URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 03 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De curând, prin zona Beiușului au apărut lupii, alți protejați, un fel de pensionari speciali ai regnului animal. Mănâncă vaci, porci, ba chiar și câinii care au curajul să-i latre. Aici treaba este și mai încurcată. Lupii sunt protejați și de ecologiști, dar și de votanții suveraniștilor, dacă aduc adeverință că sunt lupi dacici.
Zic şi eu
Adrian Cris
De vinerea trecută numai proștii, conspiraționiștii și haterii mai pot spune că șeful DGASPC Bihor, Călin Puia - despre care BIHOREANUL a dezvăluit că a patronat furtul unor mari cantități de carne de bizon donate pentru centrele de copii și adulți cu dizabilități, dar transformate în produse din carne de porc, mai ieftine și în cantitate mai mică -, ar fi „ținut în brațe” de cineva, că are „spate” politic, așa cum se laudă, pentru că are carnet de membru PNL (ca și cum în partide, inclusiv în PNL, n-ar fi și lichele).
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public despre demararea, de către unele partide politice, a procedurii de suspendare a Președintelui României. În acest context, este important de înțeles cât de legală (constituțională) și mai ales cât de eficientă poate fi o asemenea procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
18 Ianuarie 2022, 17:06

Florin Birta: "Voi propune Consiliului Local ieftinirea gigacaloriei!". Cu cât ar putea scădea facturile de încălzire în Oradea

Florin Birta: 'Voi propune Consiliului Local ieftinirea gigacaloriei!'. Cu cât ar putea scădea facturile de încălzire în Oradea ARȘI CU ÎNCĂLZIREA: Orădenii racordați la sistemul centralizat de termoficare s-au confruntat în noiembrie 2021 cu o creștere record a prețului gigacaloriei plătit de populație de la 283 lei la 396 lei.
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Primarul Florin Birta a declarat, marţi, pentru BIHOREANUL că va propune Consiliului Local al Oradiei ieftinirea gigacaloriei.

Gigacaloria va scădea la 373 lei

Consilierii locali vor fi chemaţi, săptămâna viitoare, să aprobe reducerea cu 23 lei a preţului gigacaloriei plătite de orădeni, de la 396 lei la 373 lei.

"Voi propune Consiliului Local ieftinirea gigacaloriei în cadrul şedinţei de săptămâna viitoare. Reducerea de preţ va fi de 23 lei, de la 396 lei la 373 lei pe gigacalorie", a declarat primarul Florin Birta. 

Potrivit edilului, măsura a devenit posibilă ca urmare a alocărilor financiare promise de la bugetul central, pentru compensarea preţului gazului ars de Termoficare Oradea în procesul de producţie a energiei electrice furnizate în sistemul naţional şi a energiei termice livrate consumatorilor din Oradea şi Sânmartin.

"Guvernul şi-a asumat compensarea a 50% din diferenţa dintre preţul plafonat al gazului, de 250 lei pe MWh, şi preţul de 275 lei pe MWh, cât plăteşte, de fapt, Termoficare Oradea (n.r. - pentru achiziţionarea gazului folosit apoi pentru încălzirea apartamentelor din Oradea). Din diferenţa de 25 lei pe fiecare gigacalorie, jumătate suportă bugetul central, iar jumătate bugetul local. Drept urmare, în total în această iarnă, noi ar trebui să primim circa 11,7 milioane lei de la Guvern, din care am primit până acum 5,7 milioane lei pentru lunile noiembrie şi decembrie", a explicat Birta.

Diferenţa urmează să fie transferată bugetului local în tranşe în baza deconturilor depuse de municipalitatea orădeană la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei Locale.

Facturile vor scădea cu circa 20 lei pe lună

Solicitat de BIHOREANUL, directorul comercial al Termoficare, Dan Creţu, a făcut un calcul în care s-a raportat la facturile pe luna decembrie, care urmează să fie afişate curând în blocurile orădene, iar reducerea de tarif va însemna scăderea facturilor cu între 20 şi 26 lei pe apartament.

"La o garsonieră de 36 metri pătraţi suprafaţă utilă, costul cu încălzirea se va reduce cu 26 de lei de la 245 lei la 219 lei, la un apartament de două camere de 50 metri pătraţi, vorbim de o reducere 20 lei, de la 323 lei la 303 lei, iar în cazul unui apartament de 50 metri pătraţi, vorbim tot de reducere de 26 lei de la 415 lei la 389 lei", a detaliat Creţu.

Ieftinirea la 373 lei a gigacaloriei plătite de orădeni, o premieră pentru ultimii ani, este însă departe de nivelul de 283 lei de dinaintea majorării de tarife votată de Consiliul Local în luna noiembrie.

