Fostul şef al Poliţiei Locale, Paul Ladislau Kover, a fost pus oficial sub acuzare după incidentul de duminică seară, când şi-a înjunghiat soţia în faţa unui bloc din cartierul Prima de pe strada Oneştilor. După ce a fost audiat de anchetatori, el a fost reţinut pentru 24 de ore, iar procurorii cer arestarea lui preventivă pentru tentativă de omor.
"Prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor din data de 12.01.2021, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva susnumitului pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor, iar prin ordonanţa din data de 12.01.2021 s-a dispus reţinerea inculpatului K.L.P. pe o durată de 24 ore, începând de la data de 11.01.2021, ora 17:55, până la data de 12.01.2021, ora 17:55", arată un comunicat semnat de prim procurorul adjunct al Parchetului, Gligor Sabău.
Informarea mai precizează că inculpatul, în vârstă de 45 de ani, şi-a înjunghiat soţia de 46 de ani, de care era separat, "pe fondul unei stări conflictuale vechi". Astfel, i-a provocat "leziuni (traumatism toraco-abdominal prin înjunghiere; hemopneumotorace drept; pneumotorace stâng; emfizem subcutanat latero-toracic drept; hemopneumoperitoneu), care necesită 35-40 zile de îngrijiri medicale şi care a pus în primejdie viaţa victimei".
"La data de 12.01.2021, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a formulat propunere de arestare preventivă a inculpatului K.L.P., urmând ca judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bihor să dispună în consecinţă", mai arată Parchetul.
Aşa cum BIHOREANUL mai scris, incidentul s-a produs în faţa unui bloc din cartierul Prima de pe Oneştilor, după ce Kover şi fosta sa parteneră de viaţă s-au certat într-o maşină, el a înjunghiat-o, iar apoi s-a înjunghiat şi pe sine şi a fugit, fiind găsit câteva ore mai târziu, ascuns într-un bloc în construcţie din zonă.
Imaginile surprinse de camerele de supraveghere, intrate în posesia BIHOREANULUI, arată cum mai mulţi martori oculari, inclusiv un taximetrist, s-au ferit să intervină în sprijinul femeii aflate în pericol de moarte.
UPDATE:
Kover a fost arestat, luni, pentru 30 de zile, la solicitarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor. De la spital, unde se afla pentru a-și trata rănile pe care și le-a provocat, polițistul local a fost dus direct în arest.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.