În cadrul ultimei etape din turul campionatului diviziei A2 la volei masculin formaţia orădeană LPS Bihorul a evoluat sâmbătă la Dej în compania echipei CSS Lapi. Elevii antrenorului Rodian Achimescu au reuşit şi de data aceasta să se impună şi să câştige cu 3-0 un joc care s-a dovedit mai greu decât se anunţase iniţial.
Pe seturi, voleibaliştii orădeni au câştigat cu 25-23, 25-10 şi 25-20. Astfel, echipa orădeană încheie prima parte a campionatului pe locul întâi, cu un punct mai mult decât formaţiile UMF Cluj şi Phoenix Şimleul Silvaniei, realizând o performanţă notabilă la prima participare în campionatul naţional de la înfiinţare.
În meciul de la Dej, jucătorii de la LPS Bihorul au început mai greu, acuzând şi starea de oboseală cauzată de drumul de 5 ore pe care l-au parcurs, însă în setul secund şi-au intrat în ritmul obişnuit şi au reuşit să se impună clar, la o diferenţă de 15 puncte.
Setul al treilea a fost ceva mai echilibrat, dar în cele din urmă experienţa şi-a spus cuvântul şi astfel că LPS Bihorul a câştigat încă un meci la zero, fiind de departe cea mai bună echipă din prima fază a competiţiei.
"A fost greu, aşa cum m-am aşteptat. Echipa adversă este o formaţie tânără, cu jucători de mare perspectivă, în marea lor majoritate componenţi ai lotului naţional de cadeţi, printre care se numără şi orădeanul nostru Raul Ilieş. S-au agăţat de orice minge, au dat o replică dârză, însă în cele din urmă valoarea şi experienţa şi-a spus cuvântul, victoria nepunându-se la îndoială sub nici o formă în această partidă", a declarat la finalul jocului antrenorul Rodian Achimescu.
În meciul cu Lapi Dej, tehnicianul orădean i-a trimis în teren pe Lung, Lelea, Andrei Achimescu, Drăgan, Tebieş, Drinceanu şi Chereji. A mai intrat Vornicu, în timp ce rezerve neutilizate au mai fost Nan şi Birta. Nu au făcut deplasarea datorită indisponibilităţii Fărcanea şi Buda.
"Este un lucru benefic pentru această echipă că la primul an de la înfiinţare a reuşit să obţină şase victorii şi o singură înfrângere în prima parte a competiţiei şi să se claseze pe prima poziţie a seriei. Asta denotă că avem jucători valoroşi, care fac o treabă serioasă, dar care aşteaptă să fie susţinuţi pe măsură în tentativa lor de a face performanţă la Oradea", a mai declarat Achimescu.
După o pauză de o săptămână, campionatul diviziei A2 la volei masculin va mai continua în acest an cu primele patru etape din retur, urmând ca apoi să se întrerupă până pe data de 22 ianuarie, când se va relua cu ultimele 3 runde ale returului de campionat.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.