URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 02 NOIEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când fostul primar Ilie Bolojan a introdus supraimpozitarea imobilelor nerenovate cu 500%, au intrat la bugetul local bani cu nemiluita, mai ales pe seama unor fabrici sau clădiri monumentale.Poșta Română are în buricul târgului o hardughie care zace în paragină de ani buni. Și cam tot de atunci, onor Poșta plătește anual un milion de lei bugetului local, ca taxă de dărăpănătură.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
11 Aprilie 2024, 16:55

Florin Birta către locuitorii din Episcopia: „În toamnă vor începe lucrările de introducere a reţelelor de apă şi canalizare în cartier” (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Primarul Florin Birta s-a întâlnit miercuri seară cu locuitorii din cartierul Episcopia, lângă Mănăstirea Buna Vestire şi în strada Plantelor, pentru a le prezenta proiectele de dezvoltare a zonei.

Întâi conductele, apoi asfaltarea...

La cele două întâlniri, primarul Birta s-a dus însoţit de viceprimarul Marcel Dragoş, directorul tehnic al Primăriei, Sebastian Marchiş, directorul tehnic al Companiei de Apă Oradea, Cristian Popa, şi şeful Poliţiei Locale, Samuel Milian, pentru a putea răspunde tuturor întrebărilor locuitorilor din zonă.

Edilul le-a explicat celor circa 70 de riverani prezenţi la fiecare întâlnire că investiţiile în infrastructura în zonă au trebuit prioritizate, astfel încât să înceapă cu infrastructura din subteran.

„Zona cartierului Episcopia a fost neglijată timp de 30 de ani, aici existând şi în momentul de faţă străzi neasfaltate. Înainte de asfaltarea acestora va trebui să rezolvăm întâi problema apei şi canalizării din subteran”, a spus primarul.

Potrivit acestuia, modernizarea infrastructurii va mai dura. „Nu am venit la întâlnire cu dumneavoastră lângă mănăstire (n.r. Buna Vestire) ca să vă mint că totul se va asfalta peste noapte", a spus Birta.

Primarul a promis că "anul acesta, în toamnă, vor începe lucrările de introducere a reţelelor de apă şi canalizare în cartier, iar asfaltarea străzilor ar putea fi scoasă la licitaţie anul viitor”.

12 kilometri de conductă

Conform planurilor CAO, prezentate cu ocazia celor două întâlniri, în următoarea perioadă în cartier vor fi înlocuiţi 3 kilometri de reţea de apă şi canalizare şi vor fi introduşi încă 9 kilometri de reţele noi.

Lucrările vor fi finanţate printr-un proiect POIM cu cofinanţare din partea bugetului local. (vezi harta jos)

Pe lista celor 14 străzi care vor intra în lucru se numără Ciucului şi Plantelor, unde au şi avut loc cele două întâlniri ale primarului Birta cu locuitorii zonei, dar şi unele vecine, precum Pelicanului, Pavilioane CFR, Mălinului, Afinelor, Popasului, Uzinelor şi altele.

În total se vor amenaja 11.880 metri liniari de reţea, care vor deservi o suprafaţă de 136 hectare de teren cu construcţii aflate în diferite etape de dezvoltare urbanistică. (vezi tabelul de jos)

Vidanjarea, mai scumpă decât gazul

Cu ocazia întâlnirii, unii dintre locuitorii zonei s-au plâns de lipsa canalizării în zonă ori străzile pietruite, care ridică praf la trecerea camioanelor, de ambuteiajele care au loc sub podul CFR, precum și la ieşirea din Episcopia în şoseaua de centură, în zona străzii Ştefan cel Mare, dar și de proiectul viitorului drum de legătură prin cartier între Paleu şi Şoseaua Borşului şi altele.

„În lipsa canalizării, vidanjarea ne costă 500 – 600 lei. În perioadele ploioase trebuie să vidanjăm la o lună sau, cel mult, la două luni. Am ajuns ca vara să cheltuim cu vidanja mai mult decât cu curentul, gazul la un loc", a spus un orădean.

Primarul Birta a avut răspunsuri pentru fiecare. „Până la introducerea reţelelor de canalizare va trebui să găsim soluţii ca vidanjarea să nu vă mai coste atât de mult. Voi discuta cu Compania de Apă Oradea să achiziţioneze o vidanjă mai mică, pentru care şi tarifele sunt mai mici", a spus edilul.

"Nu ne batem joc de oameni"

În ceea ce priveşte traficul aglomerat din cartier, primarul a afirmat că se caută soluţii. "Eliminarea ambuteiajelor de la podul CFR din strada Matei Corvin (n.r. unde circulaţia pe două benzi se reduce la una singură pe sens) nu ţine de Primărie. Carosabilul pe sub pod ţine de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere iar linia ferată de sus ţine de CFR. Vom încerca să rezolvăm această problemă prin amenajarea noului drum prin cartier care să preia din trafic".

Primarul Birta a declarat că amenajarea viitorului drum, care va fi derulată în parteneriat cu CJ Bihor, se va face fără demolarea de locuinţe, dar va afecta mai multe terenuri. "În ultima perioadă, politica Primăriei este să cumpere terenuri sau case şi mai puţin să le exproprieze. Nu ne batem joc de oameni, vom încerca să le dăm un preţ care să le convină pentru terenul lor", a promis Birta.

