URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 25 APRILIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La cât de mult suntem noi iubiți de autoritățile centrale, Bihorul ar putea liniștit să-și declare autonomia. Avem în lucru o autostradă care nu se mai termină, iar ministrul Transporturilor își permite să nu dea ordin de începere a lucrărilor la un tronson, numai pentru că are niște polițe de plătit unui constructor. Despre linia ferată Oradea - Cluj, și implicit spre București, ce să mai zicem? Specialiștii au arătat că gradul de realizare a investiției de 2 miliarde de euro este ceva mai mare decât o alcoolemie de Vaslui.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea arată bine, nu doar în comparație cu alte surate românești, ci și cu orașe de talia ei din Vest. În multe locuri chiar superb, binemeritându-și magnetismul din clipurile turistice și „nielcoșagul” cu care unii localnici o laudă pe rețelele sociale. Baiu-i purtarea altora dintre cei care o locuiesc.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Pe cine veți vota la alegerile prezidențiale din luna mai? (Candidații sunt enumerați în ordinea de pe buletinele de vot)












De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Printre multiplele modificări aduse legislației rutiere la mijlocul anului 2024, printr-o ordonanță de urgență, se regăsește și nou introdusa instituție de relocare a vehiculului în cazuri speciale. Practic, relocarea înseamnă mutarea temporară a unui vehicul într-un alt loc, în situația în care aceasta este necesară, chiar dacă șoferul respectiv a respectat toate prevederile legale cu privire la parcare sau staționare.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
25 Martie 2025, 13:22

Fostul fotbalist orădean Marius Siminic, arestat preventiv într-un dosar de droguri. Alte trei persoane, în fața judecătorilor

Fostul fotbalist orădean Marius Siminic, arestat preventiv într-un dosar de droguri. Alte trei persoane, în fața judecătorilor foto: Facebook
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Fostul fotbalist orădean Marius Siminic a fost arestat preventiv, marți, iar alți trei bărbați sunt, în continuare, în fața judecătorilor de la Tribunalul Bihor, cu propuneri de arestare în același dosar.

Cei patru au fost reținuți luni, în urma unei ample operațiuni antidrog desfășurate de polițiștii BCCO Oradea, sub coordonarea unui procuror DIICOT.

Anchetatorii nu au făcut publice, încă, informaţii oficiale despre anchetă, dar potrivit portalului Tribunalului Bihor, Marius Siminic, alături de Alexandru Darius Florian, Katona Zoltan Attila și Ilie Marcel Tudoran, este cercetat de procurorii DIICOT Oradea pentru operațiuni cu substanțe psihoactive, cunoscute sub denumirea de „cristale”, în formă continuată.

Situații similare s-au înregistrat și în cazul celorlalți suspecți: Alexandru Darius Florian a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de cinci tranzacții cu droguri de mare risc, iar Katona Zoltan a primit aceeași măsură preventivă, pentru două fapte de trafic de droguri de mare risc, precum și pentru deținere de droguri de risc și mare risc în vederea consumului propriu.

În schimb, pentru Ilie Marcel Tudoran, acuzat de trafic intern de droguri de risc, în formă continuată, și de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, tot în formă continuată, Tribunalul Bihor a respins propunerea de arestare preventivă. Acesta a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, cu interdicția de a părăsi județul Bihor și de a lua legătura, sub orice formă, cu ceilalți inculpați sau cu martorii din dosar.

Măsura dispusă de Tribunalul Bihor poate fi contestată la Curtea de Apel Oradea.

Scăpat de prescripţie, dar pus la plată

Arestarea vine la doar câteva săptămâni după ce, pe 27 februarie, Judecătoria Oradea a decis încetarea procesului penal pe numele lui Siminic și a altor patru persoane, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale. Cei cinci erau acuzați că au delapidat peste 500.000 de lei din banii retailerului de mobilă Mobexpert, unde erau angajați.

Concret, aceștia ar fi încasat avansuri de la clienți pentru diverse comenzi, fără a emite bonuri fiscale și fără a preda banii în casierie. Prejudiciul: peste jumătate de milion de lei.

Tot din cauza prescripției, Siminic a scăpat pe 18 decembrie 2023 și de un alt dosar penal, pentru înșelăciune, după ce patru clienți au reclamat că au plătit produse pe care nu le-au primit niciodată. Fostul fotbalist ar fi introdus comenzile în sistem, apoi le-ar fi șters imediat după plecarea clienților. Paguba totală: peste 115.000 de lei.

Deși nu mai poate fi tras la răspundere penală în aceste cazuri, instanțele l-au obligat să achite integral prejudiciile.

Anchetat și în Austria

Marius Siminic este implicat și într-o anchetă a autorităților judiciare austriece, alături de fratele său, Călin Siminic, și de interlopul Sorin Balint. Cei trei sunt acuzați de falsificare de monedă și tâlhărie calificată, iar la sfârşitul anului 2022, pe numele fostului fotbalist a fost emis şi un mandat european de arestare în baza căruia acesta a fost ridicat şi predat autorităţilor judiciare austriece.

Potrivit anchetatorilor, românii s-ar fi dat drept comercianți de aur și ar fi convins o persoană să le aducă 110.000 de euro în schimbul unor lingouri. După ce au luat banii sub pretextul verificării bancnotelor, i-ar fi înlocuit cu bancnote false de 500 de euro. Ulterior, când victima și-a dat seama și a încercat să recupereze banii, a fost jefuită.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3734 RON
  • 1 EUR = 4.9772 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON