"Colectiv", documentarul românesc în regia lui Alexander Nanau, despre incendiul devastator produs în 2015 în clubul bucureştean cu acelaşi nume, în care zeci de persoane şi-au pierdut viaţa, a fost inclus pe lista scurtă pentru două categorii a premiilor Oscar 2021. Această performanţă a mai fost atinsă numai de două ori în istoria cinematografiei româneşti.
Academia americană de film a anunţat marţi listele scurte în vederea nominalizării la nouă categorii ale premiilor Oscar 2021: lungmetraj documentar (15), scurtmetraj documentar (10), lungmetraj internaţional (15), machiaj şi coafură (10), coloană sonoră (15), cântec original (15), scurtmetraj animat (10), scurtmetraj de ficţiune (10) şi efecte vizuale (10). "Colectiv" a fost inclusiv în listele de la categoriile "cel mai bun film străin" şi "cel mai bun documentar", scrie Libertatea.ro.
Pelicula românească a concurat cu 238 de documentare şi filme artistice din 93 de ţări. Pe 15 martie vor fi anunţate nominalizările, adică lista celor 5 filme finaliste, iar pe 25 aprilie va avea loc cea de-a 93-a gală de decernare a premiilor Oscar.
O asemenea performanţă a mai fost atinsă doar de două ori în istoria cinematografiei ropmâneşti. Prima oară a fost la premiile Oscar din 2013, cu filmul "După dealuri", regizat de Cristian Mungiu. Filmul regizorului român a fost selectat atunci pe o listă de 9 lungmetraje, dar nu a prins nominalizarea, precum nici alte filme de mare calitate ale regizorilor români. A doua oară a fost la premiile Oscar 2020, când scurtmetrajul lui Bogdan Mureşanu, "Cadoul de Crăciun", a intrat pe lista scurtă la categoria "cel mai bun scurtmetraj", fără să intre şi în cursa finală pentru trofeu, mai notează sursa citată.
Documentarul, producţie HBO Europe scrisă de Alexander Nanau şi Antoaneta Opriş, a avut premiera la Festivalul de Film de la Veneţia 2019, în afara competiţiei. Recent, între altele, a fost desemnat de National Society of Film Critics din SUA cel mai bun film într-o limbă străină, iar National Board of Review l-a inclus în top 5 al celor mai bune filme internaţionale.
De altfel, la finalul anului trecut, fostul preşedinte al Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, a recomandat documentarul "Colectiv", într-o postare pe contul său de Instagram.
Documentarul "Colectiv" reprezintă o radiografie a sistemului, a ceea ce s-a întâmplat după noaptea de 30 octombrie 2015, când 64 de tineri au murit, dintre care 27 pe loc, iar restul s-au stins apoi la Spitalul de Arşi din Capitală, majoritatea nu atât din cauza rănilor, ci omorâţi de bacterii în medii care, teoretic, erau sterile. Filmul a fost lansat în cinematografele din România la începutul anului trecut.
Vezi mai jos trailerul filmului:
Listele scurte pe care apare şi documentarul "Colectiv":
La categoria "lungmetraj documentar" au fost eligibile 238 de producţii. Dintre acestea, au fost alese: "76 Days" (distribuit de MTV Documentary Films) – regizat de Weixi Chen, Hao Wu, Anonymous; "All In: The Fight for Democracy" (Amazon Studios) – Lisa Cortes, Liz Garbus; "Boys State" (Apple TV Plus) – Amanda McBaine, Jesse Moss; "Colectiv" (Magnolia Pictures & Participant) – Alexander Nanau, "Crip Camp" (Netflix) – James Lebrecht, Nicole Newnham; "Dick Johnson Is Dead" (Netflix) – Kirsten Johnson; "Gunda" (Neon) – Viktor Kosakovskiy; "MLK/FBI" (IFC Films) – Sam Pollard, "The Mole Agent" (Gravitas Ventures) – Maite Alberdi, "My Octopus Teacher" (Netflix) – Pippa Ehrlich, James Reed; "Notturno" (Neon) – Gianfranco Rosi; "The Painter and the Thief" (Neon) – Benjamin Ree; "Time" (Amazon Studios) – Garrett Bradley; "The Truffle Hunters" (Sony Pictures Classics) – Michael Dweck, Gregory Kershaw; "Welcome to Chechnya" (HBO) – David France.
Pe lista scurtă la categoria "lungmetraj internaţional" au fost incluse 15 filme dintre cele 93 propuse: "Another Round" (Danemarca) – regizat de Thomas Vinterberg, "Better Days" (Hong Kong) – Derek Tsang, "Charlatan" (Cehia) – Agnieszka Holland, "Colective" (România) – Alexander Nanau, "Dear Comrades!" (Rusia) – Andrey Konchalovskiy, "I’m No Longer Here" (Mexic) – Fernando Frias, "Hope" (Norvegia) – Maria Sødahl, "La Llorona" (Guatemala) – Jayro Bustamante, "The Mole Agent" (Chile) – Maite Alberdi, "Night of the Kings" (Coasta de Fildeş) – Philippe Lacôte, "Quo Vadis, Aida?" (Bosnia şi Herţegovina) – Jasmila Žbanić, "Sun Children" (Iran) – Majid Majidi, "Two of Us" (Franţa) – Filippo Meneghetti, "A Sun" (Taiwan) – Chung Mong-hong, şi "The Man Who Sold His Skin" (Tunisia) – Kaouther Ben Hania.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.