Sâmbătă se deschide oficial sezonul grătarelor în aer liber şi, dacă vremea va permite, e de aşteptat ca în zilele următoare şi bihorenii să iasă la iarbă verde.
Pompierii le reamintesc, însă, că dacă fac foc în zone neamenajate, riscă să declanşeze un incendiu care poate distruge păduri, păşuni sau, şi mai grav, se poate propaga la gospodăriile unor oameni, punându-le viaţa în pericol.
Pentru a evita asemenea evenimente, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Crişana" le recomandă bihorenilor să nu facă foc decât în locurile permise şi amenajate în acest sens, curăţând terenul din jur de orice se poate aprinde. De asemenea, nu focul nu trebuie aprins pe timp de vânt şi nici la o distanţă mai mică de 100 de metri de liziera pădurii.
Fumătorii nu trebuie să arunce la întâmplare ţigara nestinsă, iar copiii nu trebuie lăsaţi să se joace cu focul. "Menţineţi curăţenia la locul unde preparaţi hrana: aruncaţi în locuri special amenajate hârtiile, resturile de mâncare ori sticlele. Ele pot contribui la propagarea incendiilor", mai transmit pompierii.
De asemenea, focul nu trebuie lăsat nesupravegheat, pentru că până şi o rafală slabă de vânt ar putea modifica direcţia flăcărilor, îndreptându-le spre vegetaţie sau transportând scânteile incandescente la distanţe mai mari, în interiorul pădurii;
Înainte să plecaţi acasă, stingeţi cu apă sau pământ cărbunii încinşi sau jarul, iar dacă găsiţi focuri lăsate de alţii aprinse, nu treceţi nepăsători. Nu în ultimul rând, orice incendiu trebuie anunţat cât mai repede la numărul unic de urgenţă 112.
"Stimaţi cetăţeni, prevenind incendiile de pădure, protejaţi viaţa, mediul şi bunurile", a mai transmis ISU Crişana.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.