URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 30 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu cred că există un cetățean care ar dori să-și vadă casa distrusă numai pentru că acolo trebuie să treacă un drum ori să se facă un pasaj sau un sens giratoriu. Și chiar dacă sumele oferite drept despăgubire sunt generoase, ceea ce nu e cazul la scârțara Primărie Oradea, tot mai rămâne disconfortul de a-i scoate pe oameni din rutina zilnică.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
17 Septembrie 2021, 11:15

Folclor de Bihor: PSD şi UDMR îi reproşează lui Bolojan desfiinţarea Ansamblului Crişana, şeful CJ le răspunde că nu au "dreptul moral" să "moară pe altarul culturii" (VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Un nou episod în scandalul desfiinţării Ansamblului Artistic Profesionist Crişana din subordinea Teatrului Regina Maria şi înlocuirea acestuia cu unul nou, în subordinea Centrului de Cultură al judeţului Bihor, s-a derulat joi în şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean. 

Cu voturile PNL-iştilor, a fost aprobat un proiect prin care Centrul de Cultură Bihor este mandatat să aleagă printr-o procedură de licitaţie / selecţie ansamblul care va primi bani publici, 1,2 milioane de lei pe an, pentru a păstra viu, prin concerte şi spectacole de dans, folclorul bihorean. Tema a stârnit dezbateri în plenul CJ Bihor, iar după ce a primit o serie de reproşuri, Ilie Bolojan le-a spus aleşilor PSD şi UDMR că nu au "dreptul moral" să "moară pe altarul culturii". 

Ansamblu la licitaţie

Discuţiile în contradictoriu s-au desfăşurat înaintea voturilor pe tema respingerii plângerilor prealabile înaintate de mai mulţi membri ai Ansamblului Artistic Profesionist Crişana împotriva hotărârii 158/2021 (de desfiinţare, de la 1 septembrie, a ansamblului), respectiv pe tema "achiziţionării de servicii culturale folclorice de la un ansamblu folcloric". 

Proiectul din urmă a fost propus de executivul CJ Bihor după ce, în două rânduri, opoziţia formată din PSD şi UDMR a respins proiectul de înfiinţare a unui ansamblu folcloric, care să-l înlocuiască pe cel vechi, în subordinea Centrului de Cultură Bihor (CCB).

Acum, CCB va selecta, în funcţie de o serie de criterii, un ansamblu care să promoveze în continuare folclorul local, prin port, dansuri şi cântece. Ambele proiecte au trecut doar cu voturile PNL-iştilor, PSD-iştii şi UDMR-iştii arătându-se împotriva lor. 

"N-au dansat cum le-a fluierat"

În discursul său, liderul de grup al UDMR, Borsi Imre Loránt, a dat de înţeles că Ansamblul Crişana n-a fost pe placul lui Bolojan şi a afirmat că speră că angajaţii vor câştiga procesele împotriva Consiliului Judeţean şi Teatrului Regina Maria. 

"În limba maghiară există un proverb care sună aşa: <Dansează cum li se fluieră>. La început nu am înţeles cu ce a greşit Ansamblul Crişana, astfel încât a trebuit desfiinţat. Acum am înţeles că greşeala ansamblului a fost că nu a dansat cum a fluierat domnul Bolojan. Eu am încredere în adevărul acestui ansamblu. Sper că şi în instanţă vor considera la fel. Grupul UDMR va vota împotriva acestui proiect (n.r. – referindu-se la proiectul de respingere a plângerilor prealabile)", a spus Borsi. 

Şi Felix Cozma, liderul grupului PSD, a luat cuvântul, însă înaintea votului pentru achiziţia de servicii folclorice. El a atras atenţia asupra faptului că CJ Bihor se va afla într-o situaţie incomodă dacă membrii ansamblului desfiinţat vor obţine în instanţă anularea hotărârii şi, în acelaşi timp, Centrul de cultură va fi licitat deja servicii folclorice de la un alt ansamblu. 

În concedii medicale

Drept răspuns, Ilie Bolojan a spus că nu cunoaşte stadiul tuturor proceselor declanşate împotriva CJ Bihor, însă "cea mai proastă logică este să nu facem nimic".

Apoi, preşedintele CJ a comentat ironic despre faptul că mulți dintre foştii angajaţi ai ansamblului Crişana au intrat în concediu medical chiar înainte de desfiinţare: "Ştiu că o parte (n.r. – dintre foştii membri ai ansamblului Crişana) ne-au dat în judecată. Ştiu cu siguranţă că subit toată lumea s-a îmbolnăvit, deşi nunţile şi evenimentele private funcţionează bine-mersi. Probabil că pe perioada concediilor mai există şi etape mai bune, în care oamenii mai pot să îşi desfăşoare activităţi private...". 

