Geți-bugeții și dacii liberi. De contract

Fiecare spor de muncă abramburistic de care auzim adâncește falia dintre cele două mari categorii de salariați. Dar e grosieră categorisirea între angajați privați respectiv bugetari. De fapt, cam suntem două feluri de „lucrași”: pur privați pe deoparte și bugetari-privați pe de altă parte.

La firme, în afara patronilor care-și stabilesc programul după cum le e ambiția, angajații trag tare minimul de 8 ore iar apoi nu prea le mai arde de altceva de lucru. Cât privește majoritatea angajaților la Stat, ori sunt genetic construiți să muncească performant minim o normă și jumătate pe zi, ori cel puțin la unul din servicii sunt ceva mai relaxați. Când ne uităm cât cheltuie și ce rezultate au instituțiile de Protecția Copilului, de pildă, față de plasamentele private, ne putem da seama unde-i străduința mai mare.

În fine, cert e că preoții, pe lângă salarul de la stat, dau și acatiste în particular. Destui medici de la stat au și cabinet privat. Învățătorii din orașe iau bani pentru after-school iar dascălii răsăriți din gimnazial și liceal meditează în timp ce alți colegi fac cercuri și pregătiri benevole. Majoritatea universitarilor au o specialitate care îi califică la încă cel puțin un loc de muncă plătit, fie la stat ori în privat. Artiștii bugetari mai câștigă la nunți și petreceri, mai joacă în reclame, mai subtitrează, mai crează și încasează.

Lista ar fi lungă, dar ideea e că o droaie de amploiați din alte multe instituții consiliază, expertizează, prestează sau acționarizează și în alte părți. Asta dacă nu cumva au un salariu așa de mândru încât nici nu-și mai bat capul cu altceva. (Cei din MAI, MApN și SPP fac o excepție, fiindcă n-au voie să se privatizeze. Dar, ca și compensație, se pensionează în plină forță de muncă.)

Nu-i chestie că nu-i nevoie de toate sectoarele bugetare ori că unul e mai prejos decât altul. E nevoie și de Inspecția în Construcții, ca să nu se prăbușească Oradea Plaza în capul oamenilor. Ne trebuie și Inspecție anti-incendiu, ca să nu ne mai colectivizăm. Sunt esențiale și Finanțele, care să ne colecteze eficient impozitele vitale pentru țară. Etc. etc.

Nici medicii nu-mi par musai supra-oameni după cum nici sănătatea nu-i neapărat pe primul loc, ci fericirea. Adică de ce să fie medicul mai important decât actorul de la Teatru, violonistul de la Filarmonică, preotul cu har ori pivotul de la CSM? Am văzut în izolarea sanitară ce searbădă e viața fără plusurile care-i dau savoare. Dar da, dacă ne preocupă fericirea națiunii, trebuie să mai drenăm și cicatrizăm frustrările provenite din inechitate, căci nu vorbim de fericirea tâmpă.

Clar că sfera bugetară, per ansamblu, nu e culpabilă pentru poziția în general privilegiată față de privat. Marea vină e a acelor politruci care au pompat în sectorul de stat un surplus de locuri de muncă și de clientelism din pur calcul electoral sau, uneori, chiar șpăgar. Fiindcă aleșii zilei pot stoarce mult mai ușor voturi și influență din sectorul subordonat decât din cel privat.

Acuma asta este, putem defila oarecum și cu actualul raport de număr de bugetari per populație, chit că la asta suntem fruntași în Europa. Cel puțin până când UE mai are de unde să ne sponsorizeze, încă mai avem credit să tot luăm împrumuturi uriașe pentru plata salariilor.

Ce ar ajuta la coeziunea națiunii ar fi un plus de străduință, mai ales la unii angajați instituționali. Adică să mai lase din traiul pe vătrai, cu salariu dublu în medie față de cel în privat, iar când aștepți să-și facă datoria, unora parcă le ceri să-și rupă din carne. Bine-ar fi, decât să șadă degeaba, să pună umărul la orice ajută comunitatea.

Dacă fiecare își vede doar de agoniseala și interesul lui, fără să-i pese de cei din jur, n-avem ce ne mira că oameni vrednici continuă să plece din țară. Iar în ritmul actual, pe termen foarte lung, vor fi majoritari în țară piloșii, lenioșii și lăcomoșii, care să-și fure căciulile între ei.