URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 05 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În sfârșit, Primăria se apucă de proiectarea reabilitării și extinderii Stadionului Tineretului. Vreme de mulți ani baza sportivă a rămas la stadiul anilor 70, doar că ceva mai dărăpănată. De altfel, multe obiective au căzut pradă, în toată țara, lipsei de bani sau nepăsării, pentru că patrimoniul aparține diverselor ministere incapabile să acceseze fonduri europene.
Zic şi eu
Adrian Cris
De vinerea trecută numai proștii, conspiraționiștii și haterii mai pot spune că șeful DGASPC Bihor, Călin Puia - despre care BIHOREANUL a dezvăluit că a patronat furtul unor mari cantități de carne de bizon donate pentru centrele de copii și adulți cu dizabilități, dar transformate în produse din carne de porc, mai ieftine și în cantitate mai mică -, ar fi „ținut în brațe” de cineva, că are „spate” politic, așa cum se laudă, pentru că are carnet de membru PNL (ca și cum în partide, inclusiv în PNL, n-ar fi și lichele).
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public despre demararea, de către unele partide politice, a procedurii de suspendare a Președintelui României. În acest context, este important de înțeles cât de legală (constituțională) și mai ales cât de eficientă poate fi o asemenea procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
27 Iulie 2022, 09:50

Focul continuă să facă ravagii în Parcul Natural Apuseni. Au ars peste 110 hectare de păşune împădurită pe Valea Aleului (VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Focul s-a reaprins pe Valea Aleului, în Parcul Natural Apuseni, în ciuda eforturilor pompierilor care au intervenit două zile la rând să-l lichideze.

După ce, în decurs de două zile, flăcările au distrus peste 110 hectare de păşune împădurită, în zorii zilei de miercuri, autorităţile locale din Pietroasa au cerut din nou ajutor,  după ce direcţia focului s-a schimbat spre satul Gurani.

"Am fost sesizaţi în jurul orei 7, de autorităţile locale, că s-a reaprins păşunea împădurită, în zona localităţii Gurani. Intervin pompieri de la două staţii, cele din Beiuş şi Ştei. Pompierii au acţionat pentru a opri propagarea focului spre pensiuni şi spre casele din zonă, sperăm să lichidăm incendiul, este a treia zi de intervenţie", a declarat, pentru BIHOREANUL, ofiţerul de presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana, Alina Butaci. 

Potrivit sursei citate, în decurs de două zile, focul a distrus flora şi fauna pe 110 hectare din Valea Aleului, iar miercuri focul şi-a schimbat direcţia spre satul Gurani. 

"În prima zi, duminică, am fost anunţaţi la ora 14.00, iar pompierii s-au retras după miezul nopţii, luni dimineaţa s-au întors la ora 9 şi s-au retras în jurul orei 23.00", spune Butaci. 

Din fericire, focul nu a ajuns la pădurile mari, a mai spus purtătorul de cuvânt al ISU Crişana. 

După cum BIHOREANUL a mai scris, zeci de pompieri au intervenit în ultimele zile pentru stingerea incendiului care a izbucnit pe Valea Aleului, în comuna Pietroasa, ajutaţi de săteni, rangerii Parcului Natural Apuseni şi pădurari ai ocoalelor silvice din zonă, salvatorii reuşind să împiedice extinderea flăcărilor la pensiunile turistice din vecinătatea pășunii afectate. 

Din înregistrările şi fotografiile transmise BIHOREANULUI de martori, localnici şi jurnalistul independent Bogdan Dumitraş se vede că focul şi-a făcut deja loc în zonele cu arboret, apropiindu-se de case.

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.817 RON
  • 1 EUR = 4.9769 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON