"Ne uneşte iubirea pentru viteză. Senzaţia de libertate este unică. Acolo, pe motor, pierzi noţiunea timpului şi te eliberezi de toate gândurile şi problemele vieţii cotidiene", îşi descrie pasiunea Ildikó Varga, tânăra care a avut iniţiativa înfiinţării primului club de bikeriţe din Bihor.
Format din dorinţa de a aduna cât mai multe pasionate ale acestui sport, fie ele experte sau începătoare, pentru a ieşi împreună pe şosele, grupul a strâns până acum 43 de motocicliste care pot fi deja văzute circulând pe drumurile din Bihor.
Bikeriţele se pregătesc ca în curând să meargă cu motoarele pe Transfăgărăşan, iar în viitor îşi doresc să organizeze trasee şi în străinătate.
Grup deschis
Comunitatea de motocicliste din Bihor nu are încă un nume şi nici un statut oficial, iar iniţiatoarea, Ildikó Varga, din Sântimreu (foto dreapta), spune că sunt încă în căutarea unei identităţi.
Grupul s-a format recent, pe 24 iunie, din dorinţa tinerei de a uni fetele pasionate de acest sport. Până acum, multe dintre motociclistele din Bihor ezitau să iasă la plimbare cu motorul pentru că nu cunoşteau alte bikeriţe cu care s-o facă, iar altele au renunţat la pasiunea lor fiindcă îşi dedicau tot timpul joburilor şi îndatoririlor de familie.
Motociclistele ţin legătura pe grupul "Fete motocicliste jud Bihor", înfiinţat pe Facebook, în care se pot înscrie doar cele care au permisul categoria A şi deţin ori îşi doresc să îşi cumpere un motor, indiferent de experienţa pe care au adunat-o sau de lipsa acesteia.
"Mersul în grup este o oportunitate excelentă pentru motocicliştii şi motociclistele noi de a avansa, de a prinde curaj şi de a învăţa tehnici noi de conducere. Iar noi avem nevoie să ieşim cât mai mult în trafic", explică Ildikó.
Ture cu prietenele
Până acum, comunitatea a adunat 43 de bikeriţe, care s-au împrietenit în scurt timp şi au organizat câteva plimbări prin Bihor. Una dintre acestea este Timea Nagy, o tânără de 26 de ani din Oradea, care s-a îndrăgostit de sportul pe două roţi în urmă cu patru ani.
"Conduc o Honda CB 500 şi o iubesc. Nimic nu se compară cu ce simt atunci când sunt pe şosea: libertatea. Până acum mergeam mai mult singură", spune Timea, care a parcurs sute de kilometri cu motocicleta, traversând inclusiv Transalpina (foto dreapta).
Din părinţi bikeri
O altă membră a grupului este Michelle Nica, o orădeancă de 23 ani, care, până să afle despre comunitatea de pe Facebook, nici nu credea că în Bihor pot fi atât de multe motocicliste. "Pasiunea mi-au transmis-o părinţii, ambii fiind motociclişti, dar am mers foarte rar cu ei. Mergeam în plimbări fie singură, fie, uneori, cu băieţi", povesteşte tânăra.
Până acum Michelle a luat parte la aproape fiecare întâlnire a noului grup de motocicliste, fetele plimbându-se prin Bihor, dar şi prin judeţele învecinate Alba şi Cluj.
Pe lângă organizarea plimbărilor, fetele cu experienţă dau sfaturi pe grup şi le informează pe novice care sunt motoarele cele mai potrivite pentru ele, de unde îşi pot cumpăra echipamente, cele concepute pentru femei fiind mai greu de procurat, dar şi unde sunt cei mai buni mecanici din Bihor la care îşi pot repara "jucăriile".
Pe Transfăgărăşan
Aventura fetelor e abia la început, dar bikeriţele din Bihor au planuri mari. Următoarea lor excursie de grup va avea ca destinaţie Transfăgărăşanul, data şi traseul nefiind deocamdată stabilite.
"Înainte de asta, fetele începătoare sau cele care încă nu se simt sigure pe ele vor putea participa la o întâlnire cu un prieten motociclist experimentat, unde vor discuta despre respectul în trafic sau despre cum să cazi de pe un motor, în situaţii limită, fără a-ţi pune viaţa în pericol", explică Ildikó.
Tânăra e încrezătoare că până şi cele mai noi adepte ale motociclismului vor putea excela într-un sport care nu mai este de mult exclusiv al bărbaţilor. Aşa că, şi lor, asfalt uscat!
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.