URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 08 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că, în sfârșit, contraselecția practicată la PNL de primul schior al țării începe să dea roade. Cum cifrele arată că blândul general Ciucă stă în sondaje pe undeva în marja de eroare a acestora, liberalii s-au trezit că nu e prea sănătos să mergi la război cu declarația de capitulare gata semnată. Și acum umblă după persoane cât de cât frecventabile...
Zic şi eu
Adrian Cris
Mai mult de jumătate dintre comunele bihorene se laudă cu săli și terenuri de sport, ba și cu capele prin cimitirele sătești, făcute cu sute de milioane de lei încă din epoca lui Adrian Năstase, apoi din răposatele programe naționale de dezvoltare locală PNDL 1 și PNDL 2, gestionate de Elena Udrea și Liviu Dragnea, iar în ultimii trei ani și din Programul Național de Investiții Anghel Saligny.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cum vi se pare decizia municipalității de a investi 400.000 de euro într-un concert Andrea Bocelli la Oradea?

De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat, la sfârșitul lunii iunie a fost publicată în Monitorul Oficial o ordonanță de urgență prin care se modifică semnificativ prevederile codului rutier. Modificări importante au fost aduse și cu privire la suspendarea dreptului de a conduce dacă fapta a fost urmărită ca infracțiune, însă procurorul a dispus clasarea cauzei, situație la care am să mă refer aici...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
14 Ianuarie 2023, 17:55

Fraţii Tate au rămas fără maşinile de lux. Vezi aici ce s-a întâmplat! (FOTO)

Fraţii Tate au rămas fără maşinile de lux. Vezi aici ce s-a întâmplat! (FOTO) (Inquam Photos / Octav Ganea)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Fraţii Adrew şi Tristan Tate, cercetaţi de procurorii DIICOT în stare de arest preventiv într-un proces în care sunt acuzaţi de constituire de grup infracţional organizat, trafic de persoane şi viol, au rămas fără maşinile de lux.

Autorităţile au ridicat sâmbătă de la una dintre proprietăţile deținute de cei doi milionari britanici în Pipera 11 automobile de lux pe care instanţa a dispus sechestru asigurator.

Maşinile fraţilor Tate

Potrivit digi24.ro, poliţiştii, procurorii, reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate şi jandarmii mascaţi au descins la faţa locului încă din cursul dimineţii, însoţiţi de patru maşini cu platformă.

Dat fiind numărul mare de autovehicule sechestrate care au fost ridicate, platformele au trebuit să facă mai multe drumuri.

(Inquam Photos / Octav Ganea)

Parcul auto al fraţilor Tate indisponibilizat de autorităţi a fost format exclusiv din autovehicule de lux.

Maşinile ridicate au fost produse de mărci celebre precum Aston Martin, McLaren, Lamborghini, Rolls Royce, BMW, Ferrari, Porche şi Mercedes.

Surse judiciare au declarat că până în prezent autorităţile au reuşit să identifice şi să pună sechestru pe 15 maşini de lux şi 10 imobile deţinute de cei doi în România.

(Inquam Photos / Octav Ganea)

Curtea de Apel Bucureşti a decis la începutul acestei săptămâni să îi menţină în arest preventiv pe Andrew şi Tristan Tate, care sunt cercetaţi de procurorii DIICOT în stare de arest preventiv pentru constituire de grup infracţional organizat, trafic de persoane şi viol.

Alături de ei sunt arestate şi asistenta lui Andrew, care se pare că îi este şi iubită, şi o fostă poliţistă devenită model de chat, ambele cercetate în acelaşi dosar.

(Inquam Photos / Octav Ganea)

Metoda "loverboy"

Andrew şi Tristan Tate sunt acuzaţi că racolau tinere prin metoda "loverboy", înşelându-le că îşi doresc o relaţie serioasă.

"Acestea au fost ulterior transportate şi adăpostite în imobile din judeţul Ilfov unde, prin exercitarea de acte de violenţă fizică şi constrângere psihică (prin intimidare, supraveghere constantă, controlul şi invocarea de pretinse datorii), au fost exploatate sexual de membrii grupului prin obligarea la manifestări pornografice în vederea producerii şi difuzării prin intermediul unor platforme de socializare de material având un astfel de caracter şi prin supunerea la executarea unei munci, în mod forţat, în scopul obţinerii de beneficii financiare importante constând în sumele de bani obţinute ca urmare a accesării materialelor de către utilizatori", au arătat reprezentanţii DIICOT.

(Inquam Photos / Octav Ganea)

Potrivit procurorilor, până în prezent au fost identificate 6 victime care au fost exploatate sexual de grupul infracţional organizat.

De asemenea, o tânără ar fi fost obligată în două rânduri de unul dintre suspecţi, "prin exercitarea de violenţe fizice şi presiuni psihologice, să întreţină relaţii sexuale". 

Eugen Vidineac, unul dintre avocaţii milionarilor britanici, a declarat că Andrew şi Tristan Tate "neagă cu vehemenţă săvârşirea acestor fapte reprobabile".

(Inquam Photos / Octav Ganea)

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Prioritati in media, fratii tate si can-can
1. Proxenetii sa infunde puscaria, traficul de persoane e crima. 2. Ursula a fost convocată la comisia parlamentului UE pentru covitelu-19, si in plus tuturor reprezentanților pfffuaizăr li s-a retras permisul de intrare în sediul Parlamentului UE (în urma refuzului Pfffuaizăr de a da informații cu privire la contractele semnate cu Ursula, cu genti de bani in birou, la care nimeni, nici măcar curtea de conturi UE, nu are acces). Corupție este si afară, coruptia nu e justificata si tot puscarie ptr corupti, dar Romania nu e tara bananiera si Europa e buna si suntem eurofili iubitori, dar stim ca nu e nici perfecta, si ca meritam bine in Schengen. 3. Da, si eu m-am vaccinat si am recomandat celor peste 65 ani primele 2 doze de vaccin. Tinerii, sper sa scapati fara miocardita.
Postat 14 Ianuarie 2023, 19:14 de unu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4799 RON
  • 1 EUR = 4.9711 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON