În judeţul Bihor, autorităţile au în derulare investiţii totale în valoare de 4,1 miliarde de lei, mai puţin valoroase decât în Cluj (7,8 miliarde), Constanţa (7,4 miliarde), Suceava (4,3 miliarde), Bistriţa Năsăud (4,6 miliarde) sau Dolj (5,2 miliarde), după cum arată o hartă interactivă realizată de jurnaliştii Recorder.
Din suma totală a investiţiilor publice în derulare în Bihor, 4.151.415.200 lei, ponderea cea mai mare (1.840.876.590 lei) o reprezintă proiectele finanţate din fonduri naţionale, în timp ce cele din fonduri europene însumează 1.477.318.424 lei.
Din fonduri locale, judeţul are proiecte în valoare totală de 268 milioane, iar din fonduri mixte de 564 milioane lei.
Domeniile în care se investeşte cel mai mult în Bihor sunt infrastructura rutieră (proiecte de 1,2 miliarde lei), apă şi canal (proiecte de 950 milioane lei) şi şcoli şi grădiniţe (328 milioane lei).
În clasamentul judeţean al localităţilor în care se investeşte cel mai mult, deloc surprinzător, Oradea conduce cu proiecte în valoare totală de 1,4 miliarde lei. Topul e continuat de oraşul Beiuş (120 milioane) şi comuna Bulz (98 milioane).
Jurnaliştii de la Recorder menţionează că datele folosite pentru harta interactivă au fost valabile la data de 1 aprilie 2021, fiind comunicate de mai multe ministere, de Compania Naţională de Investiţii, de consiliile judeţene şi de primăriile municipiilor reşedinţă de judeţ.
„Întrucât scopul acestui proiect editorial este acela de a oferi fiecărui cetățean informații despre investițiile din localitatea și din județul său, nu am inclus în centralizarea noastră proiecte de investiții cu impact național sau regional, cum sunt de exemplu autostrăzile sau lucrările de infrastructură energetică. De asemenea, centralizarea noastră nu include niciun proiect din PNRR, deoarece în acest program nu au fost aprobate deocamdată finanțările unor proiecte punctuale”, au explicat jurnaliştii.
Pe harta interactivă, oricine poate vedea proiectele în derulare în orice UAT din ţară.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.