Toamna încă blândă, călduroasă și însorită este înșelătoare, iar răcelile sunt tot mai multe. În Bihor, potrivit Direcției de Sănătate Publică, numărul infecțiilor acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS) a crescut în ultima săptămână cu o zecime, de la 5.596, câte erau în intervalul 15 – 22 octombrie, la 6.173 cazuri în perioada 22 – 29 octombrie.
Dacă în urmă cu două săptămâni numărul pacienților cu IACRS spitalizați a fost de 31, săptămâna trecută acesta a ajuns la 46.
A crescut, de asemenea, și numărul pneumoniilor diagnosticate în Bihor, în săptămâna precedentă fiind înregistrate 1.175 cazuri, față de 1.043 cu o săptămână înainte, iar numărul internărilor a crescut de la 109 la 126.
Gripele aproape s-au dublat: săptămâna trecută au fost diagnosticate în județ 13 cazuri clinice, aproape dublu față de cele 7 din săptămâna anterioară. Atunci, a avut nevoie de spitalizare un singur bihorean cu gripă, pe când săptămâna trecută au fost în această situație 7 persoane.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.