URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 30 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu cred că există un cetățean care ar dori să-și vadă casa distrusă numai pentru că acolo trebuie să treacă un drum ori să se facă un pasaj sau un sens giratoriu. Și chiar dacă sumele oferite drept despăgubire sunt generoase, ceea ce nu e cazul la scârțara Primărie Oradea, tot mai rămâne disconfortul de a-i scoate pe oameni din rutina zilnică.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
04 Iulie 2023, 13:01

În ce stadiu sunt lucrările la Centura Beiuș (FOTO)

În ce stadiu sunt lucrările la Centura Beiuș (FOTO) sursa foto: CJ Bihor
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Lucrările la viitoarea șosea de centură a Beiușului au ajuns la un stadiu de 20%, toți cei 496 de piloți necesari pentru construcția celor două poduri și trei pasaje supraterane fiind forați, conform unui comunicat de presă trimis marți de Consiliul Județean Bihor. 

„Constructorul lucrează în prezent la elementele de structură”, se mai arată în informarea CJ. 

Reprezentanții administrației județene amintesc că investiția a fost împărțită în două etape, iar tronsonul principal al centurii Beiuș va avea o lungime de 7,33 de kilometri, cu câte o bandă pe sens. Partea carosabilă va avea o lățime de 7 metri. 

Traseul se desprinde din DN76 la kilometrul 120+019 și revine la kilometrul 124+940 al drumului național, ocolind pe la vest Beiușul. Sectorul principal al centurii prevede construirea a două poduri peste Crișul Negru și trei pasaje supraterane. 

Contractul pentru prima etapă a centurii Beiuș a fost semnat în luna februarie cu o asociere reprezentată de Drum Asfalt, pentru suma de aproape 270 de milioane de lei fără TVA. Ordinul de începere a lucrărilor a fost dat pe 17 februarie, iar durata de execuție a fost stabilită la 18 luni. 

sursa foto: CJ Bihor

Finanțarea este asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional de Infrastructură Mare 2014 – 2020, prin parteneriatul cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). 

În plus, va fi realizat, într-o a doua etapă, un alt tronson al șoselei de centură înspre localitatea Delani. „Acest tronson va avea o lungime de 2 kilometri, înspre localitatea Delani, și două benzi, câte una pe sens, din DN 76. Drumul va face legătura între Centura Beiuș și DJ 764 Beiuș – Roșia – Aleșd și va asigura accesul către viitorul Parc Industrial Beiuș”, se menționează în comunicat. 

Contractul a fost câștigat de o asociere de firme formată din Drum Asfalt (lider) și Ile Viorel Construct pentru 14,6 milioane lei fără TVA. Lucrările vor începe în luna iulie. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6036 RON
  • 1 EUR = 4.9747 RON
  • 1 HUF = 0.0123 RON