URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 04 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De curând, prin zona Beiușului au apărut lupii, alți protejați, un fel de pensionari speciali ai regnului animal. Mănâncă vaci, porci, ba chiar și câinii care au curajul să-i latre. Aici treaba este și mai încurcată. Lupii sunt protejați și de ecologiști, dar și de votanții suveraniștilor, dacă aduc adeverință că sunt lupi dacici.
Zic şi eu
Adrian Cris
De vinerea trecută numai proștii, conspiraționiștii și haterii mai pot spune că șeful DGASPC Bihor, Călin Puia - despre care BIHOREANUL a dezvăluit că a patronat furtul unor mari cantități de carne de bizon donate pentru centrele de copii și adulți cu dizabilități, dar transformate în produse din carne de porc, mai ieftine și în cantitate mai mică -, ar fi „ținut în brațe” de cineva, că are „spate” politic, așa cum se laudă, pentru că are carnet de membru PNL (ca și cum în partide, inclusiv în PNL, n-ar fi și lichele).
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public despre demararea, de către unele partide politice, a procedurii de suspendare a Președintelui României. În acest context, este important de înțeles cât de legală (constituțională) și mai ales cât de eficientă poate fi o asemenea procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
15 Februarie 2024, 18:55

În acest an vor începe lucrările de amenajare a unui bazin de înot în Aquaparkul Nymphaea (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Un bazin de înot din panouri de oțel inoxidabil urmează să fie construit la Aquapark Nymphaea, chiar în zona centrală a complexului acvatic, între „petale”, iar lucrările vor începe în acest an.

Anunţul a fost făcut joi de şeful Administraţiei Domeniului Public (ADP) din Oradea, Liviu Andrica, într-o conferință susținută chiar în parcul acvatic, pentru prezentarea bilanțului pe anul 2023.

Aproape 350.000 de vizitatori

Liviu Andrica a detaliat, în cadrul conferinţei, faptul că ADP a demarat în anul precedent mai multe lucrări de reparaţii şi investiţii în incinta Nymphaea.

"Aquapark-ul a împlinit anul acesta 8 ani de activitate. Ca atare, încep să apară nişte probleme, aşa că anul trecut a trebuit să facem lucrări de reparaţii la acoperiş, lucrări de mentenanţă la toboganele exterioare şi interioare şi au fost înlocuite trape la cupolă", a spus Andrica.

Tot în 2023, a fost modernizat şi sistemul informatic pentru ca brăţările clienţilor, folosite la achiziţionarea produselor în interiorul parcului acvatic, să poată fi încărcate şi cu bani de pe card, nu doar cash, cum era până anul trecut.

În plus, au fost cumpărate 60 de umbrele şi 400 de şezlonguri.

Datele din raport mai arată că, anul trecut, Aquapark-ul a primit 347.086 de persoane, cu 2% mai multe faţă de 2022, când au fost înregistraţi 342.871 de vizitatori.

Venituri de 60,1 milioane de lei

Liviu Andrica a mai explicat că anul acesta are în plan să demareze lucrările de construcţie a unui bazin de înot, care va fi amenajat în zona centrală a complexului, între "petalele" de lotus ale clădirii principale.

Acesta va fi realizat din bugetul propriu al ADP, lucrările fiind estimate la circa 4,1 milioane de lei. Studiul de fezabilitate al proiectului a costat 79.550 de lei. 

"Încercăm să aducem îmbunătăţiri pentru ca Aquapark-ul să fie cât mai atractiv pentru public. Lucrările vor începe anul acesta, dar nu vă pot spune dacă vor fi finalizate. În primă fază acesta va funcţiona doar vara, ulterior urmând să îl dăm în folosinţă şi iarna", a mai spus Andrica.  

Așa cum BIHOREANUL a mai scris, acest bazin va avea 20 de metri lungime, 10 metri lăţime, o adâncime de 1,6 metri şi va fi construit din elemente prefabricate din panouri de oţel inoxidabil.


(Foto: Primăria Oradea)

Motivaţia demersului stă în faptul că cei care ajung la Nymphaea nu mai au la dispoziţie un bazin în care să înoate, după ce, municipalitatea a predat clubului CSM Oradea un bazin de înot şi unul de sărituri în anul 2022. 

În aceeaşi conferinţă, Liviu Andrica a mai transmis şi că Ştrandul Ioşia, administrat tot de ADP, a fost vizitat de 165.203 de persoane în 2023, cu 2% mai mult faţă de 2022.

În final, s-au prezentat şi câştigurile ADP. Instituţia a înregistrat venituri totale de 60,1 milioane de lei în anul trecut, cheltuieli în valoare de 43,9 milioane de lei şi un profit net de 16,2 milioane de lei.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
..........
:))) Se vând ligheane mai mari decât ce vrea să facă fenomenul asta de Andrica.Pe concret bazinul didactic pt COPII !!!!!!!!!!!! din Iosia are dimensiuni mai mari decât ce se vrea în Aquapark cică să aibă oamenii în ce sa inoate.Bani aruncați la gunoi practic! Și e un milion de euro!
Postat 15 Februarie 2024, 23:39 de Robert
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7959 RON
  • 1 EUR = 4.9767 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON