URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 17 MARTIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Călin Georgescu zice că ar trebui să ieșim din NATO și UE, că nu avem nevoie de fonduri europene câtă vreme îl avem pe Dumnezeu, iar unei jurnaliste din Basarabia i-a povestit despre poporul moldovean. Numai pentru asemenea vorbe, CCR ar fi îndreptățită să nu-l lase să participe la alegerile prezidențiale...
Zic şi eu
Adrian Cris
Vechea mantră a orădenilor nemulțumiți, că „Bolojan e de vină” pentru-absolut-tot, devenită memă pentru alții, s-a transformat în ultimele săptămâni, cu sens schimbat, în ditamai comandamentul național. „O problemă de securitate națională a României”, a opinat CTP-ul, potrivit căruia ar fi „un risc major de securitate” dacă, în furtuna de acum, Bolojan nu rămâne președinte sau nu devine premier.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cum priviți decizia BEC și CCR de respingere a candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În 18 februarie 2025, Curtea Constituțională a admis, cu majoritate de voturi, o excepție de neconstituționalitate vizând un text din Codul de procedură penală ce reglementează motivele pentru recursul în casație în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
24 Ianuarie 2020, 15:44

Guta: Cauzele bolii și simptome

Guta: Cauzele bolii și simptome foto generic, aflacum.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Guta cuprinde o serie de boli care apar singure sau în combinaţie şi includ hiperuricemia, atacurile de artrite inflamatorii (la o singură articulaţie), depozitele de cristale de uraţi la nivelul articulaţiilor şi la nivelul rinichilor, precum şi litiaza renală cu săruri de uraţi. Hiperuricemia (creşterea acidului uric plasmatic la valori de peste 7 mg%) este cea care determină apariţia gutei. Acidul uric, alături de creatinină, uree şi pigmenţii biliari, este un produs final al metabolismului proteic.

Cauzele bolii sunt determinate de creşterea producţiei de uraţi, excreţia scăzută de acid uric sau combinaţia acestor două procese. Creşterea producţiei de uraţi este determinată de alimentaţia bogată în purine (ficat, momiţe, rinichi, peşte), obezitate, consum crescut de  alcool şi de unele boli (ca de exemplu psoriazisul). Scăderea excreţiei renale de acid uric este determinată de insuficienţa renală, rinichiul polichistic, hipertensiunea arterială, hipotiroidism, intoxicaţii cu plumb şi unele medicamente administrate în exces (cum sunt aspirina, unele diuretice, etambutol etc.).

La 5% din pacienţii cu hiperuricemie, cristalele de uraţi se depun în articulaţii, aproximativ de 8 ori mai frecvent la bărbaţi faţă de femei. Clinic boala se manifestă prin durere acută survenită brusc la o singură articulaţie, cel mai des la degetul mare de la picior, care este tumefiat şi roşu. Boala poate debuta şi la nivelul articulaţiei gambei, genunchiului sau pumnului. Bolnavul poate prezenta febră uşoară. Fără tratament, atacul dureros poate dura 24-48 ore. Unii bolnavi prezintă un singur atac în timpul vieţii, iar alţii prezintă recurenţe (75% din bolnavi prezintă al 2-lea atac după 2 ani).

ATENŢIE! Diagnosticul bolii este dat de simptomele caracteristice şi de examinările de laborator care pun în evidenţă cristalele de acid uric de la nivelul articulaţiei afectate precum şi creşterea acidului uric plasmatic (deşi există cazuri de gută în care acidul uric plasmatic nu este crescut). Importanţa diagnosticului corect al bolii este foarte mare, deoarece puţine boli pot fi tratate cu mai multă siguranţă decât guta. De aceea este utilă prezentarea la medic în toate situaţiile de inflamare a unei articulaţii asociată cu durere mare şi de obicei la unul din degetele mari ale picioarelor, medicul fiind singurul care poate stabili diagnosticul şi tratamentul corect, evitându-se cronicizarea bolii.

REŢINEŢI! Tratamentul bolii în faza acută se face cu antiinflamatoare nesteroidiene şi colchicină. Dozele trebiue să fie mari, de aceea numai medicul stabileşte schema terapeutică, cunoscând şi multiplele contraindicaţii ale acestor medicamente. Când pacientul nu poate suporta tratamentul oral, se utilizează injecţii intraarticulare cu glucocorticoizi. Prevenirea atacurilor se face prin interzicerea alimentelor amintite, evitarea excesului de alcool şi a medicamentelor amintite, corectarea obezităţii şi tratament cu alopurinol sau febuxostat după circa 3 săptămâni de la atacul de gută, medicamente care reduc acidul uric plasmatic.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Guta.
Pentru cei interesati despre posibilitatea reducerii efectelor neplacute ale gutei, recomand baile cu apa rece. De ce? Ptr. ca apa rece, sau un mediu racoros, reduc inflamatii. Guta are ca efect durere si incalzirea locului afectat. Acidul uric cu formula C5H4N4O3, are solubilitatea 6 mg / 100 ml (la 20 ° C). Pentru a ajuta la intelegerea acestei situatii, apa rece ajuta organismul acolo unde temperatura poate sa fie de minim 34°C, la nivelul pielii, iar in corpul fizic de la 36°C la 37°C. Apa rece, ajuta organismul sa-si scada temperatura in zonele cu probleme, si astfel ajungand si la 20°C, cand se produce dispersarea cristalelor de acid uric. Sa fim sanatosi si prin cunoastere, si autocunoastere. Bafta!
Postat 25 Ianuarie 2020, 13:04 de Maricel
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5625 RON
  • 1 EUR = 4.9768 RON
  • 1 HUF = 0.0125 RON