Apoi, Bolojan le-a amintit membrilor PSD şi UDMR că nu au votat, în două şedinţe diferite, proiectul de înfiinţare a unui ansamblu folcloric în subordinea Centrului de Cultură. Totodată, a spus că şi noua formulă, de a contracta serviciile folclorice la licitaţie, are avantajele ei, între care faptul că bugetul va fi mai mic cu 30% şi că ansamblurile folclorice private vor avea şansa să arate ce pot la o asemenea selecţie. 

În context, el a amintit că, în ceea ce priveşte Ansamblul Artistic Profesionist Crişana, "volumul de prestaţii, numărul de evenimente, veniturile realizate - toţi indicatorii sunt foarte slabi". 

"Nu aveţi dreptul moral"

Iritat de comentariile liderilor UDMR şi PSD, Ilie Bolojan a răspuns criticând cele două partide că au cheltuit "bani cu nemiluita" când erau la conducerea Consiliului Judeţean şi că şi-au pus "clientela de partid" în tot felul de posturi, așadar nu pot să adopte un aer de superioritate morală. 

"Ascultând şi intervenţia anterioară, legat de fluierat (n.r. – remarcile făcute de consilierul Borsi), eu resping astfel de abordări pentru că după ce formaţiunile pe care le reprezentanţi, cu tot respectul, au populat toate instituţiile (n.r. – din subordinea CJ Bihor) cu toată clientela de partid, care nu făcea nimic, s-a dovedit că, după ce s-au redus posturile, instituţiile funcţionează bine-mersi. Dacă nu aţi fi fost în această situaţie, aţi fi avut justificarea morală să muriţi pe altarul culturii. Dar având în vedere cum aţi gestionat aceste activităţi, nu aveţi dreptul moral să veniţi cu nişte sentinţe de genul acesta şi cu nişte intervenţii care sunt la limită. Mie nu mi-a prestat Ansamblul Crişana niciun fel de activitate, nu i-am invitat la nicio şedinţă de partid. Să fie foarte clar!", a spus Bolojan, fără însă a menţiona dacă și cărui partid i-ar fi cântat folcloriştii...

Urmăreşte schimbul de replici, începând cu minutul 7 al înregistrării!

UPDATE: 

Judecătorii Tribunalului Bihor au dat, vineri, 17 septembrie, o sentinţă importantă în procesul deschis de mai mulţi folclorişti împotriva deciziei de desfiinţare a Ansamblului Artistic Profesionist Crişana din subordinea Teatrului Regina Maria.

Concret, Tribunalul a admis cererea nemulţumiţilor, decizând chiar suspendarea punerii în practică a hotărârii de CJ privind desfiinţarea până la finalizarea procesului. 

Citeşte detalii, în materialul: Învârtita! Tribunalul Bihor a suspendat hotărârea de desfiinţare a Ansamblului Crişana 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Orice oraș, zonă sau regiune din lume, se dezvoltă durabil dacă susține necondiționat cultura, arta și spiritualitatea locului.
În România nu se înțeleg lucruri elementare. Că fuziunile administrative ale instituțiilor de cultură înseamnă austeritate și că intervențiile în desființarea unora, oentru a crea altele, țin de sărăcie. Nu numai bugetară cât mai ales din cea de idei. Pe de altă parte, "durabilitatea" în orice sens socio-economic, ține de două criterii esențiale. Unul este cel al timpului cât mai îndelungat în care se vizează o componentă de definire a dezvoltării (durabile), iar cel de-al doilea este legat de resursele cât mai reduse ce se alocă pentru scopul propus și obiectivele vizate. În cazul abordărilor lui Bolojan se vede clarcă interesul ține strict de reducerea unor costuri. Or, asta înseamnă o gândire pe termen scurt, nu lung cum se definește durabilitatea. Dar mai înseamnă ceva, foarte grav de altfel. Faptul că la nivelul CJ Bihor există o abordare limitată, ceea ce înseamnă un nivel redus de inteligență, ca "orizont" pe termen mediu și lung. Oradea a fost "mica Vienă" cândva. De peste 12 ani încoace însă, se produc lucruri care ne apropie de conceptul unui "mare Birtin".
Postat 17 Septembrie 2021, 12:21 de KP
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6036 RON
  • 1 EUR = 4.9747 RON
  • 1 HUF = 0.0123 RON