URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 08 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În sfârșit, Primăria se apucă de proiectarea reabilitării și extinderii Stadionului Tineretului. Vreme de mulți ani baza sportivă a rămas la stadiul anilor 70, doar că ceva mai dărăpănată. De altfel, multe obiective au căzut pradă, în toată țara, lipsei de bani sau nepăsării, pentru că patrimoniul aparține diverselor ministere incapabile să acceseze fonduri europene.
Zic şi eu
Adrian Cris
De vinerea trecută numai proștii, conspiraționiștii și haterii mai pot spune că șeful DGASPC Bihor, Călin Puia - despre care BIHOREANUL a dezvăluit că a patronat furtul unor mari cantități de carne de bizon donate pentru centrele de copii și adulți cu dizabilități, dar transformate în produse din carne de porc, mai ieftine și în cantitate mai mică -, ar fi „ținut în brațe” de cineva, că are „spate” politic, așa cum se laudă, pentru că are carnet de membru PNL (ca și cum în partide, inclusiv în PNL, n-ar fi și lichele).
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 27 ianuarie 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie foarte importantă cu privire la infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența stupefiantelor. Decizia a fost motivată și publicată în Monitorul Oficial, pe 28 ianuarie.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
28 Octombrie 2024, 18:00

Hai noroc! Studenții orădeni au învățat despre bere și antreprenoriat (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Studenții Universității din Oradea care participă la un proiect menit să le dezvolte abilitățile antreprenoriale au făcut o vizită la berăria locală Bers Nova, unde au aflat cum afacerea a pornit într-un garaj, dar și cum se produce o bere bună.

Paul Olău, unul dintre cei trei acționari ai Bers Nova, i-a primit pe studenți spunându-le că afacerea sa „este o aventură, pornită, prin 2012, într-un garaj, împreună cu câțiva prieteni buni”. Secretul reușitei, le-a spus omul de afaceri, este însăși ideea care a stat la baza produsului, „o bere specială, unică și fără compromisuri”, așa cum, la modul ideal, ar trebui să fie orice idee de business, au concluzionat studenții.

„Am vrut să îmbinăm armonios și, în același timp, cu îndrăzneală tradiția și inovația. Începând din anul 2019, producem bere în unitatea proprie, o clădire nouă și modernă, concepută și construită după cele mai exigente standarde în producția de bere artizanală”, le-a mai explicat berarul studenților. Gazda le-a vorbit apoi despre experiența sa de antreprenor și despre accesarea fondurilor europene, investite în construirea acestei efervescente afaceri.

Studenții Universității din Oradea au avut ocazia să urmărească, la fața locului întregul proces de producere a berii, de la „plămadă”, la fermentare, până la îmbuteliere, etichetare și ambalare.

„Această vizită a fost încă o ocazie bună pentru studenți să vadă și să învețe, de la un alt antreprenor orădean, rețeta succesului”, este concluzia șefului de lucrări Mihaela Novac, coordonatoarea proiectului derulat de Societatea Antreprenorială Studențească a Universității din Oradea.

Vizita s-a încheiat cu o degustare „responsabilă” a berii orădene, sub ochii cadrelor didactice participante la proiect (Dan Noje, Mihaela Novac, Mircea Pantea, Ovidiu Novac, de la Facultatea de Inginerie Electrică și Tehnologia Informației).

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Delgaz Grid
  • Sistare alimentare gaze naturale in localitatea Marghita, judetul Bihor
    Delgaz Grid a fost nevoita sa sisteze alimentarea cu gaze naturale pentru consumatorii din localitatea Marghita, pe strazile: Ariesului, Primaverii, Rozelor, Dunarii, Oituz, Magurei, Campului, Danko Pista, Horvath Janos, in data de 7 februarie incepand cu ora 10:00, ca urmare a unui incident survenit la reteaua de distributie gaze naturale. Echipele companiei lucreaza in vederea remedierii situatiei, reluarea treptata a alimentarii cu gaze naturale fiind estimata a se realiza pe parcursul zilei de 7 februarie, incepand cu ora 13:00, in functie de prezenta la domiciliu a  consumatorilor afectati, masura fiind necesara pentru efectuarea operatiunilor in conditii de siguranta. Reamintim consumatorilor nostri principalele masuri de siguranta ce trebuie luate în cazul în care simt miros de gaz în interiorul imobilelor: sa stinga toate focurile; sa deschida imediat toate usile si ferestrele; sa nu manevreze aparate electronice; sa nu aprinda lumina; sa nu verifice cu flacara instalatile cu gaze naturale; sa paraseasca încaperea si sa sune imediat la dispeceratul de urgenta Delgaz Grid, tel. 0265.200.928 (numar taxabil cu tarif local din reteaua Telekom si cu tariful operatorului pentru toate celelalte retele de telefonie) si 0800.800.928 (numar gratuit, apelabil din principalele retele de telefonie fixa si mobila).  

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.8032 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0123 RON