’histoire
14:00
Jocuri nomade
15:00
Turnir – Agentura Hector
16:00
Skill at Arms – Luptă corp la corp – Les Écuyers de l’histoire
17:00
Lupta mare
18:00
Jocuri nomade – Triatlon
19:00
Concert – Holloenek
20:00
Turnir full contact – Les Écuyers de l’histoire
21:00
Concert - Alexandra Uşurelu
21:15
Şah medieval – Agentura Hector
22:00
Show cu foc – Ordinul Solomonarilor
DUMINICĂ, 3 iulie
Locaţie - Cetatea Oradea
10:00
Competiţie Buhurt
12:00
Skill at Arms – Competiţia scutierilor – Les Écuyers de l’histoire
13:00
Şah medieval – Agentura Hector
14:00
Jocuri nomade – Triatlon
15:00
Jocuri vânătoreşti – Agentura Hector
16:00
Lupta mare
17:00
Concert – Peregrinii
18:00
Finala – Turnir Full-contact – Les Écuyers de l’histoire
18:00
Concert – Peregrinii
19:00
Ceremonia de încheiere
20:00
Concert Bosquito
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.