Formaţia CA Oradea, singura echipă bihoreană de fotbal rămasă în cursa competiţiei Cupei României, şi-a aflat în această săptămână adversarul din turul III.
Conform stabilirii făcute de Federaţia Română de Fotbal, pe criterii geografice, "alb-verzii" bihoreni au fost desemnaţi să întâlnească echipa SCM Zalău, o colegă de serie din Liga a III-a.
Meciul se va disputa la Oradea, fiindcă echipa CAO este mai slab cotată, fiind clasată sub formaţia din Zalău la finele sezonului trecut.
Jocul a fost programat pentru miercuri, 25 august, cu începere de la ora 17.30, atunci când vor avea loc, de altfel, toate partidele din turul III.
De menţionat că în acest tur intră în competiţie cele 38 de echipe calificate din turul II şi 14 formaţii din cele 21 care în sezonul trecut au evoluat în campionatul Ligii a II-a. În total, participă, astfel 52 de echipe, fiind programate 26 de meciuri.
Iată programul complet al turului III din Cupa României la fotbal (miercuri, 25 august, ora 17:30):
Şomuz Fălticeni – Dante Botoşani
Huşana Huşi – Ştiinţa Miroslava
CSM Focşani – Aerostar Bacău
Dacia Unirea Brăila – SC Oţelul Galaţi
Metalul Buzău – FC Buzău
CS Năvodari – Unirea Constanţa
SC Popeşti Leordeni – Unirea Slobozia
Recolta Gheorghe Doja – Agricola Borcea
Progresul Spartac – Concordia Chiajna
CS Tunari – Metaloglobus
CSO Plopeni – Petrolul Ploieşti
SR Braşov – FC Braşov
Voinţa Stremţ – CS Comunal Şelimbăr
FC Pucioasa – Unirea Bascov
Sporting Roşiori – CSM Slatina
ACSO Filiaşi – Vediţa Coloneşti
Pandurii Târgu Jiu – Viitorul Pandurii Târgu Jiu
CSM Jiul Petroşani – CS Hunedoara
Progresul Ezeriş – CSM Reşiţa
Avântul Periam – Ripensia Timişoara
Crişul Chişineu Criş – Şoimii Lipova
AFC Odorheiu Secuiesc – Unirea Ungheni
Sănătatea Cluj – Universitatea Cluj
Gloria Bistriţa Năsăud – Unirea Dej
CA Oradea – SCM Zalău
Fotbal Comuna Recea – Minaur Baia Mare
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.