URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 13 IANUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Sincer, nu mai credeam că se va alege ceva din stadionul cel nou al Oradiei, la ce constrângeri financiare se arată în acest an. Dar se pare că ori deja era pe țeavă și nu se mai putea anula investiția, ori că cineva acolo sus ne iubește...
Zic şi eu
Adrian Cris
Călin Puia nu e zburat de la șefia DGASPC pentru că are pile la Bolojan. Este convingerea multor angajați ai acestei instituții, formată din mai multe motive. Unul ține de cronologie: Puia - care în 2012 câștigase un concurs (e adevărat, se știe cum sunt acestea în sectorul public), dar a fost suspendat până în decembrie 2022 - a revenit pe funcție în mandatul lui Ilie Bolojan, în ianuarie 2023...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că intrarea în Spațiul Schengen este un lucru bun pentru români?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât discuțiile în sfera politică cu privire la formarea unui guvern sunt extrem de tensionate, este important de cunoscut modul în care funcționează un guvern după alegeri, pe de o parte, iar, pe de altă parte, cum „răspunde” un guvern în fața parlamentului pe durata întregului său mandat...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
12 Aprilie 2013, 18:45

Fostul episcop Laszlo Tokes a deschis o expoziţie cu pozele capilor comunişti şi nazişti din Europa (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Câteva panouri cu poze şi explicaţii extrem de lapidare au fost prezentate vineri, la Universitatea Partium, drept o expoziţie internaţională intitulată "Totalitarism în Europa (Fascism-Nazism-Comunism)", de către iniţiatorul acesteia, europarlamentarul Laszlo Tokes, în prezenţa istoricului Marius Oprea, fost director al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România, şi a circa 30 de vizitatori.

În fapt, expoziţia, gândită şi prezentată prima oară la sediul de la Bruxelles al Parlamentului European, este o simplă alăturare a unor panouri pe care, distinct, sunt prezentate câteva fotografii ale unor lideri nazişti şi comunişti din fiecare ţară în care au existat asemenea regimuri, cu texte explicative în doar câteva rânduri, şi acelea doar în limba engleză, ceea ce le face mai greu accesibile atât vizitatorilor de etnie română, cât şi celor aparţinând etniei maghiare.

Explicaţia? Acţiunea a fost gândită, conform istoricului Marius Oprea, "ca un început de sensibilizare a opiniei publice europene mai degrabă", nu pentru publicul din România, şi are ca scop "obţinerea unui tratament juridic egal pentru crimele comunismului ca şi pentru crimele nazismului".

În ce priveşte istoria românească a ultimelor 8 decenii, un panou e rezervat prezentării regimului comunist, din care vizitatorii află că acesta a fost instaurat în 6 martie 1945, odată cu numirea Guvernului Dr. Petru Groza, că acesta a falsificat alegerile din 1946 şi a forţat abdicarea Regelui Mihai în 1947, precum şi faptul că structurile de putere ale comunismului au fost Partidul Comunist Român (1945-1948 şi 1965-1989) şi Partidul Muncitoresc Român (1948-1965). Panoul e întregit cu fotografiile lui Gheorghe Gheorghiu Dej (fost secretar general al PMR), Nicole Ceauşescu (fost secretar general al PCR), Alexandru Drăghici (ministru de Interne 1952-1957), Alexandru Nicolski (fost adjunct al şefului Securităţii 1948-1953) şi Emil Bodnăraş (fost ministru al Apărării 1947-1955).

Despre "Regimul Pro-Nazism", vizitatorii pot afla doar că în 1938 s-a instaurat "dictatura" (fără a se specifica a cui), că în 1940 România a aderat la axa Berlin-Roma-Tokio, că între septembrie 1940 - ianuarie 1945 ţara a fost guvernată de Garda de Fier, iar apoi, până în august 1944, a funcţionat dictatura militară a Mareşalului Ion Antonescu.

În fine, la capitolul poze, expoziţia prezintă imaginile Mareşalului Ion Antonescu, vicepremierului său Mihai Antonescu, Generalului Nicolae Macici (prezentat ca responsabilul masacrului de la Odessa din octombrie 1941), colonelului Ion Vasiliu (fost şef al Jandarmeriei Române între 1940-1941), Generalului Gheorghe Stavrescu (comandantul Armatei I, responsabil al masacrului de la Iaşi din iunie 1941) şi căpeteniei legionare Horia Sima (fost premier între septembrie 1940-ianuarie 1941).

După ce Laszlo Tokes a prezentat scopul expoziţiei, arătând "convingerea membrilor fondatori ai Platformei Memoriei şi Conştiinţei că fascismul şi comunismul trebuie condamnate cu aceeaşi măsură", într-o sală a Universităţii Partium fostul episcop şi istoricul Marius Oprea au vorbit pe aceeaşi temă în faţa unui auditoriu format din circa 30 de persoane.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
Nici măcar pe Platforma Memoriei şi Conştiinţei Europene
Nici măcar pe Platforma Memoriei şi Conştiinţei Europene nu sunt afișate poze detaliate despre această expoziție. Cum să afle opinia publică despre ce este în această expoziție dacă organizatorii nu fac gestul minimal de a publica date complete despre expoziție. Cu un cântat la vioară, vreo două speechuri și câțiva vizitatori nu faci mare brânză. Ar trebui mediatizat și online. dar e mai comod să spui un speech și să bei ceva și să ai impresia că ai realizat ceva.
Postat 13 Aprilie 2013, 21:20 de Agache Aurel Dionisi
De la slovacul Kosuth Lajos la secuiul Laszlo Tokes
Printre pozele lipsă era şi autoportretul lui Tokes.
Postat 13 Aprilie 2013, 18:46 de Carp III
alin
Karoly Zentai ,László Csizsik-Csatáry, Miklos Horthy. si altii unguri vinovati de crime de razboi sunt in poze?
Postat 13 Aprilie 2013, 13:04 de alin
Ce am remarcat eu:
Mi-am adus aminte că preotul imoral promitea mai demult o așa numită ”Colecţie Virtuală a Memoriei Colective”. Și tot Tökés bácsi promitea să dea publicității,” în curând”, adresa virtuală la care se pot încărca sau lectura aceste documente. Și noi tot așteptăm, așteptăm acest moment al marii publicități și când colo ăștia nu suntnici măcar în stare să pună pe net expoziția lor, astfel încât cei care doresc să cunoască cele expuse să le vadă. Aceste șuste ale lor sunt văzute de puțină lume, comparativ cu numărul vizitatorilor care ar putea accesa pe internet informațiile respective. Și se mai miră de ce lucrurile se mișcă așa încet și lumea este neinformată. Poate până ajung eu moș, or reuși să urnească căruța din loc spre un proces tip Nurnberg, dar se mișcă tare încet și cam anonim.
Postat 13 Aprilie 2013, 12:25 de Agache Aurel Dionisi
Trecut
Mereu cu gandul la trecut. Asa se face politica pentru viitor?
Postat 13 Aprilie 2013, 12:07 de Daniel
Ce am remarcat eu:
Ideea este foarte bună, numai că am remarcat un lucru foarte interesant. Aș fi vrut să văd și eu undeva pe internet acele panouri care arată numele capilor din fiecare țară. credeți că le-am găsit pe undeva? Ei aș! De parcă ar fi un secret. Dacă chiar vor să facă tam tam pe chestia asta, măcar ar putea afișa pe internet imagini detaliate cu aceste panouri, să știm și noi, prostimea, despre ce este vorba. Măcar de atâta ar fi putut fi in stare, că doar no să mă duc taman până în Oradea pentru atât. Mă auzi nenea Tokes? Vrem pozele pe net cu fiecare panou din fiecare țară? Hai te rog frumos, poți tu să faci asta pentru mine? Mulțumesc frumos imoralule!
Postat 13 Aprilie 2013, 11:49 de Agache Aurel Dionisi
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.8266 RON
  • 1 EUR = 4.9728 RON
  • 1 HUF = 0.012 RON