În schimb, costurile cu încălzirea unui apartament racordat la sistemul centralizat de termoficare sunt cu mult sub cele ale orădenilor care se încălzesc pe gaz şi nu beneficiază de subvenţii atât de la bugetul central, cât şi de la bugetul local.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
8 Comentarii
O racheta scapata de sub control
Termoficare Oradea. Cite gigacalorii produce cet oradea intr-o luna? Se aduna cantitatile din facturile emise. Cit gaz consuma cet oradea in aceeasi luna? Se ia factura de la transgaz, furnizorul care livreaza direct din magistrala, la un pret cu 30% sub pretul final distributie, care mai aduna si alte costuri. Gazul consumat X randamentul centralei (90-100%) - pierderi retea(30%) = gigacalorii facturate. In jurul acestei ecuatii mai graviteaza costuri operare,mentenanta, certificate CO2, redevente, amortismente . DE CE NU SUNT PUBLICE ACESTE CIFRE ? De ce nu solicita nimeni un grafic excel care sa reflecte situatia reala, cu bune si cu rele. Raport curte de conturi Termoficare ? Audit energetic ditamai consumatorul ?... Vine sportivul Birta si "propune " EL reducerea cu 20 lei ? Pe ce se bazeaza? Unde-s inginerii si economistii CET ? Pe whatsapp cu birta? Asta e transparenta INSTITUITA si lasata mostenire de ctitorul orazii moderne, acum in tot judetul. Unde's consilierii care au dreptul sa solicite bilantul Termoficare, mai ales in aceste vremuri tulburi? Oradenii merita o gigacalorie decenta, macar atit...
Postat 20 Ianuarie 2022, 12:49 de excalibur
Să înceapă falimentul ...
... că-i groasă rău, iar până la alegeri va mai fi o iarnă.
Postat 20 Ianuarie 2022, 10:15 de KP
Vai de noi
20 lei?! Exact costa un meniul zilei. Oradenii sunt luati la misto cu aceasta “oferta”, cum ar spune unii .
Postat 19 Ianuarie 2022, 13:18 de nufarul
Multumim
Multumim TOVARASE!!
Postat 19 Ianuarie 2022, 09:23 de CalinPopescu
sublim
pana una alta centrala veche inca functioneaza, evident ca cea noua nu face fata. asta e viziune? hahaahaaa…
Postat 19 Ianuarie 2022, 07:44 de gzvxyij
Povestea lui Birta...golaneală
Daca Oradea are cel mai performant sistem de termoficare din Romania in care domnule Primar ati investit peste 100 milioane de euro si producem gigacaloria cu 550 lei... in țară gigacaloria se produce cu peste 800 lei iar restul administratiilor AJUTĂ populatia cu minim 400 lei / gigacalorie... dumneavoastra domnule primar Birta ne puneti la plată...adica 550-400=150 lei atat ar trebui sa platim daca tot ați "spart" 100 de milioane euro pe acesti sistem PERFORMANT ... sau..?? Investitiile dumneavoastra PERFORMANE le simt poate firmele care executa aceste lucrari in rest oradeanul plăteste...spor la investitii
Postat 19 Ianuarie 2022, 00:28 de User anonimizat
Un mincinos, arogant si incompetent
Sfidare totala la adresa oradenilor. 20 lei ?! Pe bune?! Cei din Primaria Oradea nu inteleg ca oradenii nu traiesc din “marile realizari” ale administratiei minune. Ok, au betonat tot centrul, au betonat tot malul stang, etc. “Cea mai tare administratie la nivel national”. Probabil din exterior asa este, dar oradeanul vede si simte altceva. Oradeanul simte cand administratia lucreaza pentru el, nu impotriva lui. Iar in acest mandat al dl Birta, administratia a lucrat in totalitate impotriva oradeanului. Pe langa majorarea taxelor ce tin de ADP, a urmat majorarea taxei de parcare. Acum oradeanul se simte luat la misto cu aceasta compensare. La finalul anului trecut, cand Oradea a primit o suma infima pentru termoficare, dl Birta raspundea arogant ca Oradea nu primeste “pomana” pentru ca sistemul orasului e unul performant. Iar acum primeste aceasta “pomana” si anunta “triumfator in lupta” ca va propune el in CLO, vezi Doamne … salvatorul oradenilor. Cel care face parte din #echipacastigatoare se incalzeste bine mersi in Sanmartin si nu e afectat de aceste scumpiri, in schimb oradenii sunt doar niste fraieri pentru el…conteaza doar la vot si apoi mumu.
Postat 18 Ianuarie 2022, 22:49 de bihooorel
Florin Birta, chiar EL
El insusi va "propune" scaderea gigacaloriei. Probabil simte ca incepe sa crape aceasta bula cu energia Romaniei,Ţara mea de glorii, ţara mea de dor? Are el un feeling despre mamaliga romaneasca. Ar fi timpul, medicii, eroii din linia intii, incep sa se umple de dosare penale pentru faptele de vitejie din timpul pandemiei. Parerea mea sa stea linistit, sa bage 23 lei in DEZVOLTARE, fara numar. Bihorenii, mai ales oradenii, au genomul alterat, stau linistiti in opincile lor, de citeva sute de ani. PS: factura pe decembrie ,la 50 mp suprafata incalzita, e 370. Apa calda e 30 lei/mc
Postat 18 Ianuarie 2022, 17:30 de excalibur
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7959 RON
  • 1 EUR = 4.9767 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON