O nouă veste tristă pentru fotbalul bihorean, dar şi pentru cel românesc: Mircea Bolba - atacant al echipei FC Bihor la finele anilor '80 - a încetat din viaţă, miercuri, la vârsta de 59 de ani.
Sătmăreanul a avut o activitate îndelungată în fotbalul românesc, remarcându-se de tânăr. De altfel, el a făcut parte din echipa României care a terminat pe locul 3 la Campionatul Mondial pentru Tineret din 1981 din Australia, când tricolorii au câştigat finala mică împotriva echipei Angliei, prin golul înscris de Romulus Gabor.
Bolba a început fotbalul la Olimpia Satu Mare, iar în sezonul 1980-1981 s-a transferat la Steaua Bucureşti. Ulterior a jucat pentru ASA Târgu Mureş, Politehnica Timişoara, FC Bihor Oradea, Sportul 30 Decembrie, Evagoras Paphos (Cipru), Armătura Zalău, Inter Sibiu, iar cariera şi-a încheiat-o tot la Olimpia Satu Mare.
Fotbalistul a rămas în inima suporterilor bihoreni în urma evoluţiei pe care a avut-o la FC Bihor, în perioada de glorie a echipei orădene, în special în turul sezonului competiţional 1989-1990, când FC Bihor a ajuns pe locul 4. În acel sezon, Mircea Bolba a susţinut 25 de meciuri în tricoul "roş-albastru" orădean, timp în care a înscris 7 goluri.
Ca antrenor sau manager, Bolba a pregătit echipele Unirea Dej, Olimpia Satu Mare II, Olimpia Satu Mare, Turul Micula, FC Maramureş, Silvania sau Someşul Dej.
În ultima perioadă, el a fost internat de mai multe săptămâni într-un spital din Satu Mare, din cauza problemelor grave de sănătate şi a fost infectat şi cu coronavirus.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.