Pe cât de mare a fost tevatura iscată de subcomisarul Paul Filimon de la Poliția Rutieră Bihor - care într-un reportaj Recorder și-a acuzat unii colegi polițiști că i-au divulgat nelegal datele personale unui om de afaceri cu a cărui nevastă avusese o altercație într-o parcare și care apoi l-ar fi amenințat telefonic -, pe atât de mormântală e liniștea lăsată peste această poveste.
Deși a trecut o lună de la scandalul care a împărțit opinia publică în două, unii zicând că ofițerul este victima unui sistem corupt, alții că și-a căutat-o cu lumânarea fiindcă, dacă n-ar fi scuipat-o în parcare pe femeia cu care s-a certat, nu ar fi fost amenințat, nici Poliția Bihor și nici Inspectoratul General de Poliție n-au anunțat rezultatul anchetelor interne promise pentru a lămuri cazul.
Dar nici Filimon n-a mai scos o silabă, cu toate că promisese BIHOREANULUI că va pune toate documentele cazului pe masă și va scoate la iveală și alte detalii despre abuzurile și presiunile la care a fost supus de șefii Poliției județene.
Ofițerul a pretextat ba că între timp a „apărut” un nou martor al episodului din parcare, gata să declare că n-a scuipat-o pe nevasta afaceristului, ba că așteaptă să-i dea aprobarea avocații, ba să intre în posesia dosarului penal pornit în urma plângerilor sale față de șefii abuzatori.
Semn că, până la urmă, nu pare deloc deranjat că totul se va sfârși românește, în coadă de pește, și peste toate se va așterne uitarea...
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.