După cum BIHOREANUL a mai scris, construcţia noului drum de legătură prin cartierul Episcopia, în valoare de 79,6 milioane lei, a fost aprobată în şedinţa Consiliului Local Oradea de la sfârşitul lunii martie.

Lung de 3,17 kilometri, drumul va avea un pasaj suprateran peste strada Matei Corvin. Acesta va fi construit cu exproprierea unui showroom autorizat de municipalitate în 2021, aflat acum în curs de finalizare, şi a mai multor garduri şi terenuri.

Proiectul s-a lovit de opoziția unor locuitori ai cartierului, care spun că traficul în zonă s-ar putea fluidiza prin lărgirea la două benzi pe sens a șoselei de sub podul CFR din strada Matei Corvin fără să le deranjeze proprietățile.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
16 Comentarii
@florea
Extremistule!
Postat 12 Aprilie 2024, 18:20 de Riviera
@florea
Tu in ce schema esti in partida lui Csiomortani? Sau esti chiar el?
Postat 12 Aprilie 2024, 17:38 de Riviera
birtalau candalau
problema e ca PSD,UDMR s-au aliat tacit la distugereea orasului Oradea
Postat 12 Aprilie 2024, 16:27 de florea
Mare idee
Să iei o utilitară pentru vidanjare mai mică, care costă minim 20-30k € ca să încasezi cu 1-200 de lei mai puțin pentru serviciu... Noaptea minții! Când o să-și amortizeze investiția? Mai bine reduci taxa pt cine nu are de ales, și ieși mai avantajos. Așa se întâmplă cu and nu plătești din banii tăi...
Postat 12 Aprilie 2024, 13:16 de Vio_427
Birta
Cred ca pana ieri Birta nu stia ca Episcopia e cartier. E prima data in viata lui cand merge in Episcopia
Postat 12 Aprilie 2024, 10:20 de sanduivanov
Fapte , nu vorbe
Toata lumea vede ca se face treabă cu la Oradea, asta ne si trebuie. Birta e un primar foarte bun.
Postat 12 Aprilie 2024, 09:27 de KP_
Minciuni...
...de birtinez dresat de cheliosul betonator-demolator!NU mai votati asemenea exemplar birtinez!
Postat 12 Aprilie 2024, 09:24 de grigore
Aveti grija ce cereti
Va regenera cartierul, va face parcari parcuri doar ca jumate din case vor fi demolate, asa ca si cu parculetul ala tot betonat, unde a demolat cateva case!
Postat 12 Aprilie 2024, 08:17 de sanduivanov
Fix dupa alegeri prostilor
Inainte de fiecare alegeri le promitea asta, acum din nou.
Postat 12 Aprilie 2024, 08:14 de sanduivanov
Ce să zică și el, e campanie...
A mai venit unu aici în campanie, prin 2016, Bolojan îl chema dacă ați auzit... A fost întrebat de atunci de apă potabilă în robinet, fițe mari pt anul în care suntem... A zis "compania de apă are un buget și a luat fonduri europene și...". Exact aceeași idee. Dar ce mai contează, trec anii, lumea uită. Totuși aici au făcut un plan, poate poate se face jumătate din cât se promite...
Postat 12 Aprilie 2024, 07:59 de Vio_427
poate as fiu eu mai lent dar tot nu pricep
cum fluidizeaza drumul nou congestia de sub podul CFR? Merg toti din Magheru si Nufarul spre Satu-Mare pe drumul nou? Traficul sub podul acela nu e atat de Palotani care merg in EBP1 cat de oradeni si tiruri ce vor sa mearga spre Satu-Mare sau Biharea, Episcopia. Palotanii au si varianta pe calea Bihorului si Stefan Cel Mare. Acum deja au si Expresul Dex16.. cu siguranta lumea trebuie sa foloseasca GPS mai des si la drumurile locale pe care are obicei sa mearga, sa ii dea rute noi, in lipsa obisnuitei sau a indicatoarelor rutiere.
Postat 11 Aprilie 2024, 22:28 de unu
.
Puneți botul, că si altii au mai pus si au rămas fără case, firme, etc.
Postat 11 Aprilie 2024, 22:05 de Maikeltroll
vasi/adi13 aka sandu2102
Sper ca anul viitor nu mai strigi ca avem 300 de străzi neasfaltate ::::))))
Postat 11 Aprilie 2024, 18:15 de Sandu2100
sunt un pamfletar
nu luati ad literam totul,dar tineti cont ca incerc sa arat ,ca societatea Romaneasca e intr-o panta descendenta,care nu va fi deloc benefica urmasilor!
Postat 11 Aprilie 2024, 18:11 de florea
argument sandu 2100
"În lipsa canalizării, vidanjarea ne costă 500 – 600 lei. În perioadele ploioase trebuie să vidanjăm la o lună sau, cel mult, la două luni. Am ajuns ca vara să cheltuim cu vidanja mai mult decât cu curentul, gazul la un loc", a spus un orădean." SANDU2100 AR SPUNE PROBABILL: nu va mai spalati atat se des! mai bine jegos decat sarac si jegos
Postat 11 Aprilie 2024, 18:06 de florea
"Nu ne batem joc de oameni"
Cat timp secretara Birta si Betonatorul Sef Bolojan zis si Buldozerul sunt la primarie nu detine nimeni proprietati in judet. Case, garduri, terenuri, copaci si mai nou showroomuri nu sta nimic in fata Buldozerului pnl
Postat 11 Aprilie 2024, 17:21 de sandu2102
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5757 RON
  • 1 EUR = 4.9745 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON