URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 14 MARTIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Călin Georgescu zice că ar trebui să ieșim din NATO și UE, că nu avem nevoie de fonduri europene câtă vreme îl avem pe Dumnezeu, iar unei jurnaliste din Basarabia i-a povestit despre poporul moldovean. Numai pentru asemenea vorbe, CCR ar fi îndreptățită să nu-l lase să participe la alegerile prezidențiale...
Zic şi eu
Adrian Cris
Vechea mantră a orădenilor nemulțumiți, că „Bolojan e de vină” pentru-absolut-tot, devenită memă pentru alții, s-a transformat în ultimele săptămâni, cu sens schimbat, în ditamai comandamentul național. „O problemă de securitate națională a României”, a opinat CTP-ul, potrivit căruia ar fi „un risc major de securitate” dacă, în furtuna de acum, Bolojan nu rămâne președinte sau nu devine premier.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cum priviți decizia BEC și CCR de respingere a candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În 18 februarie 2025, Curtea Constituțională a admis, cu majoritate de voturi, o excepție de neconstituționalitate vizând un text din Codul de procedură penală ce reglementează motivele pentru recursul în casație în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
02 Noiembrie 2022, 22:15

Fostul city-manager Dacian Palladi a revenit în Primăria Oradea, ca simplu consilier

Fostul city-manager Dacian Palladi a revenit în Primăria Oradea, ca simplu consilier PALLADI SE ÎNTOARCE. Fostul city-manager Dacian Palladi și-a anunțat noua calitate de angajat al municipalității, miercuri, prin postarea pe Facebook a unei fotografii în care apare alături de noul viceprimar Antonia Nica. „Sunt onorat să fiu consilierul personal al doamnei Antonia Nica, proaspătul viceprimar ales al municipiului Oradea”, a scris Palladi
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Fostul city-manager Dacian Palladi a revenit în Primăria Oradea, de la 1 noiembrie. Palladi o va consilia pe noua viceprimăriţă, Antonia Nica, aflată la început de mandat. „Am fost numit consilier al viceprimarului Antonia Nica. Este o funcţie pe durata mandatului său", a declarat Palladi pentru BIHOREANUL.

Probleme cu Bolojan

Fost procuror, director de filială FPS, lector la Universităţile Oradea şi Emanuel şi lider al filialei Bihor a partidului fostului director SRI, Virgil Măgureanu, în prezent consultant în afaceri, Dacian Palladi nu este la prima colaborare cu conducerea municipalităţii orădene.

La începutul anilor 2000, Palladi a coordonat campania fostului primar Petru Filip, în 2008 s-a numărat printre susţinătorii liberalului Ilie Bolojan, iar 2016 a fost ales consilier local pe listele PNL pentru a ocupa, timp de 12 zile, funcţia de viceprimar.

Numit ulterior city-manager, consultantul în afaceri a rezistat în funcţie timp de doi ani şi jumătate, până în aprilie 2019, când şi-a încheiat colaborarea cu Primăria prin acordul părţilor, fără să se prezinte o explicaţie publică sau un raport de activitate.

Apropiaţi ai Primăriei au explicat ruptura prin diferenţele de mentalitate dintre Palladi și Bolojan, cel din urmă fiind văzut ca un administrator public pragmatic şi centrat pe rezultat, în timp de Palladi, mason declarat şi creştin botezat, părea mai curând atras spre activităţile de reprezentare publică şi susţinerea de conferinţe pe teme de administraţie.

De altfel, după ce a părăsit postul de city manager, Dacian Palladi a criticat public în numeroase rânduri diferite strategii ale administrației locale orădene.

„Prima persoană la care m-am gândit"

Contactat de BIHOREANUL, Antonia Nica a declarat că a apelat la serviciile lui Dacian Palladi având în vedere experienţa sa în viaţa publică. Un motiv în plus a fost prietenia care îi leagă.

„În primul rând m-am gândit că trebuie să am alături o persoană cu experienţă în administraţie publică şi o experienţă de viaţă. În al doilea rând, ne leagă o relaţie de familie extrem de apropiată", a spus noul viceprimar.

Consilierul viceprimăriţei a fost prieten cu tatăl acesteia, regretatul preot greco-catolic Mircea Nica. Palladi i-a fost alături inclusiv în ultima perioadă a vieţii, când starea de sănătate i s-a degradat.

„Dacian a fost prima persoană la care m-am gândit când mi-am căutat un consilier. A acceptat pe loc și abia apoi s-a gândit în ce mod îi încurcă acest lucru planurile de viitor", a povestit Nica.

Primarul Florin Birta nu a avut nimic împotriva alegerii. „Este dreptul viceprimarilor să îşi aleagă oamenii cu care vor să colaboreze", a declarat primarul.

Cu responsabilităţi

Dacian Palladi o va consilia pe viceprimăriţa Antonia Nica în domeniile de responsabilitate care i-au fost atribuite miercuri după-amiază de către primarul Florin Birta, într-o şedinţă de executiv la care au fost convocați toţi directorii din Primăria Oradea.

Astfel, noul viceprimar va coordona direcţiile Economică, Asistenţă Socială, Poliţia Locală, compartimentul Logistică şi Ghişeul Unic de la parterul Primăriei.

„Am avut cu domnul primar Birta o discuţie în care mi-am spus părerea cu privire la modul în care m-aş putea implica în activitatea direcţiilor, iar dumnealui a decis cum a considerat că este mai potrivit", a spus Nica.

Spre deosebire de fostul viceprimar Arina Moş, acum senator PNL de Bihor, Nica a predat coordonarea Instituţiei Arhitectului Şef viceprimarului Marcel Dragoş, care va conduce începând de joi şedinţele Comisiei Municipale pentru Urbanism şi Amenajarea Teritoriului, dar a preluat în schimb Direcţia Economică.

Dragoş mai are în responsabilitate coordonarea Direcţiei Tehnice, dar şi a societăţilor municipalităţii Termoficare şi OTL, apropiate ca domenii de competenţă.

Printre altele, primarul Florin Birta va conduce în continuare, în mod nemijlocit, Direcţia Management Proiecte cu Finanţare Internaţională, serviciile Achiziţii Publice şi Resurse Umane, precum şi Administraţia Domeniului Public.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
9 Comentarii
Consilierul vice- primăriței ...zici că suntem în Caragiale...
Creștin & mason cum o fi asta nu se bat cap in cap?????? la începutul pandemiei se închidea în casa de frică acum scote capul precum ... Cuvintele sunt de prisos ....iar asta cu votatul in masă cum zice popa nu prea mai tine asta era acum 10-15 ani ciorbele astea reîncălzite sau c-am acrit .
Postat 03 Noiembrie 2022, 15:14 de sss
subtire
totul e subtire, fara consistenta.
Postat 03 Noiembrie 2022, 10:07 de Christa
Raiul bugetarilor
N-am nimic cu palladi, impresia e chiar agreabila, n-am nimic cu viceprimarita, n-o cunosc, ii urez succes. Ma revolta , in schimb, larghetea cu care tara asta isi (sus)tine parazitii. Parazitii utili, as zice. Bai frate, oradea are vice-primari, care la rindul lor au CONSILIERI. Un lant de paraziti, bine platiti, "o funcţie pe durata mandatului său", "o persoană cu experienţă în administraţie publică şi o experienţă de viaţă. În al doilea rând, ne leagă o relaţie de familie extrem de apropiată", "un administrator public pragmatic şi centrat pe rezultat,..., mason declarat şi creştin botezat". Opt ore pe zi, se vor sfatui, dragii de ei, cum sa ne numere fosele,caloriferele,casele,curtile,masinile. Apoi, vom avea doua optiuni: impozite/taxe sau amenzi. Asta in timp ce , din ce in ce mai multi romani nu stiu cum sa faca fata "modelului romanesc de bune practici". Modelul oradean este urmatorul: [https://ibb.co/JkpCNHt] [https://ibb.co/kyzTT5B] Oameni fara venituri,someri , AR PUTEA beneficia de scutire de impozit daca au venituri mai mici decit salariul minim BRUT pe tara,sau veniturile sunt exclusive din indemnizatii de somaj sau ajutor social. Dar, in oradea NU EXISTA hotarire de consiliu local care sa POATA HOTARI scutiri. Avem in schimb CONSILIERI berechet. Mama voastra cu administratie cu tot, orasul luminii galactice, nu va mai satura Domnul...
Postat 03 Noiembrie 2022, 08:50 de excalibur
Fiat lux!
Se apropie 2024! Lupta pentru sufletele și voturile comunității “creștine” a început pe fondul unui, foarte probabil, viitor absenteism masiv. Accesările și comentariile articolelor “triumfaliste” de pe acest site sunt un semn, reflecta dezinteresul, neîncrederea și lehamitea alegătorilor. Aducerea și revenirea in prim plan a unor persoane cu clare afilieri confesionale nu este întâmplătoare. PNL are mare nevoie de voturile neoprotestanților și greco-catolicilor pentru a-și conserva majoritățile actuale. Cea mai mare parte a ortodocșilor sunt votanți PSD, AUR sau dezamăgitii care nu se vor prezenta la vot. Cineva înghite o “pilula amara” … pentru “a se face bine”. Numai așa vor vota cu PNL neoprotestanții “disciplinați” și “antivaccinistii rebeli”. Vor fi ei suficienți?!
Postat 03 Noiembrie 2022, 07:53 de User anonimizat
Începutul de carieră a noului viceprimar demarează cu stângul.
Prezența lui Paladi este de bine pentru primărie, omul fiind cu țiglele la locul lor și cu o experiență profesională ori de viață cu mult peste nivelul edililor actuali. Problema este însă alta, anume faptul că legislația în domeniul administrației publice locale nu prevede, la nivelul orașelor cu statut de reședințe de județe, poziții de consilieri la nivelul viceprimarului. Calitatea de viceprimar se suprapune cu cea de consilier local, din rândul acestui for realizându-se desemnările de acest fel. Iar consilierii locali nu au dreptul de a avea, în subordine, angajați sau colaboratori externi plătiți de la bugetele locale. Poate doar cu titlu de voluntariat, ceea ce face în acest caz, de la Oradea, ca viceprimarul să încalce legea în complicitate cu primarul și cu secretarul consiliului local. Rolul asistenței de specialitate pentru viceprimar revine biroului CL care funcționează cu personal suficient pentru domeniile de interes.
Postat 03 Noiembrie 2022, 06:27 de KP
Echilibrul?
Un consilier trebuie sa aduca echilibru, la abordarea scelerat-apocaliptica care a avut-o visavis de pandemie, cred ca e inutil din punctul asta de vedere. Dansul o fi adecvat pe partea economica, poate aduce idei noi, sper totusi ca nu a fost adus doar pe considerentul “frate”. Aici ar fi de zis ca o lupta constanta, unii cad definitiv in dizgratie, altii doar temporar si apoi revin, sa fie cazul dansului?
Postat 03 Noiembrie 2022, 05:37 de User anonimizat
Zici Liviu Alexa si rade tot Clujul de tine, tot judetul
Strict secret, dar facut public de fanteziile SF, teorii conspirationiste ca numai am pierdut vrenea cu articolul ala. Poate ar fi doua-trei farame de adevar pe aici si acolo, dar sunt corelste si legate dupa visele de nopte
Postat 03 Noiembrie 2022, 02:29 de unu
Pupicii
E mai bine fără Paladi
Postat 02 Noiembrie 2022, 23:16 de Sandu2100
Citiți articolul lui Dacian Palladi scris vara aceasta: https://strictsecret.ro/secretul-bine-ascuns-al-lui-ilie-bolojan-de-ce-traim-azi-in-cel-mai-scazut-moment-de-suveranitate-al-romaniei-si-de-ce-multora-le-convine/
"Semnul subtil al decăderii lui Bolojan a început la 2 aprilie 2019, când Palladi a demisionat din funcția de city manager al Primăriei Oradea, adică de executiv al lui Bolojan. Dacian Palladi (foto jos) este o personalitate locală foarte cunoscută, un om respectat în mediul universitar, medical, de business, respectat de toate cultele religioase și membru important al masoneriei. Plecarea lui Palladi din anturajul administrativ intim al lui Bolojan, mai ales că s-a produs fără explicații, a atras atenția celor avizați că ceva nu e bine. poate chiar mai puțin lacome, nu poți să reziști “informativ” în fața unui serviciu secret sau unui sistem de structuri de forță care are abilitatea, capacitatea și logistica să se concentreze punctual pe o anumită temă până o rezolvă. De câteva săptămâni încoace, DNA București a început să se concentreze mai apăsat pe niște dosare penale care îl vizează nu numai pe Ilie Bolojan, ci și pe câțiva oameni din anturajul său. Unii au fost deja chemați la audieri, iar lucrurile merg într-o singură direcție. Bolojan e finalul direcției. Asta arată că Sistemul nu este mulțumit sau nu crede neapărat că boala incurabilă îl va termina pe Bolojan și preferă să închidă în alt fel povestea. Sunt foarte multe surse care mi-au povestit despre forța incredibilă pe care Bolojan a dobândit-o în Oradea în ultimii ani, inclusiv despre felul în care a reușit acesta să pună cu botul pe labe secția DNA Oradea care n-a mișcat în ceea ce îl privește. Ilie Bolojan știe de “mișcările” de la DNA București și încearcă să schimbe pe toate fronturile ce i se pregatește." Semnat, DACIAN PALLADI. 19 iunie 2022.
Postat 02 Noiembrie 2022, 22:54 de Pupik
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5795 RON
  • 1 EUR = 4.977 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON