URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 04 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În sfârșit, Primăria se apucă de proiectarea reabilitării și extinderii Stadionului Tineretului. Vreme de mulți ani baza sportivă a rămas la stadiul anilor 70, doar că ceva mai dărăpănată. De altfel, multe obiective au căzut pradă, în toată țara, lipsei de bani sau nepăsării, pentru că patrimoniul aparține diverselor ministere incapabile să acceseze fonduri europene.
Zic şi eu
Adrian Cris
De vinerea trecută numai proștii, conspiraționiștii și haterii mai pot spune că șeful DGASPC Bihor, Călin Puia - despre care BIHOREANUL a dezvăluit că a patronat furtul unor mari cantități de carne de bizon donate pentru centrele de copii și adulți cu dizabilități, dar transformate în produse din carne de porc, mai ieftine și în cantitate mai mică -, ar fi „ținut în brațe” de cineva, că are „spate” politic, așa cum se laudă, pentru că are carnet de membru PNL (ca și cum în partide, inclusiv în PNL, n-ar fi și lichele).
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public despre demararea, de către unele partide politice, a procedurii de suspendare a Președintelui României. În acest context, este important de înțeles cât de legală (constituțională) și mai ales cât de eficientă poate fi o asemenea procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
22 Aprilie 2022, 18:58

Grădinița 42 din Oradea va fi reabilitară prin „Valul renovării” finanțat din PNRR (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Grădinița 42 din Oradea va fi reabilitară prin programul „Valul renovării” finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Întruniți joi în ședință extraordinară de îndată convocată în mediul online, consilierii locali au hotărât să înlocuiască Grădinița 55 și Creșa Voinicel de pe lista lucrărilor finanțate prin PNRR cu grădinița cu program prelungit din strada Salcâmilor 8A.

„Săptămâna trecută Consiliul Local a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru reabilitarea Grădiniței 55 și a Creșei Voinicel. Valoarea lucrărilor era de 861.000 euro în vreme ce suma rămasă la dispoziția orașului era de doar 800.000 euro. Pentru că finanțatorul nu ne lasă să le introducem pe listă, chiar dacă ne-am asumat finanțarea diferenței de la bugetul local, am căutat o altă grădiniță cu o valoare a lucrărilor mai mică”, a explicat joi, într-o întâlnire cu presa, primarul Florin Birta.

Imobilul care adăpostește Grădinița 42, cu 180 de copii înscriși, a fost construit în anul 1976. Lucrările în valoare de 3,6 milioane lei fără TVA vizează reabilitarea integrală a clădirii.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.8595 RON
  • 1 EUR = 4.9766 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON